SPQR

Curat murdar

2012-02-15T18:27:00.000+02:00

Ar putea fi femei? (Avionul poate, ele nu)

Întotdeauna dnele dezbrăcate din reclame vor trimite la "exploatarea femeii de către om". Dincolo de glumă, oamenii dezbrăcaţi ca să atragă pe alţii, care să cumpere un produs via un imaginar presupus înfometat sexual, e de multă vreme o problemă în societăţile preocupate de egalitate. Paradoxul este că feminitatea eliberată de tradiţie nimereşte direct într-o libertate sexuală ... de tip masculin (adică stă mai puţin pe gânduri). Vagabondajul sexual înţeles ca emancipare parazitează până la neantizare marele câştig al societăţii prin implicarea în muncă, cot la cot cu bărbaţii, a femeilor. Deşi, unii au început să tragă linie şi să re(vadă) că viaţa nu înseamnă numai autoîmplinire (prin carieră) şi bani, realizând că cineva trebuie să crească nişte copii, într-un loc numit familie.

Modelul nostru "de libertate" nu are nici 250 de ani (de la revoluţia franceză încoace), faţă de peste 30 000 de ani de "femeie în casă".

Până şi creierul lor (al femeilor) e diferit din acest punct de vedere (vezi literatura de genul Allan Pease).

Dincolo de aceste dezbateri, am dat recent peste o situaţie haioasă, de umor englezesc tragi-comic. Ryanair a primit 117 plângeri cum că foloseşte femei îmbrăcate sumar în ultimele sale materiale promoţionale. Acest lucru ar fi sexist. Ar rezulta că oamenii merg cu avionul închipuindu-şi că dau peste nişte fete frumoase şi ... eventual disponibile. Bun. Bărbaţii. Dar femeile care călătoresc? Probabil că ar fi nevoite să se compare cu stewardesele pe culoarul strâmt al avionului. Şi atunci, din frustrare ... au făcut reclamaţie. Poate, dacă ar gândi cineva cu răutate. Pe de altă parte, ce nu e vândut împreună cu ... o femeie în ziua de azi? Legumele, biscuţii şi pamperşii, la o primă enumerare, deşi nici acestea întotdeauna. Situaţia ajunge la umorul tipic englezesc în reacţia companiei: întrucât fetele din poză sunt chiar stewardese, care au ales liber să apară în fotografii, nu se poate spune că reclamele ar obiectiva femei ("the images could not objectify women"). Pe lângă filosoficul "obiectivare", din răspunsul companiei rezultă că oamenii din poza de mai sus ... nu ar fi neapărat femei. Poate oamenii au dreptate. Ce mai e femeia în ziua de azi? De multe ori e mai hotărâtă decât bărbatul, başca, ea are ultimul cuvânt în toate. Înainte vreme, pe vremea lui Moromete, îl lăsa pe bărbat să fie "capul familiei" în lume. În casă, vedea ea ce face. Dar azi ... Revenind la englezi. La replica Ryanair, organismul britanic care veghează la moralitatea societăţii - Advertising Standards Authority, a contrareplicat: nu, astea sunt femei, după privire şi cum arată. Mai mult, atitudinea lor este "sexual sugestivă" (că ar fi de sex feminin). :)

Într-adevăr, transportul aerian nu trebuie să arate ca un atelier auto semi-autorizat, cu femei călare pe capote. Dar englezii nu au dus discuţia în termenii aceştia, ai "nivelului" de sobrietate. Ei s-au căznit să-şi demonstreze unii altora fie că în poză sunt femei (pentru că se uită la tine cu dorinţă şi sunt şi dezbrăcate în bună măsură), fie că nu sunt femei (pentru că sunt angajaţi, iar angajaţii, probabil, sunt asexuaţi în logica lui politically corectness). Într-un fel, cum spuneam, Agenţia poate are dreptate. Din raţionamentul ei rezultă că în ziua de azi nu mai ştii care e femeie şi care nu. Şi atunci când afli, s-ar putea să fie ... greşit. Fain tare.

Reclama buclucaşă şi reacţia Agenţiei Britanice de Advertising: Breaking travel news, 15 feb. 2012, Rynair warned again by the Advertising Standards Authority, http://www.breakingtravelnews.com/news/article/ryanair-warned-again-by-the-advertising-standards-authority/
Allan Pease într-o conferinţă despre diferenţa mentală dintre sexe: http://www.youtube.com/watch?v=5loKLhLIofs

Pentru vile, renunţăm la orice,

2012-02-13T19:42:00.000+02:00

nu doar la căi ferate, autostrăzi, viitor (sănătate şi educaţie), dar şi la chestii "de detaliu", la autofreze pentru zăpadă. ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ DECÂT 6 AUTOFREZE PENTRU ZĂPADĂ, ne spun cei de la România Liberă de azi, 13 feb. 2012, folosind date de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri (CNADNR).

40 de ani de ani sacrificaţi pentru vile
(autofreza Ural, fabricată în URSS)

Bun, statul se fură pe sine prin politicieni, funcţionari etc. Dar firmele private? Parcă "salvarea" trebuia să vină "din piaţă"? Nu? Nefiind înghioldiţi de stat, statul fiind ei, de fapt, "regii" asfaltului nu au utilaje pentru zăpadă, într-o ţară cu climă temperată. Aşa se întâmplă în capitalismul prin comenzi de stat (a nu se confunda cu capitalismul dictatură de dezvoltare sau capitalismul de stat din China, mai puţin compradoare)

România e aproape strivită între nenumăratele "priorităţi zero" ale "elitei", încât nu are cele elementare pentru dialogul cu iarna. Darămite cu Rusia, Germania, Uniunea Europeană, SUA şi China.

Dacă căutăm pe Google aflăm că regimul Băsescu, într-un interval de câteva luni, a avut următoarele "priorităţi zero":

"tinerii absolvenţi" (27 apr. 2009, Dumitru Oprea, senator PDL, http://blog.dumitruoprea.ro/2009/04/27/tinerii-absolventi-prioritate-zero-pentru-guvern/)
"restructurarea companiilor de stat" (8 feb. 2012, Lucian Bode, ministrul economiei, Mediafax, http://www.mediafax.ro/economic/lucian-bode-va-avea-ca-prioritate-zero-restructurarea-companiilor-de-stat-9218148)
"absorbţia fondurilor structurale" (1 feb. 2012, Guvernul României, http://www.gov.ro/absorbtia-fondurilor-structurale-si-de-coeziune-proritate-zero-a-guvernului-romaniei__l1a109210.html)
"respingerea moţiunii de cenzură [a opoziţiei]" (10 iun. 2010, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, http://www.ziare.com/articole/prioritate+zero)
"tinerii şomeri" (24 ian. 2012, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Wall Street, http://www.wall-street.ro/articol/Social/115487/tinerii-sunt-prioritate-zero-pentru-sefa-anofm.html)
"sănătatea şi securitatea angajaţilor" (31 oct. 2011, ITM Dâmboviţa, Adevărul, http://www.adevarul.ro/locale/targoviste/Sanatatea_si_securitatea_angajatilor-prioritate_zero_pentru_ITM_Dambovita_0_582542209.html)
"intrarea în Schengen" (1 sept. 2010, Preşedintele Băsescu, Mediafax, http://www.mediafax.ro/politic/basescu-a-enuntat-ca-prioritate-zero-a-diplomatiei-intrarea-in-schengen-la-sfarsitul-anului-2011-7080275/)

... câte origini (câţi de zero) are axa gândirii acestor politicieni?

vezi România Liberă, 13 feb. 2012, "Cum arăta ieri autostrada A2. Şase autofreze vechi de zăpadă, flota anti-iarnă a Companiei de Drumuri", http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-arata-ieri-autostrada-a2-sase-autofreze-vechi-de-zapada-flota-anti-iarna-a-companiei-de-drumuri-253574.html

Satul mâncat de câini

2012-02-11T18:12:00.002+02:00

Guvernul, în loc să trimită jandarmeria şi Armata spre cei peste 30 de mii* de oameni din Buzău, Vrancea, Ialomiţa, Brăila, îngropaţi în zăpadă, cu tot cu gospodării, şcoli, primării, fabrici, dispensare medicale, drumuri, trimite şefii (Antena 3, 10 feb. 2012), ca şi când aceştia trebuie să dea la lopată şi pot să înţeleagă mai bine ce au de făcut fiind între nămeţi. (Este foarte bine că merg acolo, dar de ce trebuiau să fie trimişi? Şi de ce fără unităţi? Cu excepţia unor iniţiative locale, jandarmeria şi armata nu au mişcat nimic pentru aceşti zeci de mii de oameni până acum).

Gandul, 8 feb. 2012. Sat (probabil din Buzău) acoperit aproape în întregime de zăpadă.
Primele reacţii ale autorităţilor centrale s-au produs după aproape o săptămână

Prefectul de Vrancea a blocat 7 zile eforturile Consiliului Judeţean Vrancea să comunice Guvernului necesitatea instituirii stării de urgenţă în judeţ. (Cotidianul, 10 feb. 2012) Partidul politic ajuns prefect slujeşte moartea. Fudulia a ieşit din Caragiale. Dar guvernul stă doar în ce spune un prefect anume?

Barack Obama revine la prima lui dragoste (legislaţia pro-avort a fost printre primele măsuri ale sale, vezi Mediafax, 24 ian. 2009). Obligă** creştinii catolici să-şi cumpere pastile şi servicii "pro-avort" (The Economist, 11 feb. 2012), în condiţiile în care cei mai mulţi dintre americani devin pe zi ce trece... "pro-life". (The Economist, 4 iunie 2009)

“Never before”, says Timothy Dolan, president of the Conference of Catholic Bishops, “has the federal government forced individuals and organisations to go out into the marketplace and buy a product that violates their conscience". (The Economist, 11 feb. 2012)

Singura certitudine între cele spuse este că am ieşit, într-adevăr, din epoca lui Caragiale. Prostia dlui Goe nu era mortală. În timpul post-Caragiale este.

Când puterea intră în ceasul morţii, cel al separării ca cezură definitivă de mase (care sunt, de fapt, popoare), impune. La noi, impunerea priveşte accentul excesiv pus pe jocul politic al unui cabinet destul de straniu, pentru care primele cuvinte la investire sunt "Roşia Montană" (exploatarea auriferă pentru Gold Corporation) şi acestea venite în direct, ca sarcină, de la Preşedinte (RGN, 7 feb. 2012 - desigur, nici firma, nici proiectul nu sunt numite, doar "mineritul", dar cum statul tocmai a privatizat cam tot în acest domeniu iar preşedintele a luat în repetate rânduri partea Gold Corporation, vezi declaraţia din 11 aug. 2011, din Evenimentul Zilei ...). Nimic despre cei peste 30 000 de oameni acoperiţi de 6 metri de zăpadă, nimic despre cei peste 500 de călători rămaşi în câmp cu trenurile între Galaţi şi Bucureşti.
Americanii, care pisează lumea atât cu "libertatea de conştiinţă" cât şi cu "drepturile omului", impun un fapt cât se poate de concret, chiar la macazul dintre viaţă şi moarte, anume pastila contraceptivă, împotriva alegerii personale a celor peste 70 de milioane de catolici din SUA. (Faptul că şi catolicii o folosesc, este altă poveste, dar o folosesc la libera lor alegere, nu se supun unui program guvernamental şi unei decizii prezidenţiale).

***

Când cadenţa derizoriului este neobişnuit de mare, scopul gândirii se îngustează. Nu ai prea multe de scris despre rău. Realul împieliţat este sofisticat, dar tern, alb-negru şi lipsit de adâncime. Este dominat de formă, standarde. Dracu e tipicar şi deci, în raport cu profunzimea existenţei, prost. Când o societate intră sub zodia lui rămâne fără istorie. Deci, nu prea ai ce să scrii, pentru că manifestările care fac posibilă trecerea marilor colectivităţi pe sub istorie nu sunt vizibile cu ochiul liber. Românii au ieşit din istorie, zicea Iorga, odată cu pierderea Dunării de către domnitorii lor, la cumpăna dintre sec. XV-XVI. Am mai avut evadări cu forţa unui gheizer prin genii ca Ioan Vodă cel Cumplit, dar mai ales prin Mihai Viteazu, de neînţeles pentru cei pentru care istoria înseamnă grădini tunse frumos şi pieţe urbanizate, dacă se poate şi cu puţin darwinism presărat peste viaţa publică. Atunci am reuşit să ne recuperăm dreptul la istorie, pentru o vreme, dar imperiile fură prea puternice. O nouă regăsire, tot de mare putere, prin Constantin Brâncoveanu, fu ultima noastră manifestare ca societate deplină, în care elitele nu erau străine de destinul neamului. Ne-am regăsit acest drept târziu şi parţial, începând cu secolul al XIX-lea. Elitele străine de destinul neamului. Cred că aceasta este fraza-sinteză care caracterizează perioada interbelică, când, s-a consumat ultimul şi cel mai strălucit efort de recuperare a istoriei. Fără istorie, de pildă, înveţi degeaba. Înveţi, intri în rândul "elitelor" (al celor cu carte), fie pentru a trăi spunând vorbe goale, pe munca celorlalţi, fie pentru a părăsi o casă în care te iroseşti. Drama este că, la alţii, tot străin rămâi, pentru că istoria se propagă prin popoare, prin neamuri. Istoria închegată presupune această unitate a destinelor individuale. Sentimentul utilităţii tale personale se developează numai în raport cu un scop colectiv. Iar scopul colectiv "cel mai apropiat" ţine de ideea de neam. Circuitul gândurilor în societate urmează această logică: libertatea gândului individual-stimulat de universitate-pus în practică de industrie-cumpărat de un public căruia i se potriveşte. Avem gânduri universale (ex. telefonul) şi gânduri de utilitate specifică (cine se ocupă de ţăranul din România, azi?) care pun în funcţiune maşinăria braţe (minţi) de muncă-braţe (minţi) aflate în nevoie. Acesta este circuitul naţional (în cadru universal) al ideii economice. Rupt în România. De aceea, a fi naţionalist nu înseamnă decât sentimentul colectiv al neamului, nefiind ceva exotic decât pentru minţile leneşe, care şi-au pierdut capacităţi esenţiale de gândire logică, dar mai ales pentru sufletele prăbuşite, pentru care simţirea se rezumă la burtă şi putere personală.

Azi, generaţiile au devenit instrumente statistice, soldaţi ai un proiect de mediocrizare generalizată. Văzui recent lucrări de dizertaţie şi de doctorat cărora nu le mai poţi obiecta nimic. Mediocritatea a devenit deja monolit. E ca şi cum, tu, profesor, încerci să (te) eliberezi scrijelind cu cheia pe pereţii puşcăriei (mediocrităţii). Puterea separată de mase se înmulţeşte astăzi în special prin literatori - dezrădăcinaţi cu bagaj conceptual minimal, cu suflet chircit - deci incapabili de experierea celuilalt generalizat, şi cu mari pretenţii. Conceptul nu este nou. Au operat cu el şi Rousseau (proletariatul condeiului) şi Eminescu (literatorii). Universitatea a devenit de vreo câţiva ani o maşină de scos inşi medii, dar cu mari ambiţii pe bandă rulantă, Fenomenul a fost accentuat dramatic odată cu regimul Băsescu. Cohorte întregi fără scop, pentru care viaţa se mişcă între munca înregimentată şi chiuială deşănţată, vor pune încă un strat de cenuşă peste dreptul la istorie al acestui popor, prostindu-i cu sistem elitele tinere.

Îmi e teamă că o bună parte din garnitura politică de tineri ajunsă la guvernare este produsul acestui mecanism "izbăvitor", fiind depăşită iarăşi de istorie. Nu e decât o târlă agresivă de mediocrii.

Comunismul nu a făcut decât să predea ştafeta mediocrizării capitalismului de pradă, pentru care insul care gândeşte autonom este chiar mai periculos. Spre deosebire de comunişti, prădătorii de azi nu mai au nevoie să construiască vreo infrastructură de utilitate publică pentru a se legitima (nu tu "Casa Poporului", nu tu "Canalul Dunăre Marea Neagră", nu tu uzine, hidrocentrale, şcoli etc.). Dimpotrivă.
Contemporanii au reuşit să impună o ciudată modă (numită neoliberalism), pentru care construcţia publică este un nonsens, chiar"o ilegalitate". Aşa de pildă, curentul dominant al elitelor europene care promovează Pactul de Stabilitate fiscală, aruncă în derizoriu marea doctrină economică keynesianistă, construită tocmai ca răspuns la criză. Pactul, care urmează să devină o succesiune de tratate naţionale, este complet lipsit de imaginaţie teoretică şi reduce viaţa economică la balanţa contabilă a deficitului bugetar (The Economist, 28 ian 2012):

"Beyond papering over such disagreements with official verbiage, the main business of the summit will be to push ahead with the “fiscal compact”. This requires the signatories to adopt balanced-budget rules. “They are going to sign a treaty that makes Keynesianism illegal,” comments one diplomat." (The Economist, 28 ian. 2012)

Pe mâna unor asemenea lideri, societăţile, ţările, popoarele, sunt sate mâncate de câini. La propriu. (În fine, de frig, de foame, de "pilula cu sila" etc.).

* Cifra oamenilor izolaţi de zăpezi, în România, a ajuns astăzi la 60 000 de persoane. vezi Gândul, 11 feb. 2012, 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii, http://www.gandul.info/news/60-000-de-oameni-izolati-din-cauza-zapezii-prognoza-meteo-pentru-urmatoarele-zile-imagini-dintr-o-romanie-polara-9224831

** În timp ce scriam aceste rânduri, administraţia Obama a dat un pas înapoi, printr-un anunţ dat publicităţi pe site-ul Casei Albe. (The White House, President Barack Obama. Briefing Room. Statements&Releases. Fact Sheet: Women's Preventive Services and Religious Institutions, http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2012/02/10/fact-sheet-women-s-preventive-services-and-religious-institutions)

Pentru dosarul "pro" al pilulei contraceptive (care arată în esenţă că, datorită pilulei, scad inclusiv avorturile iar viaţa sexuală nu ar fi "intensificată" în rândurile populaţiei cu risc), vezi, de pildă: The Economist, Democracy in America. Catholics, contraception and Barack Obama. The Data be damned, http://www.economist.com/blogs/democracyinamerica/2012/02/catholics-contraception-and-barack-obama

Antena 3, 10 feb. 2012, Un chestor de poliţie şi şefi ai ISU şi ai Jandarmeriei, trimişi de urgenţă la Buzău de ministrul Berca, http://www.antena3.ro/romania/un-chestor-de-politie-si-sefi-ai-isu-si-ai-jandarmeriei-
trimisi-de-urgenta-la-buzau-de-ministrul-berca-154911.html

Cotidianul, 10 feb. 2012, VRANCEA: După şapte zile de apeluri disperate,
Oprişan a obţinut de la guvern instituirea situaţiei de urgenţă!
http://www.cotidianul.ro/oprisan-a-obtinut-de-la-guvern-instituirea-situatiei-de-urgenta-172476/

Mediafax, 24 ian. 2009, Barack Obama abrogă o reglementare antiavort, http://www.mediafax.ro/externe/barack-obama-abroga-o-reglementare-antiavort-3793521

The Economist, 11 feb. 2012, Lexington. Obama’s “war on religion”.

The president picks an unnecessary fight with the mighty Catholic church.

Feb 11th 2012 | from the print edition, http://www.economist.com/node/21547241

The Economist, 4iun 2009, The murder of George Tiller.Life v. choice, http://www.economist.com/node/13788615

Romanian Global News, 7 feb. 2012,
Mihai Razvan Ungureanu: Primul meu obiectiv: formarea cu celeritate a guvernului. http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/politic/4611-mihai-razvan-ungureanu-primul-meu-obiectiv-formarea-cu-celeritate-a-guvernului-comentarii.html

Evenimentul Zilei, 11 aug. 2011, Traian Băsescu: Susţin proiectul Roşia Montană
http://www.evz.ro/detalii/stiri/traian-basescu-sustin-proiectul-rosia-montana-942232.html

The Economist, Charlemagne. Hopeful or hopeless?
Europe struggles to find a strategy to grow out of its debt crisis
Jan 28th 2012 | from the print edition
http://www.economist.com/node/21543530?frsc=dg%7Cb

Pe ici pe colo, dar semnificative

2012-02-05T22:47:00.001+02:00

Preşedintele Franţei a apucat pe drumuri necunoscute, spunând că ţara sa trebuie să urmeze modelul german pentru a depăşi lipsa de competitivitate. Păi cum rămâne cu naţionalismul afişat cocoşeşte în relaţia cu alţii? Este drept, remarca ne-o transmit englezii "cei perfizi" de la The Economist (4 feb. 2012) : "Lamenting France’s lack of competitiveness, Mr Sarkozy repeatedly suggested that German-style reforms were needed to get France back to work and to restore its economy". Lamentaţia lui Sarkozy trimite însă la lucruri mult mai grave decât deja serioasa rămânere în urmă a Franţei faţă de Germania: anume, la incapacitatea şcolii franceze de a produce o doctrină economică aptă să menţină Franţa ca putere, mai precis, la slăbiciunea relaţiei dintre elite şi şcoală în acest sens. Cum şcoala franceză a dat lumină lumii chiar mai înainte de Revoluţia franceză, remarca lui Sarkozy marchează o nefericită acceptare a ieşirii Franţei din arena marilor producători de cunoaştere semnificativă. Ce poate fi mai important decât propulsarea economică a propriei ţări? Or, din 2005, Franţa trăieşte numai pe datorie şi produce tot mai puţin (The Economist, 4 feb. 2012). Este adevărat, Franţa nu este singura în acest marasm al societăţilor îndatorate, dar e prima mare societate al cărui lider spune că trebuie să se conducă după alţii (care până mai ieri aveau probleme mari şi cu şomajul şi cu deficitul bugetar).

Geopolitica nu e pentru oricine. Geopolitica e haloul de putere al unei societăţi. Sunt unii care se hrănesc cu fantasme şi trag şi istoria pe tărâmul morţilor. Pentru aceştia, haina puterii este mult prea mare. O aşa bufonerie a fost instrument de presiune geopolitică în multe situaţii. Dar iată că bufoneria are limite. Malev, instrument de expansiune a puterii Ungariei în "Bazinul Carpatic", tocmai a dat faliment. S-a întâmplat zilele trecute, la câteva luni după ce a fost declarată "companie de importanţă strategică", în condiţiile în care Ungaria a investit masiv în terminalul din Budapesta, ca acesta să devină cel mai important din regiune. Preţul bufoneriei a fost de aproape 400 de milioane de dolari, sprijin direct de la stat (Gândul, 3 feb. 2012), şi a avut ca scop transformarea "Bazinului Carpatic" într-un areal logistic integrat pe dimensiunea transporturilor aeriene. Probabil că dacă Orban nu ar fi depăşit măsura cu "independenţa" sa faţă de UE şi FMI nu s-ar fi ajuns aici, doar subvenţiile care încalcă normele europene se curg din 2007. În 2006, când Malev a început expansiunea în Transilvania, opera aproape în regim de transport auto de călători, cu 4 curse pe săptămână. Nu întâmplător, prima cursă a fost ocupată aproape în întregime de ... oficialităţi din ... Ungaria (Evenimentul Zilei, 17 ian. 2006). Lucrurile devin şi mai interesante în jocul acesta geopolitic în "Bazinul Carpatic" dacă ne amintim că în 2007, Malev a fost cumpărată de consorţiul Airbridge. Airbridge, spuneau cei de la "Gândul" (28 feb. 2007), era controlat de ruşi, prin Boris Abramovici.

Problema uriaşului deficit chino-american este falsă. S-a sesizat în acest sens preşedintele Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Pascal Lamy, care spune că, dacă ar fi calculat corect, deficitul comercial al Americii faţă de China se reduce cu mai mult de jumătate. Paradigma monetaristă nu mai ştie "contabilitate" - principalul ei domeniul de expertiză. Nu doar că a pierdut pe drum ideea liberală de piaţă, de producţie şi de responsabilitate de la Adam Smith, David Ricardo şi John Locke, nu doar că a băgat propria societate într-un regim al dependenţei (cea mai îndatorată societate este cea americană), dar este foarte aproape să declanşeze cel mai mare război comercial al tuturor timpurilor: cel dintre SUA şi China. Deficitul comercial al Americii este inimaginabil: 300 de miliarde de dolari, şi acesta contribuie cu 40% la deficitul, şi mai mare, al acestei ţări. Deficitul trebuia calculat pe baza valorii adăugate, şi, în felul acesta, ar fi fost adus la valoarea lui reală. Aşa de pildă, din 4 miliarde de dolari importuri din China de iPad-uri, doar 150 de milioane rămân Chinei, restul se duc în America şi la partenerii ei comerciali. (The Economist, 21 ian 2012). Chestiunea eşecului acestei paradigme este însă mult mai largă. O analiză a eficienţei ei economice arată că, la nivelul firmelor de investiţii de tip "buy-out" (printre cele mai agresive în zona riscului), eficienţa capitalului este de ... doar 1%. (The Economist, 28 ian. 2012)

(în ordinea citării)
The Economist, 4 feb. 2012, France’s presidential election. Hey, big spender
The French state spends too much, and the presidential candidates should acknowledge it
Feb 4th 2012 | from the print edition
[http://www.economist.com/node/21546015]

Gândul, 3 feb. 2012, Malev în faliment. Toate zborurile companiei aeriene ungare au fost anulate, http://www.gandul.info/international/malev-in-faliment-toate-zborurile-companiei-aeriene-ungare-au-fost-anulate-9202150
Evenimentul Zilei, ediţia de Transilvania, 17 ian. 2006, Cursa regulată MALEV
Gândul, 28 feb. 2007, Compania aviatica nationala a Ungariei, vanduta rusilor

The Economist, 21 ian 2012, Trade statistics. iPadded
The trade gap between America and China is much exaggerated
Jan 21st 2012 | from the print edition
[http://www.economist.com/node/21543174]

The Economist, 28 ian. 2012, Private equity under scrutiny. Bain or blessing?
The buy-out industry is under attack for destroying jobs. Its returns to investors are the real problem
Jan 28th 2012 | LONDON AND NEW YORK | from the print edition
[http://www.economist.com/node/21543550]

"cocoşul cel rău", de aici: http://funnyforwardmessage.blogspot.com/2009_08_01_archive.html

Libertatea e singură

2012-02-01T23:24:00.002+02:00

pe internet. Nu a fost vreodată altfel decât cam nebăgată în seamă. Tipii care luptă pentru libertatea de a circula lucrurile făcute de alții pe internet s-au folosit de setea legitimă de informare şi de cunoaştere a oamenilor pentru a face bani spre a-i risipi în propria burtă. Ori burţile personale nu pot fi temple ale libertăţii. Megaupload şi alte bazaruri informatice nu fac faţă noţiunii de libertate. Nu vreau să spun că acolo e (a fost) hoţie, însă nici libertate nu este. Libertatea înseamnă responsabilitate şi o nouă punte către om, nu peştera lui Ali Baba, de debara unde se aduc lucrurile altora. Este adevărat, marile case de producţie multimedia, editurile, prin politicile lor, blochează dreptul la informare. Dar trebuie făcută distincţia dintre informare, cunoaştere şi consumul de timp liber. Impresia mea este că tipii arestaţi la început de an sunt mai puţin haiduci ai libertăţii cât cowboy ai unui spaţiu încă nereglementat. Uitaţi-vă la tipul din poză: el are femeie şi iaht. Le consumă. Omul nu vrea mai mult de atât. Problema libertăţii pe internet încă nu a fost pusă cum se cuvine şi, paradoxal, rămâne în sarcina unor mari corporaţii ca Google care, de bine de rău, stochează cam toată cunoaşterea de referinţă a umanităţii prin "google books". Chestiunea libertăţii pe internet nu a fost pusă încă în termenii ei esenţiali. Şi-apoi, să nu uităm că generaţiile-referate.ro sunt produsul unei asemenea libertăţi subomeneşti.

Kim Dotcom, şeful arestat recent al Megaupload, The Economist, 28 ian. 2012,

http://www.economist.com/node/21543548http://www.economist.com/node/21543548

Ăştia nu au înţeles nimic

2012-01-20T13:25:00.000+02:00

În timp ce Bucureştiul şi ţara încearcă să se regăsească pentru prima oară după 22 de ani prin demonstraţii de masă în piaţă, exponenţi de marcă ai elitelor politice şi economice sunt cufurite spiritual. Două exemple, din trecutul imediat şi cel de-al doilea, din viitorul imediat. La mijloc e societatea, cu trecut şi viitor închiriat de respectivii. Unul este vicrepreşedinte al celui mai important partid de opoziţie, celălalt un întreprinzător care mereu a pretins că "face capitalism" civilizat în România (pentru România).

Mediafax, 20 ian. 2012, Vânătoarea de la Balc

Cancan, 18 ian 2012, Uite ce vilă exclusivistă au fost cazaţi [în Franţa] Marian Vanghelie şi Oana Niculescu-Mizil!...

Un reputat economist-sociolog, Hirschman, spunea că societăţile intră într-o spirală periculoasă atunci când elitele îşi pierd capacitatea de a înţelege complexitatea realităţii. România, în fapt, e la capătul spiralei de la bun început, din 1990. 22 de ani, mecanismul social a mers pe datorie. Ce părere o avea Ţiriac dacă orădenii şi-ar muta piaţa ofurilor lor pe terenul lui (?!) de vânătoare?

Agende separate înseamnă trăiri separate. Trăiri separate înseamnă conduite separate. Când faci parte din elită şi ai o conduită separată de popor - societate, înseamnă că locul tău nu mai e în frunte. Singurul motiv pentru care te afli acolo este că meriţi prin puterea propriei conduite, eşti un model. Concordanţa dintre locul pe care-l ocupi şi faptele tale se numeşte dreptate.

.Vanghlie şi Ţiriac, unul cu minţile într-o vilă de lux, celălalt cu ale lui printre mistreţii (lui?!), omorâţi în masă. Numai o justiţie chioară poate fi păcălită de asemenea minţi. In pietele din Romania, lumea a iesit dupa dreptate.

Cancan.ro, 18 ian. 2012, Uite ce vilă exclusivistă au fost cazaţi Marian Vangelie şi Oana Niculescu-Mizil! Au avut bucătar şi maşină la scară! Au plătit 120.000 de eur pentru o vacanţă de vis!, http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/uite-in-ce-vila-exclusivista-au-fost-cazati-marian-vanghelie-si-oana-niculescu-mizil-au-avut-bucatar-si-masina-la-scara-au-platit-120-000-de-euro-pentru-o-vacanta-de-vis-203359.html

Mediafax, 20 ian. 2012, Vânătoarea de la Balc: Ion Ţiriac şi Wlfgang Porsche ajung astăzi la Oradea. Ce invitaţi mai are omul de afaceri, http://www.mediafax.ro/social/vanatoarea-de-la-balc-ion-tiriac-si-wolfgang-porsche-ajung-astazi-la-oradea-ce-invitati-mai-are-omul-de-afaceri-9163147/

Cei mai buni 100

2012-01-19T08:45:00.001+02:00

la ce?
Cele mai bune 100 companii după indexul FTS (al Bursei din Londra împreuna cu Financial Times) sunt cele unde veniturile managerilor au crescut cu aproape 450% în 2011 faţă de 1998, iar veniturile salariaţilor s-au menţinut relativ constante, fiind cu puţin peste 150%. În tot acest timp, întreprinderile pe care le-au păstorit au înregistrat evoluţii oscilante pe bursă, nici una neavând în prezent o valoare de piaţă mai mare decât în 1998, deşi sunt în primele 100! Am mai scris despre globalizare ca uriaş mecanism redistributiv, ultima analiză fiind efectuată pe marginea unui Raport al Congresului SUA din decembrie anul curent (Etajele Crizei).

Executive pay. Money for nothing? The Economist, 14 ian. 2012

Marx a crezut că diminuarea randamentului marginal al capitalului va aduce prăbuşirea sistemului. S-a înşelat foarte tare. Capitalismul s-a multiplicat cu succes pentru că a reuşit să reinventeze de fiecare dată concurenţa, pe noi etaje de produse (de la industria siderurgică axată pe abur pentru state, a ajuns acum la gadgeturi multimedia pentru mase) şi, odată cu acestea, până de curând, prin transformarea constantă a muncitorilor în clasă de mijloc. Odată cu oprirea procesului "producţiei clasei de mijloc" lumea şi-a pierdut nu doar puterea de cumpărare dar şi iniţiativa ideologică. Capitalismul nu prea poate fi reinventat doar de inginerii lui Steve Jobs (The Washington Post, 6 Oct. 2011, "Apple Siri ..."). Lumea are nevoie şi de scopuri. Astăzi o bună parte din clasa de mijloc este alcătuită din intelectuali fără ţintă (precum coioţii oportunişti) şi parveniţii din "economiile emergente" cu scopuri imitative limitate. În vest se înregistrează una dintre cele grave declasări sociale prin scăderea drastică a clasei de mijloc muncitoreşti. Iar Estul, după cum arată ultimul raport al ICCV (vezi Jurnalul Naţional 17 ian 2012), cel puţin în ceea ce priveşte România, se află la 82% faţă de nivelul anului 1989 ca acces la valoare economică (valorile de întrebuinţare sunt altele, este adevărat: avem telefoane mobile şi tv prin satelit). A propos de parveniţii număraţi de instituţiile financiare mondiale drept "clasă de mijloc": în Brazilia numărul servitorilor a crescut exponenţial, ponderea celor de peste 30 ani în această categorie ajungând la 73% odată cu creşterea salariilor cu 11% în zona Sao Paolo. Mentalitatea de a fi servit în noua "clasă de mijloc" braziliană "este izbitor de similară cu cea din Anglia anilor 1880". Numai că britanicii serviţi erau aristocraţii, iar ăştialalţi sunt ... pur şi simplu snobi. (Raportul dintre snobism-elitism inversat.) - The Economist, 17 dec. 2011, The Servant problem.

Discuţia despre creşterea de neînchipuit a inegalităţii veniturilor este încheiată, împăciuitor, de cei de la The Economist cu următorul sfat: salariaţii nu au decât să devină mai competenţi. Nu e uşor să ţii o firmă între primele 100 în plină globalizare. Curioasă concluzie. Am văzut că firmele nu au urcat pe bursă. S-au menţinut cu dificultate la acelaşi nivel de valoare bursieră între 1998 şi 2011. Atunci despre ce competenţe este vorba? Să fii hoţ ca o vulpe într-o lume în care sentimentul dreptăţii e amorţit prin gadgeturi?

The Economist, 14 ian 2012, Executive pay. Money for nothing?, http://www.economist.com/node/21542802
The Washington Post, 6 Oct. 2011, Apple Siri: the next big revolution in how we interact with gadgets?, http://www.washingtonpost.com/business/technology/apple-siri-the-next-big-revolution-in-how-we-interact-with-gadgets/2011/10/04/gIQAnq8eOL_story.html
Jurnalul Naţional, 17 ian. 2012, "Românii au ajuns mai săraci ca în '89" [după un Raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, al Academiei Române], http://m.jurnalul.ro/stiri/jurnalul-601729.html
The Economist, 17 dec. 2011, Domestic labour. The servant problem. Britain in the early 20th century and Brazil in the early 21st have in common an issue that infuriates the rich, empowers the poor and delights dramatists, http://www.economist.com/node/21541717

(în alt plan vezi şi Dire Straits http://www.youtube.com/watch?v=dlPjxz4LGak şi problema discutată aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Money_for_Nothing_(song)#Controversy)

După o săptămână au apărut

2012-01-18T18:34:00.004+02:00

la lumină şi serviciile care parazitează societatea civilă, inclusiv mecanismele statului, co-participante ciudat în mai toate guvernările (FSN-ul le-a dat sedii pe Calea Victoriei, unii preşedinţi le-au făcut reprezentanţii ambasadori-ambasadoare). Au acum o listă de cerinţe "revoluţionare".

Orice mişcare mai scuturătoare dinspre societate e imediat parazitată. Situaţia aminteşte de fundamentalistul punct 8 de la Timişoara, din 1990. Câţi dintre românii revoltaţi ştiu că o parte dintre "organizaţiile semnatare" ale nenumitului document au desfăşurat activităţi împotriva intereselor României, începând cu strâmbele analize economice prin care au susţinut până de curând privatizarea cu orice preţ şi până la supradrepturile acordate minorităţilor în defavoarea "majoritarilor" deveniţi minoritate tolerată în propria ţară? Pe lângă o serie întreagă de enunţuri care fac orice om cu scaun la cap să vibreze, lipsa oricărei referiri la naţional, la muncă, sunt cheie într-un asemenea discurs. Important este că guguştiucii din presă, pregătiţi de un sistem universitar adus la pământ de ceva vreme, preiau ştirea şi o infiltrează în public: "Societatea civilă se alătură Pieţei Universităţii" (Jurnalul Naţional, 18 ian 2012). Ar fi trebuit să spună "în civil", sau, în fine, în costumaţie trekker. Tipice sunt lipsa identităţii, vorbele generale şi atacul dintotdeauna asupra structurilor de forţă morală ale societăţii. Am în vedere Armata, care încă se mai bucură de încrederea a jumătate dintre români (CSOP, în Realitatea, 17 ian. 2012). Cât de mult trebuie redus bugetul acestei instituţii din perspectiva "societăţii civile" care, iată, după o săptămână, parazitează din nou idealurile din Piaţa Universităţii? Apoi abrupta referire la minorităţi, că ar fi fost chinuite de actuala guvernare. Măi să fie! Păi legea educaţiei e făcută special pentru o minoritate. În fine, nu mai dezvoltăm. La aceasta se adaugă brusca clarificare ideologică a "Pieţei". Treabă "cu şcoală" sau, mai exact, "de profil". Ca să fi fost ce trebuie, trebuiau să fi fost de la început în piaţă. Publicul le-a luat-o înainte, se pare. S-au regrupat şi acum au trecut la "exploatarea momentului".

imagine tipic manipulativă. Un "Che Gevara" - trekker cu România în spate, plină de cruci. România a fost plină de cruci în perioada lagărelor de concentrare comuniste (peste 1 milion de victime între 1947 şi până în 1964). Excesul de desen, atitudinea "V", costumul de "militant", sunt elemente ale unui comportament "de scenă". Probabil că tipilor le e clar că "românii sunt cu Biserica" şi de aceea or fi pus crucile. Privire veselă, de parcă ar spune un banc. Şi eşarfă tricoloră şi tricolor peste cap? Măi ce de patriot e ! (sic!). Abundenţa grafică de românesc e în contrast cu "proclamaţia" unde lipseşte aproape complet trimiterea la naţionalul românesc, dimpotrivă. Nici o tensiune, alta decât a teatralului. Dar cea mai puternică "deconspirare" este titlul grafitti-ului corelat cu crucile. Într-adevăr, România ar fi trebuit să aibă 60 mii de morţi în 1989. Aşa anunţau agenţiile de ştiri iugoslave şi occidentale.

În afară de supravegherea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, cine supraveghează "societatea civilă" care nu e deloc civilă? Or supraveghea-o, dar cui să dea raportul? Politicienilor care-i pun pe spionii altora şefi de instituţii media? În fine, unii mai pică. Celor care nu pot pricepe că naţionalul e mult mai mult decât macho şi autosuficienţa de sine, cu doctorate pe genunchi, cu referatele de examen aduse în dinţi de gărzile de corp?

Încurcată treabă. Nimic nou.

Jurnalul Naţional, 18 ian. 2012, Societatea civilă se alătură Pieţei Universităţii ..., http://www.jurnalul.ro/special/societatea-civila-se-alatura-pietei-universitatii-noi-viermii-inepti-inculti-si-ciumpalaci-protestam-601780.htm
Realitatea, 17 ian. 2012, Sondaj CSOP: Doar 10% dintre români mai au încredere în politică ...,
http://www.realitatea.net/sondaj-csop-guvernul-boc-inainte-de-proteste-vezi-intentiile-de-vot-basescu-usl-ponta-antonescu_905038.html

Imaginea din Jurnalul Naţional din 18 ian 2012, articolul indicat. Foto Bogdan Chesaru - Intact Images.

Cum e să pierzi 94% din ce-ai avut?

2012-01-17T17:38:00.002+02:00

Unele cifre sunt atât de drastice, încât sunt de neînţeles.
Iată, de pildă, următoarele, oferite chiar de către Guvern, într-un raport pe marginea CFR, făcut public de către România Liberă din ianuarie a.c.: CFR a pierdut 800 de vagoane între 2009-2011. Cifra aceasta se adaugă la pierderile de dinainte, aşa că, la nivelul anului 2011, CFR avea cu 94% mai puţine locomotive şi vagoane decât ... înaintea "reformei" din 1998.

Mecanismul pierderii este halucinant. CFR nu şi-a plătit "datoriile" către ... stat. Statul pune sechestru şi ... le vinde pentru a-şi recupera datoriile (ca şi cum mâna dreaptă ar pedepsi mâna stângă, statul care sancţionează statul este un principiu inventat de Iliescu cu Petre Roman, atunci când au început să lichideze economia dând credite scumpe şi cerându-le repede înapoi prin băncile de ... stat). Cine a cumpărat pe nimic acele vagoane şi locomotive? "Firmele private" situate nu doar în curtea politicii locale, dar chiar sub umbrela "privatizării ideologice" a Băncii Mondiale. Ciudată dezvoltare. Cum am tot spus pe aici, fenomenul se numeşte "capitalism redistributiv" şi este esenţa dezvoltării aparente, de fapt dezvoltarea subdezvoltării, din periferie.

Desigur, 94% este o cifră, între altele. La ce ne-am bate capul?

***
Cine ia cea mai mare parte a subvenţiilor destinate căii ferate în România? Operatorii privaţi. Şi ştiţi de ce? Pentru că sunt de 10 ori mai puţin eficienţi decât ce-a mai rămas din CFR călători. Atunci de ce FMI ne cere să privatizăm (Mediafax, 1 aug. 2011)? Pentru că sunt mai ... eficienţi. Cine spune că transportul public pe calea ferată trebuie să deservească publicul?

Iată, avem cu aceasta şi un indice al falsificării realului la noi : 94%. 94% din capitalismul din transporturi este întemeiat pe jaf. Restul e tăcere sau, după caz, limba de lemn.

Cred că toate aceste cioburi trebuie adunate cu migală criminalistică şi puse deoparte pe rafturile istoriei din care se face viitorul. Pentru că numai astfel avem o şansă să ni-l îndreptăm.

Desenul preluat de la http://loyalkng.com/2011/09/30/saints-row-the-third-x-crooks-castles-official-streetwear-line-saints-crooks-in-the-same-castle/

Datele despre calea ferată, în ordinea paragrafelor:
România Liberă, 5 ian. 2012, Calea ferată ajunge carcasă goală până la privatizare: Guvernul şi CFR declară pierdute 800 de vagoane, http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/calea-ferata-ajunge-carcasa-goala-pana-la-privatizare-guvernul-si-cfr-declara-pierdute-800-de-vagoane-249375.html
România Liberă, 16 ian 2012, 250 milioane de lei sunt disputaţi de băieţii deştepţi ai căilor ferate. Ce jocuri se fac pe piaţa subvenţiilor feroviare de călători, http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/250-de-milioane-de-lei-sunt-disputati-de-baietii-destepti-ai-cailor-ferate-ce-jocuri-se-fac-pe-piata-subventiilor-feroviare-de-calatori-250410.html

Mediafax, 1 aug. 2011, Franks [reprezentantul FMI în România]: 15 companii de stat vor avea manageri privaţi, http://www.mediafax.ro/economic/franks-15-companii-de-stat-vor-avea-manageri-privati-8552685/

Proteste decăzute

2012-01-16T11:17:00.002+02:00

pe măsura celor care le-au declanşat. Spaţiul de responsabilitate din România este încă în faza sa infantă, motiv pentru care piaţa, locul unde poporul îşi poate exprima păsurile dacă Parlamentul este amorţit (şi nefuncţional, ca la noi), este parazitată de violenţă (Mediafax, 15 ian. 2012), de provocatori, cu sau fără voie. Unii atâta pot, alţii au sarcini probabil.

Spiritul civic sărăcit este reprezentat în România, ca şi în Grecia şi Anglia (vezi violenţele răsunătoare din toamna trecută) de galeriile de fotbal. Este adevărat, la un aşa animal politic avem o aşa reacţie. Dialogul este amuţit. Cvasianalfabeţi sunt şi reformatorul politic şi galeriile. Reforma, atât de necesară, este parazitată de una dintre cele mai mari urgii proletcultiste care a străbătut Europa de la al doilea război mondial încoace (incultura ca stare dominantă a elitelor a reajuns în România în forma birocratului şi a politicianului reformator, de data aceasta)*.

Fara cultura impuscam umbre. Ideologizam nemultumiri indreptatite.
Mediocritatea are trei stadii un Romania. Prima a fost "nivelul Iliescu". Fără a fi grosolan în comportamentul public, Iliescu a pus România pe drumul fundăturii, deconstruind vechiul sistem economic-social şi punând în loc un regim de spoliere faţă de care şi fanarioţii ar fi invidioşi. Acum s-au pus bazele binomului devastator privatizare ca jaf - inflaţia de diplome. Primul element a lichidat baza de creştere a societăţii (producţia economică) iar cel de-al doilea i-a compromis viitorul (o bună parte dintre golanii de azi, cu funcţii sau nu, au început şcoala atunci).
Nivelul al doilea, cel al regimului Constantinescu, a însemnat rafinarea tehnicilor economiei de jaf pentru partid, exact ca în economia de război. Cu excepţia ultimului an de guvernare (Isărescu prim ministru), România avea pierderi zilnice în dolari asemănătoare cu cele din cel de-al doilea război mondial. Desigur, în numele reformei.
Astăzi, asistăm la ultimul etaj al mediocrizării societăţii: impostura a devenit un produs de sistem. Nu mai ai cu cine să te baţi. Ne-am "europenizat", în regimul actual "am reuşit" să birocratizăm sistemul incompetenţei în numele "reformei", indolenţa, prostia, agresivitatea au devenit impersonale. Nu doar că am zăpăcit complet tineretul ("în numele "reformei") dar aproape toate subsistemele societăţii sunt în plin proces de autolichidare prin producerea standardizată a incompetenţei. Fenomenul a fost acoperit de aparenta bunăstare dintre 2004-2007. Dar banii din sistem, dintre 2004-2007 au fost prea puţini generaţi în România. O bună parte au venit de la românii disperaţi plecaţi în străinătate (economii personale de circa 12 miliarde de euro pe an, Gândul, 9 iun. 2011).

În 2010, românii din străinătate au trimis mai mulţi bani decât valoarea investiţiilor străine directe. Culmea este că politicile guvernului au fost făcute având ca reper investiţiile străine ... (3,13 miliarde euro vs. 2,12 miliarde euro - vezi Banca Naţională a României, "Investiţiile Străine Directe în România în anul 2010", p.2 şi Banca Naţională în Romanian Global News, 17 dec. 2010)

Pentru a ieşi din această situaţie, ne trebuie multă înţelegere. Dar pentru asta îţi trebuie acces la cultură.

Este adevarat, unii avem nevoie de 3 lecturi pentru a pricepe o carte. Pentru ca, uneori, e mai multa realitate (lumina) intr-o carte decat in ce se vede pe strada (umbre). Dar fiecare are propriul nivel de competenta. Societatea nu se va aseza pana cand fiecare nu va avea cadrul dobandirii si manifestarii propriei competente.

*În plan european, marele câştig al Uniunii, a fost pacea. Fiind însă gestionată de elite fără faţă, fără ideal şi fără probleme majore, de eurocraţi, Europa reajunge treptat de unde a plecat în 1815, odată cu Sfânta Alianţă: un conglomerat de puteri care se urmăresc una pe cealaltă într-un joc periculos de echilibru de forţă. Centrul sistemului este Germania, în a cărei orbită (de succes economic) se află Olanda, Austria şi, se pare, Finlanda. Ordinea aceasta în interiorul Uniunii Europene funcţionează de ceva vreme, sub aşa-numita concordie specială franco-germană şi sub limba de lemn a "Europei" (la acest ultim nivel superficial au rămas elitele noastre care au "pe mână" discursul "european"). Situaţia a fost deja consacrată prin relaţia specială dintre Germania şi Rusia de pe vremea cancelarului Gerhard Schroeder (1998-2003) care a descentrat Uniunea, reaşezând-o în termenii geopoliticii balanţei de putere, aducătoare de conflicte. Ultima developare a acestei stări de lucruri a făcut-o zilele trecute agenţia Standard and Poor's când, a degradat ratingul financiar al unor state importante, inclusiv al Franţei, mai puţin cel al Germaniei, Olandei şi Finlandei. (Austria a fost degradată pentru că a înghiţit prea mult din Europa de Est prin expansiunea bancară în special). Care este diferenţa dintre Germania&vecinătatea rimlandului ei şi restul Europei? Competitivitatea (exporturile Franţei sunt sub 40% din cele ale Germaniei, scăzând cu 15% în ultimii 11 ani) (The Economist, 3 febr 2011). Adică exact cu ceea ce nu se ocupă instituţiile europene. Exact cu ceea ce nu ne ocupăm noi, în România. Este adevărat, limbă de lemn există şi în Germania, Olanda etc. Dar acolo sistemul social este în bună măsură axat pe economia reală. Germania este prima economie industrială a Europei și, în termenii conținutului tehnologic și al inițiativei industriale, este cu mult înaintea Chinei: Germania nu are oraşe şi autostrăzi fantomă, adică produce cu sens. (Time Magazine, 17 oct 2011)

Notă:
Pentru conceptul de Rimland vezi "CENTCOM and the Rimland: Encircling Russia, China, and Central Asia", în Global Research. Centre for Research on Globalization, "Europe and America: Sharing the Spoils of War", 19 aug. 2007, http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=6423. Materialul nu se încadrează neapărat în linia pe care am urmat-o noi, dar conceptul este bine descris şi interesant corelat cu alte evoluţii.
The Economist, 3 febr. 2011, French competitiveness. France's lost decade. A once-great industrial power looks for inspiration across the Rhine, http://www.economist.com/node/18073390
Time Magazine Business, 17 oct. 2011, What if the China Bubble Bursts?, http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,2096345,00.html

Mediafax, 15 ian. 2012, A treia zi de proteste în Capitală: incendieri şi vandalizări în Piaţa Unirii....", http://www.mediafax.ro/social/a-treia-zi-de-proteste-in-capitala-incendierii-si-vandalizari-in-piata-unirii-peste-50-de-persoane-au-primit-ingrijiri-medicale-video-galerie-foto-9148419
Gândul, 9 iun. 2011, "Comoara" de peste graniţă: românii plecaţi în străinătate pun deoparte, an de an, 12 miliarde de euro. ..."
http://www.gandul.info/financiar/comoara-de-peste-granita-romanii-plecati-in-strainatate-pun-deoparte-an-de-an-12-miliarde-de-euro-ministerul-economiei-viata-este-mai-frumoasa-in-romania-or-sa-se-intoarca-8327156

Banca Naţională a României, Statistică. Siteuri de date. Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională. Investiţiile străine directe. "Investiţiile străine directe (ISD) în România. Cercetare statistică anuală", "Rezultatele cercetării pentru anul 2010", http://www.bnr.ro/Investitiile-straine-directe-(ISD)-in-Romania-3174.aspx
Romanian Global News, 17 dec. 2010, "Românii plecaţi la muncă în străinătate trimit to tmai puţini bani acasă",

Duşmanii Reformei

2012-01-10T17:28:00.002+02:00

Duşmanii puterii personale sunt "duşmanii reformei". "Eşti de stânga" dacă nu "eşti cu reforma" (Băsescu la Realitatea pe 9 ian. 2011 certându-l pe secretarul de stat, specialistul nr 1 în asistenţa medicală de urgenţă din România, Arafat). E haioasă eticheta asta, cu "de stânga". Toată lumea ştie că stânga e fără Dumnezeu, e "progresistă", în fine. Importantă este etichetarea. Logica etichetării ideologice este specifică reformelor impuse de sus în jos, prin violenţă (fizică, instituţională, simbolică). În România nu mai putem vorbi de democraţie. Este o dictatura care nici măcar nu este bananieră. E dictatura lumpenilor care nu ştiu să facă nimic, dar au pus mâna pe putere. Ei doar desfac.
"Care va fi conceptul noului sistem de urgenţă? Mă îndoiesc că cei care fac legea ştiu. Desfiinţăm o lege cursivă." "De ce să reparăm ceva ce merge?" a ţinut să precizeze Arafat." (Evenimentul Zilei, 10 ian 2011)
România a ajuns o pată de Europa surogat, un mix între macho, capitalism de carton, capitalism de pradă, limba de lemn a integrării europene, violenţă instituţională aproape stihială numită "reformă", servilă instituţiilor financiare internaţionale dar ignorată de marile fluxuri economice şi culturale mondiale. Practică un naţionalism de faţadă în exterior, dar dă curent ieftin "imperialismului rusesc" de la ALRO (Cotidianul, 30 dec 2010) . Liderii nu se mai obosesc cu arta de a "minţi poporul cu televizorul" ("Au minţit poporul cu televizorul", Gabriela Niculescu sept 2005 în "Taifasuri"), pe care o mai învăţau primii secretari atent selecţionaţi şi trimişi la Moscova, la Lomonosov, până prin 1989, ajunşi în frunte după decembrie 1989.

Poster din perioada Revoluţiei Franceze. Au fost asasinaţi circa 17000 de "duşmani ai revoluţiei", în special intelectuali, aristocraţi, ţărani. vezi Britannica, "French Revolution"

"Fondatorul SMURD a fost acuzat de preşedintele Traian Băsescu că este duşmanul reformei în sănătate şi sfătuit să plece de la Ministerul Sănătăţii dacă este nemulţumit." (Gândul, 10 ian 2012, "Cine i-a dat telefon lui Băsescu...")

Democraţie?
Dictatură. Şi nu de acum. De când a început reforma (odată cu "reformele Roman"). Din punct de vedere al cunoaşterii pe care s-a întemeiat, procesul politic a dat la o parte specialiştii. Datul la o parte al specialiştilor era tipic "Elenei" (Ceauşescu), care nu suporta "pe ăia mai deştepţi" (aşa erau consideraţi specialiştii, relaţia nu era una profesională ci, instant personalizată). "El" (Nicolae) mai pleca urechea din când în când. În fine, aveam învăţământ puternic pe "vremea aceea". Drama era ruptura dintre specialişti şi viaţa reală. Viaţa reală era condusă de activiştii de partid, de "Elena". Azi, am adus viaţa reală de pe vremea comunismului la nivelul învăţământului. Le-am făcut una cu pământul prin inflaţia de diplome. Şi le-am îmbrobodit atât de tare în cuvinte, norme de aplicare, legi, practici de finanţare şi proiecte încât dezastrul se numeşte "creşterea calităţii actului în educaţie" şi "un mare pas înainte în integrarea europeană".

Evoluţie?
Studiile superioare sunt o pacoste.
Ca la 1948, când a început vânătoarea de universitari, ingineri, farmacişti, preoţi, de parcă ar fi vorbit Gogonea, din "Nunta mută": "Trebuie să recunoaştem că în România cel mai greu de modernizat au fost sistemele cu densitate mare de studii superioare. Când vine vorba de educaţie, de justiţie, de sănătate, rezultatele sunt regretabile..." (Băsescu la Realitatea TV pe 9 ian 2012, citat în Cotidianul 10 ian 2012, "Pacientul vrea ..."). Cum să modernizezi statul împotriva corpurilor specializate ale societăţii? Simplu. Pentru că e dictatură. Pentru că este ... reformă. (Să nu uităm că martirii închisorilor comuniste au fost intelectualii şi ţăranii).

Stat?
Care stat? Dacă totul trebuie privatizat, dacă interesul public trebuie spart, ce mai rămâne din guvern, parlament, preşedinţie? Să fie directori de corporaţie. O corporaţie numită România SRL, cu subsidiare pe la agricultură, învăţământ, sănătate, infrastructură, etc. Aceste subsidiare fac bani pentru şefii lor.

Preşedinte?
Şef de stat sau laborant? Când şeful statului se ceartă cu specialiştii nu doar că descalifică instituţia, dar ne trimite cu gândul la funcţia reală a preşedinţiei. Dacă omul de la Cotroceni e atât de hotărât să facă altfel decât îl sfătuiesc cei mai reputaţi specialişti, înseamnă că ţine neapărat să transforme România într-un laborator de încercări. Nu ar fi o noutate. Minunea s-a întâmplat cu Petre Roman, cu "reforma agriculturii", părintele spiritual al actualului preşedinte, încă din 1990. Dar atunci nu mai avem preşedinte, avem un laborant şef. Atunci nu-i mai trebuie însemnele naţionale. Din moment ce interesul public trebuie privatizat, să-şi pună însemnele organizaţiilor care le reprezintă deasupra laboratorului peste care prezidează.

Reforma educaţiei
Inflaţia de diplome universitare este procesul democratic-capitalist prin care politica se apără de competenţă, macerând-o prin denaturarea celui mai important proces educaţional: relaţia dintre profesor şi elev, descentrând-o prin plasarea centrului de greutate al învăţământului pe elev. Relaţia de tutoriat, tocmai când a fost introdusă "europeneşte" în curricula, a dispărut din relaţia reală. Într-o relaţie comercială elevul-studentul-masterandul-doctorandul este stăpânul. E o relaţie de putere, nu mai e de cunoaştere. Atunci să predea elevii-studenţii. De fapt, deja se întâmplă. Avem studenţi, lectori, care ţin ore în locul profesorilor în zone unde mintea lor e mai candidă decât o floricică, în logica sistemului, nu ca exerciţiu, ca ucenicie. Mai mult, reforma învăţământului a plasat competenţa evaluării instituţiilor de învăţământ în afara specialiştilor şi a construit o birocraţie înfiorătoare care măsoară porcii care zboară, dând calificative universităţilor. După ce le-ai creat un cadru aberant, vii şi le dai, tot tu, stat, note. Pe baza acestor calificative se produce (în reluare, că asta nu e de acum) a treia fractură-descentrare: "finanţarea urmează elevul". Deci finanţarea nu urmează cunoaşterea ci ... elevul (Mediafax, 3 ian 2012, "Funeriu ..."). Democraţiile sunt obligate să fie societăţi performante. Democratic este doar sistemul politic. În rest, societăţile democratice sunt ... meritocratice. Egalitate înseamnă egalitate de şanse nu egalizarea persoanelor. Banii trebuie duşi acolo unde se pot înmulţi prin cunoaştere, adică acolo unde cunoaşterea este performantă. Profii (profesorii aduşi la stadiul de legumă cetăţenească, dar "de gaşcă") trebuie să facă marketing pentru a distribui cunoaştere. Dar atragerea elevilor-studenţilor la cursuri înseamnă poveşti, nu cunoaştere. Cunoaşterea e una dintre cele mai grele ocupaţii omeneşti (o persoană care gândeşte consumă cu aproximativ mai mult 24%-29% calorii, "Power of a Human Brain"). Cine stă să mai înveţe ca muncă azi? Şi încă ceva, asta cu finanţarea urmează elevul nu e invenţia lui Funeriu. Funeriu a dus la eşafod ce a mai rămas. E de când e "reforma", de pe vremea Ecaterinei Andronescu, din 2003, "ca să intrăm în Europa".
O ultimă confuzie majoră în mintea reformatorilor de azi este aceea dintre public şi privat. Privatul are ca scop profitul. Interesul public este deservit "de principe", adică de stat, în logica liberală clasică, care stă la baza democraţiei moderne. În momentul în care Funeriu vine şi spune că dă bani la învăţământul particular din bani publici, înseamnă că: omul nu ştie carte (o fi ştiind, dar nu ca să guverneze) şi 2, dă bani unor companii să facă profit. (Şcolile private nu sunt publice că fac profit; faptul că au un obiect de interes public nu este o calitate. Toate ocupaţiile noastre sunt de interes public, având un rol în angrenajul social).

Reforma infrastructurii
Să ne amintim de memoriul de anul trecut al Asociaţiei Generale a Inginerilor Feroviari din România (AGIR), publicat într-un număr special de către Ziarul Financiar, pe 1 iunie 2011.
"Neglijata, dezorganizata, subfinanţata si uneori furata, calea ferata româna s-a prabusit continuu în ultimii 20 de ani, încât vor trebui mulţi ani si sume importante ca sa îsi revina si sa îsi recapete locul pe care îl merita într-o economie naţionala în curs de integrare europeana." ... "De ce în Austria, Franţa, Germania caile ferate s-au menţinut într-o structura centralizata, sub forma de concern sau holding, pastrându-si toate activitaţile amintite mai sus".

Asociaţia Inginerilor menţionează că dezastrul a început în anul ... 1998, când, la comanda Băncii Mondiale, un ministru hotărât, ajuns preşedinte, şi-a asumat frumoasa sarcină a demantelării unuia dintre cele mai coerente sisteme de transport europene.

Reforma sănătăţii (ultima parte)
Despre privatizarea spitalelor, "descentralizarea" şi sistemul autonom din Harghita-Covasna, birocratizarea actului de sănătate, s-a scris foarte mult. Dar ultima "ieşire" este într-adevăr, în decorul de pe marginea exerciţiului unei societăţi normale.

Ceea ce ne-a atras atenţia de data aceasta este cearta dintre preşedintele-om politic şi specialist. Visceralitatea ostilităţii preşedintelui ne-a adus aminte de începutul epocii resentimentare europene, odată cu revoluţia franceză de la 1789. Duşmanii revoluţiei erau ghilotinaţi. Acum trebuie doar să-şi dea demisia. Mecanismul idisincraziei puterii personale este însă în funcţie. Din punct de vedere psihosociologic, avem un şir de elemente care compun dovada clară că am intrat în dictatură.

Nu în ultimul rând, este de remarcat faptul că Băsescu a chemat la el un posibil înlocuitor al lui Arafat ("consilier onorific pentru ministrul sănătăţii"). Ce fel de guvern e ăsta în care preşedintele îi alege consilierii? Ştim cine este Arafat. După fapte. S-a luptat cu sistemul şi a pus la punct unul dintre cele mai performante sisteme de urgenţă: SMURD. Faptele dlui Ciuhodaru, dacă Mediafax nu greşeşte, sunt următoarele:

"Tudor Ciuhodaru a fostales în 2008 deputat de Iaşi, după ce a candidat pe listele PSD, dar la scurttimp după alegeri a demisionat din partid, acuzând neînţelegeri cu liderul PSDIaşi, Gheorghe Nichita. Ulterior, el s-a înscris în UNPR, însă a demisionat şidin acest partid, după ce, în vara anului 2010, a votat moţiunea de cenzurăiniţiată de opoziţie pe tema tăierii salariilor cu 25 la sută. În ianuarie2011, Ciuhodaru s-a înscris în PC, fiind nominalizat de acest partid dreptcandidat la Primăria Iaşi.

Exclus în septembrie2011 din PC, Tudor Ciuhodaru s-a înscris din nou în UNPR, anunţând că vacandida la Primăria Iaşi şi că ar putea fi susţinut de mai multe partide." (Mediafax, 10 ian 2012, "Ciuhodaru: Am fost la Cotroceni ...")

Cotidianul, 30 dec. 2010, "Firmele de stat, vaci de muls pentru oamenii Puterii. Hidroelectrica dă curent ieftin pentru a şterge urmele afacerii Alro", http://www.cotidianul.ro/hidroelectrica-da-curent-ieftin-si-sidexului-pentru-a-sterge-urmele-afacerii-alro-133455/
Gabriela Niculescu, "Au minţit poporul cu televizorul" II, în Taifasuri, sept. 2005, http://www.taifasuri.ro/taifasuri/la-taifas/5332-au-mintit-poporul-cu-televizorul-2-nr340-sapt29-sep-05-oct-2011.html
Evenimentul Zilei, 10 ian. 2012,"Raed Arafat şi-a depus demisia: "Privaţii vor dori să facă profit şi vor face rabat de la calitate" http://www.evz.ro/detalii/stiri/raed-arafat-a-demisionat-960893-1.html
Gândul, 10 ian. 2012, "Raed Arafat a demisionat. Cine i-a dat telefon lui Băsescu să-i spună că Arafat este împotriva reformei."
http://www.gandul.info/news/raed-arafat-a-demisionat-cine-i-a-dat-telefon-lui-basescu-sa-i-spuna-ca-arafat-este-impotriva-reformei-9137662

Mediafax, 3 ian 2011, "Funeriu: în 2012, costul standard pe elev va fi un pas uriaş spre echitate", http://www.mediafax.ro/social/funeriu-in-2012-costul-standard-pe-elev-va-fi-un-pas-urias-spre-echitate-9122608
Glenn Elert, The Physics Factbook, "Power of a Human Brain", http://hypertextbook.com/facts/2001/JacquelineLing.shtml

Ziarul Financiar Special, 1 iunie 2011, "Inginerii CFR acuză dezastrul căilor ferate. Simbolul decăderii infrastructurii feroviare este linia Bucureşti-Giurgiu, prima înfiinţată în România, care de şase ani este închisă", http://www.zf.ro/analiza/inginerii-cfr-acuza-dezastrul-cailor-ferate-simbolul-decaderii-infrastructurii-feroviare-este-linia-bucuresti-giurgiu-prima-infiintata-in-romania-care-de-sase-ani-este-inchisa-8306529

Cotidianul, 10 ian 2012, "Pacientul vrea legea Lui de sănătate...", http://www.cotidianul.ro/basescu-t-se-razboieste-cu-doctorul-arafat-si-vrea-sa-il-dea-afara-video-169245/

Mediafax, 10 ian 2012, Ciuhodaru: Am fost la Cotroceni, mi-a fost cerut un CV şi informaţii despre tot ce ştiu să fac", http://www.mediafax.ro/social/ciuhodaru-am-fost-la-cotroceni-mi-a-fost-cerut-un-cv-si-informatii-despre-tot-ce-stiu-sa-fac-9138197

Filmul "Ticăloşii", http://onfilme.ucoz.com/index/ticalosii/0-25
Filmul "Nunta mută", http://filme-online-gratis.com/blog/2011/01/26/nunta-muta-filme-online-gratis/

Două întrebări simple

2012-01-06T17:31:00.002+02:00

Libertate? Nu doar că s-a dus, dar nici nu vreau s-o mai văd!

Nu trebuie să fim Gânditorul de la Hamangia - un ilustru membru al ordinii cosmice din neoliticul dobrogean, pentru a ajunge la "înălţimea" submarină a vremurilor.

1.
De ce au [adică ei] schimbat Codul Penal dacă ministrul justiţiei, dl. Predoiu, ştia de jafurile de la Romgaz etc.? De ce a fost adoptat noul Cod Penal în care "subminarea economiei naţionale" nu mai există? Poate că nu mai există economie naţională - cred ca acesta e răspunsul onest, cinstit, transparent şi pragmatic. Dar revenind la aspectul moral: de ce hoţii din jurul lui Ion Niculae (dacă el o fi) sunt acuzaţi acum de ceva ce va fi dizincriminat în Noul Cod?

2.
De ce primesc centrele de tip REMAT ("competenţi în reciclare" ?! le e logo-ul) sârmă de la Calea ferată pur şi simplu, ca şi când ar primi hârtie? De ce nu se întreabă nimeni de unde vin hoţii cu stâlpi de cale ferată, cabluri de înaltă tensiune, "fire catenare", relee noi? Este adevărat, avem tradiţie în distrugerea căii ferate în numele reformei (ciudat fenomen care încă bântuie prin părţile noastre), avem responsabili (?) care şi-au demonstrat loialităţile către alţii prin lichidarea Căilor Ferate Române în numele reformei. Să zicem că asta "fu legal". Ceea ce e adevărat. Ei făceau reformă. Şi-apoi nu e pentru prima oară când în periferie "ţara reală" e altceva decât "ţara legală" (reforma). Dar bostănarii ăştia, care furară nici a 10-a parte, chiar sunt hoţi. De mai bine de 20 de ani aceste centre de tip REMAT sunt casa de marcat a hoţiilor pe faţă cu materialele din infrastructură, de la "începuturile" cu sistemele de irigaţii şi capacele de canal până la calea ferată, semnalizare rutieră. Dacă tot nu e în stare să identifice jaful naţional pentru că îl tot piteşte după formulele preţioase ale "economiei de piaţă" şi ale "integrării", "liberalizării", "societatea civilă" poate începe cu ... reciclarea materialelor!

Evenimentul Zilei, 6 ian 2012, Ministrul Predoiu: Subminarea economiei naţionale nu mai există în Noul Cod Penal. Ioan Niculae ar putea fi achitat"
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ministrul-predoiu-subminarea-economiei-nationale-nu-mai-exista-in-noul-cod-penal-ioan-ni-960424.html

Evenimentul Zilei, 6 ian 2011, Stenogramele hoţilor care au frânat 1000 de trenuri. "Am furat tot. Nu mai merge nimic pe aici!"
http://www.evz.ro/detalii/stiri/stenogramele-hotilor-care-au-pus-frana-trenurilor-960374.html

Foto "Lady FacePalm", de la The Paltry Sapien, 4 sept. 2011, Tony Longworth, "Fox News gives anti-poor columnist airtime",
http://www.thepaltrysapien.com/2011/09/fox-news-gives-anti-poor-columnist-airtime/

Expresul spre Polul Nord

2012-01-04T12:13:00.000+02:00

trece prin fiecare lucru de care ne preocupăm ca grijă pentru celălalt. Strângerea gândurilor noastre către celălalt, spre Pol, odată pe an, este deja un mit axial, unul dintre puţinele lucrătoare din lumea de azi. A fost vizualizat pentru noi de către Robert Zemeckis în Polar Express (2004). Angoasa de a nu ne pierde pe noi înşine ia forma preocupării pentru ceilalţi şi se concretizează în şirul de daruri şi de gânduri dăruite, de Crăciun. Cei care mai au cu adevărat această grijă sunt copiii (naivitatea e ultima protecţie la care renunţă odată cu adolescenţa) şi adulţii care au redescoperit, prin puterea suferinţei, ingenuitatea. Şirul acesta de preocupare îngrijită de la unul către celălalt este genial ilustrat cinematografic în desenul animat (după romanul cu acelaşi nume al lui Chris Van Allsburg, apărut în 1985) prin tren, care răzbeşte prin noi înşine împreună cu ceilalţi către axa lumii unde este Moşul.

Comentariul acesta ar fi rămas unul strict imaginar dacă nu m-aş fi pomenit, abrupt, într-o minipoveste chiar într-un templu al pragmatismului, unde frumosul este vizibil contrafăcut: la hypermarket. Cineva a ajuns la casă cu un produs "fără imaginaţie", un kilogram de făină. Casiera a constatat, foarte surprinsă, că acel pachet nu avea cod de bare. "Aşa ceva nu se poate", a spus aceasta. "Chiar nu se poate". Şi pentru că nu se poate ...

Hypermarketul nu mai "înţelege" bunurile ca un magazin obişnuit, cum era pe vremuri "Alimentara". Chiar dacă "are" fizic produsele, hypermarketul le distribuie reificat, prin reprezentările acestora, virtualizate, prin codul de bare. Bine, nici produsele nu prea "ajută". Ce mai sunt azi iaurtul sau pâinea, crenvurştii sau şunca, prăjiturile sau sucul de fructe? Arome cu calorii, proteine, glucide şi lipide. Nu prea departe de detergenţi, unele dintre ele.

A sunat "pe raion" la un coleg, s-o ajute, să-i spună "codul" făinii. Din capătul wireles-ului îi răspunde o voce disponibilă dar aflată relativ departe de locul respectiv ... "la detergenţi" (de la detergenţi la făină e loc să te dai cu ... rolele, şi oamenii locului chiar au-aveau role şi telefoane fără fir). Am aflat că va ajunge greu pentru că rolele s-au stricat iar boşii de la magazin nu i-au pus la dispoziţie altele. Şi acum începe povestea: ca omul să ajungă mai uşor de la detergenţi la făină, casiera s-a oferit să fie de ajutor zicând: "Vrei să-ţi spun o poveste?" În urma răspunsului afirmativ a început să înşire deasupra lumii de la rând, "pe deasupra" colegelor de la celelalte case, o poveste, venită cumva dinspre "fata moşului şi fata babei", de parcă ar fi aşezat beteala într-un brad. Nu am avut "timp" să ascult prea bine pentru că am ţinut să văd cum se aşează povestirea printre cei de faţă, cum influenţa asupra timpului grăbit ("spune-mi codul") şi defect ("fără role"). Mai întâi de toate, alergătorul de la capătul firului (dinspre detergenţi spre făină) a ascultat cu luare aminte povestirea: casiera spunea cu intonaţie şi fără greş; apoi, ceilalţi s-au oprit din loc câteva secunde şi, după ce şi-au "revenit" din timpul lor, "practic", au început să zâmbească.

Paradoxal.
Şi astfel, făina cea ştearsă, fără vocaţie magică pe raft (nu ma refer la magia cozonacilor "de la bunica"), a reintrat, printr-o poveste, în "rândul" ordinii economice inapte de magie a hypermarketului.

Portalul autorului "Polar Express"
http://www.chrisvanallsburg.com/polarexpress.html

The Polar Express - site-ul de prezentare din baza de date IMDb: http://www.imdb.com/title/tt0338348/

De la lume adunate

2011-12-23T22:29:00.001+02:00

de Crăciun (?! - dacă mergeau la liturghie le-ar fi fost viaţa mai uşoară) populaţia consumatoare de pantofi sport din SUA (să nu zicem "americanii") s-au călcat în picioare să puna limba pe un nou Nike. Atât de tare s-au înghesuit, încât au rupt uşile de la magazine (la propriu), s-au împuşcat între ei şi, culmea, s-au jefuit între ei (cei care n-au "apucat", pe ăia de-au luat). (BBC, 23 dec. 2011). În felul acesta "analiştii politici" în devenire de prin presa noastră vor rămâne fără model, iar manipularea prin scăderea stimei de sine fără obiect. Măcar românii cu probleme se înghesuie pentru lucruri care chiar contează în viaţă: făina şi uleiul. În orice caz, nu am văzut vreun "înghesuit" de viaţă de pe la noi să lingă, excitat, pachetul de făină. (Gândul, 25 martie 2011). Masificarea nu e o bucurie. Dar poza omului chiar ne duce spre Ecuator, la strămoşii lui Darwin.
În timp ce Europa e tot mai cuprinsă de mica politică, cu lideri aflaţi într-un grav impas ideatic, China, Japonia şi Coreea de Sud sunt pe punctul de a constitui prima regiune economică majoră din afara arealului dolar-euro. Pe 26 decembrie 2011, China şi Japonia au declarat că vor să stabilească schimbul valutar direct între ele, fără medierea altei valute (occidentale), din care ar putea face parte si Coreea. Marele semn de întrebare priveşte SUA: sub umbrela Flotei Pacificului şi a tehnologiilor sale au prosperat şi Japonia şi Coreea de Sud. Acum acestea două vor orbita din propria voinţă în jurul Beijing-ului. Gestul este firesc. Nu SUA este principalul partener al Japoniei ci ... China (China are o pondere dublă în comerţul Japoniei faţă de SUA: de 2332 miliarde yeni faţă de 1393 - vezi Trading Economics, Japan Exports, "Japan reports Trade Deficit in November", 21 dec. 2011). Dincolo de impactul asupra ordinii globale al unei alianţe între primele aII-a şi aIII-a economii ale lumii (China, respectiv Japonia), mesajul este că iniţiativa istorică semnificativă se mută în Asia. Occidentul pare blocat într-o persistentă lipsă de proiect atât în ordinea internaţională ("terorism", "terorism", "terorism", "drepturile omului", "drepturile omului", "drepturile omului" - devenite limbă de lemn în absenţa unor conţinuturi) cât şi în ordinea internă. Civilizaţia nu constă doar în legalizarea căsătoriilor dintre cei de acelaşi sex. E ceva mai mult decât atât. (BBC, 26 dec. 2011)
Haioasă tare asta. Volkswagen a ajuns să ceară Blackberry să reţină mailurile angajaţilor după orele de program. Mesajele vor ajunge în tărtăcuţa telefoanelor inteligente cu o jumătate de oră înainte şi o jumătate de oră după începerea-terminarea programului. Este bine că, în final, o mare corporaţie a ajuns să facă ordine în viaţa angajaţilor şi, în acest fel, să se manifeste ca factor moral în societate. Durkheim este redescoperit, în sfârşit (de la practică la teorie atunci când teoria e uitată). Vestita luminiţă roşie a telefonului menţionat - semn că a "sosit încă un mail" - este de multă vreme o sursă de stres, menţionată în literatura cvasipopulară a fenomenului. Şi mai este ceva: e primul semn că o parte din elita industrială realizează că tehnologia nu e bună la orice. Distanţa dintre progresul tehnologic şi fericirea omului este mai mare decât drumul de la Pământ la Lună (şi iar ajungem la Durkheim), indiferent de tipul de inovaţie tehnologică. Va fi un salt atunci când masa intelectualilor nelumiţi va redescoperi dramatica distanţa dintre utilitate(a banilor) şi bucurie. Dar atunci chiar va fi o revoluţie. Pentru că atunci se va termina cu jocul derivatelor de pe Wall Street. Să nu cerem prea mult, totuşi. (BBC, 23 dec. 2011)
Conspiraţia Europei împotriva ei însăşi. Mai aveam un pic şi începeam să simt oareşcare compasiune pentru Banca Centrală Europeană în eforturile sale de a convinge Germania (BBC, 8 dec. 2011) să accepte emisiunea de eurobonduri pentru salvarea Italiei, Greciei etc. (stau la rând Irlanda, Spania, Portugalia, urmează Franţa). Dar englezii tocmai aflară că preşedintele acesteia, tehnocratul (sau neoaristocratul?) Mario Draghi (Mario Dragonul) a împrumutat fără să clipească, într-o singură zi, 523 de bănci europene cu 489 miliarde de euro cu fantastica de mică dobândă de 1%. În felul acesta, împrumuturile acordate de BCE (Banca Centrală Europeană) sistemului bancar european au ajuns la 1 mie de miliarde de euro. În acelaşi timp, preşedintele BCE a declarat că nu este dispus să susţină guvernele naţionale, nefiind interesat să cumpere bonurile de tezaur emise de acestea, pentru a le uşura creditul. Culmea este că poziţia băncilor particulare pe fetişizata "piaţă" este strâns legată de ratingul de ţară. Aşa că, Draghi nu face decât să adâncească criza prin pedepsirea (în numele cui?) guvernelor naţionale şi încurajarea sistemului privat bancar din Europa. Mai mult, Draghi a dat bani prin punerea în funcţiune a tiparniţei (cumpărarea de active prin crearea de bani). Dacă americanii au un termen simandicos pentru asta: quantitative easing, Draghi e complet minimalist în exprimare: non-standard measures, îl citează englezii de la The Economist. Da, dar aceste măsuri non-standard (adică ies din tiparele ştiinţei economice dominante) produc ... inflaţie. Şi cine o să ducă aceste costuri? "Europa", bineînţeles. Colonii nu mai are, iar noile regimuri dependente din Estul Europei nu prea pot susţine noul val de redistribuire a veniturilor. (The Economist, 21 dec. 2011)

în ordine:

BBC News, 23 December 2011 Last updated at 22:24 GMT

Air Jordan release sparks stampedes at stores across US

Rowdy scenes have broken out at stores across the US as shoppers jostled to lay their hands on Nike's new shoe, http://www.bbc.co.uk/news/world-us-canada-16323666,

Gândul, 25 martie 2011, "MII de ROMÂNI AU LUAT CU ASALT mai multe supermarketuri din ţară, S-AU CĂŢĂRAT PE RAFTURI ŞI AU FOST CÂT PE CE SĂ LINŞEZE CÂŢIVA POLIŢIŞTI", http://www.gandul.info/news/mii-de-romani-au-luat-cu-asalt-mai-multe-supermarketuri-din-tara-s-au-catarat-pe-rafturi-si-au-fost-cat-pe-ce-sa-linseze-cativa-politisti-8096049

BBC News, 26 December 2011 Last updated at 03:22 GMT

China and Japan plan direct currency exchange agreement, http://www.bbc.co.uk/news/business-16330574

Trading Economics, Japan Exports, "Japan reports Trade Deficit in November", 21 dec. 2011, http://www.tradingeconomics.com/japan/exports

BBC News, 23 dec. 2011, Last updated at 11:59 GMT

Volkswagen turns off Blackberry email after work hours. Volkswagen has agreed to stop its Blackberry servers sending emails to some of its employees when they are off-shift, http://www.bbc.co.uk/news/technology-16314901

The Economist, 21 dec. 2011, Economics

Free exchange

The ECB's 3-year funding operation

The ECB, eternal and infinite

Dec 21st 2011, 18:43 by G.I. | WASHINGTON

[http://www.economist.com/blogs/freeexchange/2011/12/ecbs-3-year-funding-operation]
BBC, 8 dec. 2011, "What is Germany's vision for Europe?", http://www.bbc.co.uk/news/business-16030374

Se poate

2011-12-23T18:19:00.001+02:00

să fii postmodern fără a-ţi irosi sufletul. Grigore Leşe este încă un exemplu că marii trăitori se desfac în punte fără dificultate. Tradiţia este foarte frumoasă in situ, acolo unde este aşa cum este ea. Puţini dintre noi pot ajunge din urmă tradiţia. Ea e mereu înaintea noastră. Omul post-modern are impresia că i-a luat-o înainte când, de fapt, a rămas în urma înţelesurilor ajungând un derutat. În consecinţă, pentru a nu înnebuni de tot, a ridicat "relativul" la rang de certitudine. Tot ceea ce e relativ e bun, superior. La aceasta a adăugat imperativul cantităţii: tot ce e mult e bun ("economia de piaţă", condiţia supravieţuirii întreprinderilor şi una dintre principalele justificări ale globalizării).
Leşe aduce pe scenă tradiţionalul fără să-l distrugă, fără să-l comercializeze, fără să-l transforme într-un extract, fără să-l însângereze. Colindul nu e nici dulceag precum "colindele" cu care ne-am tot obişnuit (colinda e un strigăt de bucurie creştin din mijlocul luptei păgâne dintre bine şi rău, undeva între mitraism, zalmoxism şi creştinismul originar, cosmic şi ţărănesc) dar nici sec, aspru şi fără loc în urechile noastre urbanizate ca în cazul unor alte puneri în scenă ce ţintesc "condiţia naturală" a Marii Sărbători.

Spectacolul oferit de Grigore Leşe la Sala Radio pe 21 decembrie 2011 a fost pluritemporal. Prin aceasta este cu adevărat post-modern. Până acum am fost obişnuiţi cu o singură dimensiune temporală, aceea a derulării unei singure activităţi, respectiv cântec. Eventual, în cazul spectacolelor postmoderne, timpul tradiţional era vandalizat, înţepat prin ieşiri în decor prin sexualitate, urlete, vizite forţate prin catacombele psihanalitice ale personajelor suprarealist de nevoite.

Toiagul colindătorilor - numit colind - este înfăşurat de bine şi rău prin doi şerpi care se termină cu un cap de cal sau al altui animal. Aici este capul unui jilţ de la cula Greceanu din Măldăreşti (Horezu), sec. XVII-XVIII, jud. Vâlcea.

La Leşe colindul este aşezat atât în temporalitatea în desfăşurare a satului tradiţional, cât şi în verticala discretă a acestuia: fiecare moment actual este în acelaşi timp rezultanta celor trei timpuri istorice majore care s-au aflat la cumpăna colindului, reprezentante prin toiagul-axă-temporală (cum l-a numit Leşe), pe a cărui verticală se împleteşte şerpeşte lupta dintre şi rău şi prin a cărui bătaie în pământ bărbatul colindător vesteşte naşterea Mântuitorului. Vestea minunată nu este doar concluzia luptei dintre bine şi rău. Este un plan situat deasupra conflictului pre-creştin, zoroastric-mitraic. Spaţiul satului este aşezat în dimensiunea fericită a creştinismului cosmic, în plină lumină. Aceasta este izbânda cea mai importantă: reaşezarea omului într-o nouă regiune ontologică (Heidegger) numită creştinism. Iar această noutate este ţărănească (creştinismul cosmic). Toate acestea se petrec pe adâncimea dacică a credinţei zalmoxice, frumos prezentă pe scenă prin zeghea de lână şi cuşma de miel, ca şi când vârfurile ninse de munte au fost aduse la Bucureşti. Colindele, interpretate de trei formaţii din Vâlcea, Apuseni şi Alba, s-au întretăiat polifonic pe scena Casei Radio, întocmai cum fac cetele de colindători în satul-scenă. Prezenţa orgii lui Johann Sebastian Bach şi a lui Georg Friedrich Handel nu a mai apărut ca un transplant, dimpotrivă. Colindele au fost punctate prin cântecul popular doinit de către Leşe însuşi pe fundalul muzicii de orgă, instrument polifonic prin excelenţă. În felul acesta Grigore Leşe a închis cercul culturii universale, în centru fiind colindele-punte între străvechile culturi orientale şi aspiraţia-catedrală occidentală.

Invitaţia la spectacol aici:

Dovada că se poate reconstrui spiritul popular românesc pe rădăcini persane străvechi, într-o călătorie de arheologie muzicală, vezi aici:

Vezi mai multe video din cultura
Grigore Lese si tinerii muzicieni iranieni, la... de ZiaristiOnlineTV
Grigore Lese Sala Radio 21 dec 2011

Revoluţie?

2011-12-20T19:31:00.000+02:00

Ca circ, da. Circ tragic. Al foamei. Al unor înfometaţi care, după 20 de ani, nici nu mai ştiu cu ce să-şi potolească foamea. Omul scăpat din ceauşism în loc să o apuce spre omul-cetăţean a devenit omul-care-împinge-căruciorul-de-hypermarket-atunci-când-are-ocazia. Patria a dispărut din tabloul spiritual. A mai rămas Dumnezeu, şi Acesta cu sfială, între neoliberalismul agresiv aflat în plină practică de către clasa-de-mijloc-statistică şi refugiatul-în-mizerie, haios, dar mizerabil, ca Dorel. De fapt, nu mai există tablouri în care să ne imaginăm în vreun fel împreună (tablouri spirituale). Poate doar de cumpărat, rămăşiţe ale unei istorii bune încă de jefuit.

Într-adevăr, în Decembrie 1989, România a trecut de la dictatura comunistă la capitalismul de suprastructură ("forma fără fond"). Aceasta a însemnat o schimbare de fond, deci o revoluţie. Nu e pentru dată când "revoluţiile" sunt momente de cotitură ca involuţie. În 22 de ani România a rămas fără 80% din baza productivă. Avem telefoane şi maşini obţinute prin topirea bazei productive (se numeşte "redistribuire"), nu pentru că am fi creat una nouă semnificativă. Nu întâmplător România este în faza în care să vrei şi nu ai unde să munceşti, jumătate din forţa de muncă fiind în străinătate. Cu toţii ştim că munca este esenţa omului, nu doar a unei ţări (Patria: muncă organizată pentru un bine colectiv definit şi urmărit cultural-politic). O trecere în revistă o face acad. Giurescu aici: http://www.cotidianul.ro/cum-arata-romania-la-22-de-ani-de-la-revolutia-din-decembrie-1989-167484/ (Cotidianul, 22 dec. 2011).

Tragicul însă este extins la scară europeană. "Europa luminilor" a ajuns moşia homunculilor* : nicăieri în lumea civilizată munca productivă de utilitate publică nu mai este încurajată. Contractele de muncă predominante sunt pe termen scurt, iar rata şomajului afectează în unele ţări aproape jumătate din tineri (vezi http://radubaltasiu.blogspot.com/2011/09/daca-vreti-un-job.html). Şi mai dramatic este că acest comportament este ridicat la rang de merit. Criza are două zeităţi: piaţa alături de recenta, moţata şi capricioasa, "din flori" (nu-i cunoaştem "tatăl", sigur nu e munca raţională), "piaţă financiară", care face ce vrea cu ţările, oricât de puternice. Slujnicele pieţei au ajuns generalii lumii: agenţiile de rating. Mai pe dos de atât nu visa nici dictatura comunistă, care s-a luptat din răsputeri să ghetoizeze munca naţională (vezi cantinele uriaşe devenite mall-uri în Bucureşti**, tot un fel de ghetou, deocamdată mai mult pentru spirit). Una dintre ultimele instituţionalizări ale blocajului mental este legea educaţiei, care consacră transformarea învăţământului în fabrici de minţi standardizate (am arătat în altă parte cum). Dar Legea educaţiei votată anul trecut nu este decât aplicarea în plan local a direcţiei europene deja numită. României nu îi rămâne decât condiţia supravieţuirii "prin cetăţi", cum spunea mai deunăzi Dan Puric. Fiecare om de spirit să rămână o cetate. În rest, viitura deja a cam luat tot: de la minte până la pământ. Desigur, mai are aurul de la Roşia Montană.

Note:
* Pentru Homuncul vezi, de pildă, DEXcoperă, "Homunculus", http://www.descopera.ro/dexcopera/2469238-homunculus

**Circul foamei sau circurile foamei este expresia cu care a ramas in memoria colectiva, o serie de cladiri din Bucuresti care faceau parte din proiectul lui Nicolae Ceausescu de sistematizare. Numele oficial era insa de "complex agroalimentar". Aici trebuiau sa functioneze piete publice si o imensa sala de mese, un fel de hypermarket ideat de Ceausescu pentru a centraliza distributia de alimente.
Numele de "circuri ale foamei", uzat aproape universal, a inlocuit aproape complet termenul oficial comunist. Termenul vine de la arhitectura complexelor, cu cupola, care se aseamana unui circ si a ironiei de a constui gigantice cladiri de distributie a alimentelor, tocmai intr-o perioada cand alimentele se gaseau foarte greu in toata Romania (datorita politicii lui Ceausescu de a exporta majoritatea produselor agricole romanesti pentru a plati debitul extern). De aici termenul "al foamei".
La momentul caderii lui Ceausescu, doar doua circuri ale foamei au fost terminate. Unul dintre ele, Pantelimon, este parte dintr-o piata publica in zona Delfinul, din Bucuresti. Al doilea, tot in Bucuresti, face parte din complexul comercial Unirea. Multe alte circuri ale foamei sunt doar in parte terminate si se gasesc presarate in diferite locatii in Bucuresti, inconjurate de macarale ruginite si terenuri parasite.
Ca o noua ironie, unele circuri ale foamei lasate neterminate in 1989, au fost mai tarziu terminate si transformate in complexe comerciale eminent capitaliste, cum ar fi Bucuresti Mall, City Mall sau Plaza Romania. Un alt circ al foamei a fost transformat intr-o universitate. Alte cladiri sunt demolate sau se afla intr-un proces de reconstruire pentru alte destinatii de folosinta. (http://bbs.keyhole.com/ubb/ubbthreads.php?ubb=showflat&Number=713276)

vezi, 9AM, 14 feb. 2006, "Circul foamei din Rahova se transformă în mall", http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Business/27245/Circul-foamei-din-Rahova-se-transforma-in-mall.html

Adevărul, 9 mai 2003, "Circul Foamei" Lujerului se transformă în Plazza România", http://www.adevarul.ro/life/Circul-Foamei-Lujerului-Plaza-Romania_0_79793230.html

Dileme

2011-12-19T21:06:00.002+02:00

Dilema este un instrument slab de cunoaştere. Pe deasupra e şi periculos pentru că blochează fiinţa în realitatea superficială a derutei. Dilematicii sunt adeseori dizidenţi, adică nu au mize majore. Ei sunt, cel mult, comentatorii unei realităţi, nu sunt rezistenţi. În opoziţie cu dilema nu se află certitudinea ci, îndoiala. Aceasta este starea care face posibilă cunoaşterea, pentru că are asociată smerenia: nu eşti mereu în stare să ai un punct de vedere. Nu pentru că nu te duce capul ci, pentru că nu te crezi îndreptăţit să fii prea răspicat: alţii pot şti mai bine pentru că au suferit mai mult sau au trăit mai îndeaproape experienţa.

Dilema este cumva parte a unei certitudini preînţelese: ştii deja ce e bine, dovadă că miza întârzie să apară.

Sunt însă situaţii în care e greu să ai vreo "miză majoră". Situaţia orbitează în jurul unor adevăruri parţiale sau este de aşa natură încât este cumva "tehnică" în raport cu alte lucruri, care sunt majore. Şi totuşi, poveştile "dilematice" pot fi foarte importante pentru actorii cuprinşi în orizontul lor. Mai mult, atunci când ni se povestesc lucruri în direct, prin trăire de către povestitor, ni se schimbă adeseori şi orizontul despre planul respectiv de realitate: tindem să empatizăm. Tocmai aici este dilema: în raport cu idealul tipul pe care-l avem despre frântura X de realitate, povestea care se învârte în jurul complexităţii, oricât de minoră, tinde să devină majoră.

Dilematică, de pildă, ar putea fi existenţa celor care se preocupă de câinii din parcuri sau de pe stradă. Pun atâta suflet în gestul lor, încât contradicţia pe care o construiesc, dând curaj unor câini fără stăpân, tinde să fie pusă între paranteze.

Majoritatea celor care îşi asuma îngrijirea maidanezilor sunt femei. Fiecare are propria istorie: cum a ajuns să aibă grijă de câinii străzii, ce simte pentru aceştia, ce crede că simt câinii pentru ea, persoana-om care le cară cu sacoşa mâncare, având de lesă vreo 3-4 câini numiţi "salvaţi". Pentru că aceste femei se descriu pe sine, şi adeseori chiar sunt, salvatoare pentru câinii respectivi.

Doamna la a cărei povestire am fost părtaş (parcă m-ar fi aşteptat demult să-mi spună, deşi mai mult ne intersectăm prezenţele decât vorbele), mi-a mărturisit brusc, că are în lesă un câine cu probleme la ficat, care este într-o mare suferinţă sufletească pentru că tocmai şi-a pierdut tovarăşul, chinuit de o bătrâneţe de 15 ani, suferind de pancreatită. Problemele la ficat ale supravieţuitorului se datorează unei încercări eşuate de otrăvire de acum mai bine de ... 10 ani, pe vremea când încă nu "apăruseră vilele în parc." Spunea toate astea mutând privirea de la câine la mine şi invers, punctând, într-un final: "câinii au aceleaşi sentimente ca şi oamenii".

Computerul a căutat rapid o teorie în minte (scuzaţi că nu e "practician") şi a ajuns până la Comte, cu "legea celor trei stări" ale evoluţiei omeneşti, din care prima era axată pe antropomorfizarea naturii: insul în primele sale timpuri tindea să vadă în plante, animale trăsături omeneşti. Desigur, interpretarea lui Comte este pozitivistă şi deci, reducţionistă: totul trebuie să fie progres. Tocmai ne-am săturat de atâta progres. Am rememorat apoi rapid preocuparea celor de la Discovery şi National Geographic de a arăta cât de aproape suntem de cimpanzei şi faptul că le-am dat dreptate de fiecare dată, dar nu din punctul lor de vedere (mă gândeam la australopitecii din politică, din mall-uri, din ştiinţă şi de pe stradă, foarte aproape de maimuţe, într-adevăr).

Situaţia este însă una dilematică. Între ideal tipul de parc şi de stradă şi raportul personalizat al unora şi altora cu câinii fără stăpân există o contradicţie. Parcul e un aranjament recreativ de plante şi poteci, plus mobilier specific, destinat gândului, sufletului, corpului omenesc. Strada, la rândul ei, este o arteră de comunicare prin circulaţie. Nici un loc nici altul nu presupun câini. Câinele fără stăpân este o fiinţă aflată în dificultate. Câinele este un animal care are ca şi comportament principal binomul supunerea (faţă de)-apărarea ... stăpânului. În afara acestuia câinele devine disfucţional în raport cu propria lui menire şi, ca în mai toate cazurile de acest tip, o prezenţă potenţial agresivă. Dar cum rămâne cu experienţele aproape bazale ale celor care au în grijă astfel de animale? Şi cum rămâne cu câinii care, poate, chiar au stări mai omeneşti decât mulţi dintre oameni?

De aceea şi unii şi alţii (şi câinii şi cetăţenii cu drept de vot) avem nevoie de autorităţi. Autoritatea pune în ordine asemenea ... dileme, punându-l pe fiecare în regiunea lui de realitate, cum ar spune Heidegger (regiunea este o parte a responsabilităţii, înscrisă cumva în conştiinţă, fiind parte a libertăţii fiecăruia). În acelaşi timp, ca să "revenim cu picioarele pe pământ", cu cât sunt mai puţine dileme pe stradă, cu atât societatea este mai civilizată.

Pentru Comte, o sursă interesantă: Auguste Comte (1798-1857) et le positivisme [cu variantă în limba engleză], http://membres.multimania.fr/clotilde/etexts/index.xml

Pentru Australopitec şi "cine este el", vezi, de pildă: Nature's Holism, 2006. Australopithecus (2008 update), http://www.ecotao.com/holism/hu_austral.htm

Opinia faptelor şi opinia guralivilor

2011-12-15T22:53:00.001+02:00

Luni noapte, pe 12 decembrie, a luat foc sanctuarul copiilor din Valea Screzii, al Asociaţiei ProVita. Gândul, care avea câţiva reporteri cazaţi acolo peste noapte, a avut şansa să relateze "în direct" un reportaj despre sinistrul care a distrus o cantină frumoasă, încă neterminată, filtrul de apă al aşezării, o magazie de alimente şi 20 de computere. Paguba totală e de câteva de miliarde lei vechi.

Jurnaliştii de la Gândul au pus la treabă şi reţeaua de socializare Facebook, "angrenând" mai mult decât de obicei şi butonul "like" la reportaj. Pentru fiecare clic Vodafone, Volksbank şi Alico dau 1 euro pentru o sumă totală de 10 000 de euro. În două ore de la iniţiativa ziarului suma a fost acoperită. Mai mult, comunitatea tăcută din jurul Văii Copiilor şi a părintelui Tănase a depăşit 14000 de oameni.

Internetul, iată, poate construi social şi în România. Facebook-ul, tarat de curiozitatea aproape neomenească a unui marketing exagerat (între altele) şi-a mai spălat din păcate.

Dar nu aceasta este partea cea mai vizibilă. Vizibilă este opinia guralivilor. În cazul nostru, vreo trei. Unul are în gură chiar resturi alimentare eliminate, folosind cuvinte scatologice. Altul înjură România că nu aşa se face (pe Facebook), iar altul înjură cele trei corporaţii. Mai este unul care spune că iniţiativa cu "like" este pentru maimuţe, rămânând cu mâinile sub fund în aşteptarea unei alte căi de ajutorare.

Resturile calcinate ale clădirii moderne cu două etaje. Pompierii au reuşit salvarea clădirilor învecinate, locuite de copii împreună cu mamele lor (Valea Screzii, 15 dec. 2011)

O parte din ansamblul unde s-a produs sinistrul. În prim plan, în stânga şi în dreapta (greu vizibile datorită culorii verzi), o bucătărie de campanie şi două vehicule militare care au adus veselă şi corturi. Ajutoarele sunt depozitate deocamdată în biserică.

Discuţia despre reducerea constelaţiei sentimentelor omeneşti la gestul de a apăsa un buton cu eticheta "like" este aproape filosofică şi mărturisesc că este una interesantă. Dar a rămâne blocat în opinii înjositoare pentru cei care fac treabă trimite deja la maladie. Bănuiala că opinia cea mai vivace pe internet poate fi şi cea mai inaptă are o confirmare în acest exemplu. Nefiind preocupată de imagine ci de muncă, majoritatea tăcută este adeseori sufocată de minoritatea guralivilor. În cazul nostru ponderea celor cu adevărat preocupaţi faţă de guralivi era la ora 22:00 de 14000:3. (Am constatat că, nu după multă vreme, Gândul a şters o bună parte din comentariile injurioase. Pe bună dreptate, aşa cum există toalete în parcuri, trebuie cineva să toaleteze şi spaţiul social virtual).

Vezi situaţia dezastrului aici: http://www.gandul.info/news/dai-1-like-si-dau-1-euro-salveaza-craciunul-celor-200-de-copii-din-valea-screzii-carora-le-a-ars-casa-9064664, şi tot aici şi comentariile. Gândul, 15 dec. 2011

Valea Screzii este aici: http://maps.google.com/maps?q=Valea+Screzii&hl=ro&ie=UTF8&sll=45.238031,26.067638&sspn=0.047203,0.074759&vpsrc=0&hnear=Valea+Screzii,+Prahova,+Rom%C3%A2nia&t=h&z=14&iwloc=A

Donaţii aici: Lei - RO42 RNCB 0211 0118 4390 0001 (BCR Vălenii de Munte), titular Asociatia ProVita pentru nascuti si nenascuti
Donaţii Euro: RO85 RNCB 0211 0118 4390 0003 (BCR Vălenii de Munte), titular ...

Informaţii despre Asociaţie: http://www.asociatiaprovita.org/dona%C8%9Bii/

Europa e şi imediat, a românilor de lângă noi

2011-12-12T08:17:00.006+02:00

Foarte bine că România se implică la Bruxelles, la reconstrucţia europeană. Fără Anglia va fi o construcţie aflată în veşnic dezechilibru. Aşa cum ne arată istoria ignorată de "pragmatici", Anglia nu a tolerat niciodată un continent european care să-i pună în pericol interesele, oricât de slăbită a fost (vezi conflictul cu Napoleon susţinut cu succes chiar şi după uriaşele costuri sociale ale industrializării şi cele economice ale războaielor cu Olanda). În acelaşi timp, Franţa singură nu va avea puterea să construiască o relaţie echilibrată cu Germania şi, în consecinţă, în concordanţă cu "atracţiile sale naturale", Germania va redeveni o "problemă". (Ponderea exporturilor Franţei faţă de exporturile Germaniei a scăzut în 2011 la 40% de la 55% în 2000 - The Economist, 12 nov. 2011) Deja, modul în care e pusă criza ridică semne de întrebare: învinovăţirea ţărilor care s-au împrumutat prea mult... de la Germania şi Franţa.
Cum spuneam, e foarte bine că România este cumva prezentă în această reconstrucţie, oricât de dificilă.

Dar...
În acelaşi timp, românii din imediata noastră vecinătate, aflaţi la o aruncătură de băţ de Bucureşti, nu-şi pot trage clopotele la biserică.
"Ieri, 10 decembrie, cand mergea, ca de fiecare data, sa traga clopotul la clopotnita romaneasca din Spicova [Timoc], Leana Nitulestevici a fost asteptata de o masina din care, in momentul in care femeia s-a apropiat de clopotnita, au iesit doi indivizi solizi care au inceput sa o ameninte agresiv “ca daca trage clopotul ii vor arata ei”, si sa nu mai indrazaneasca sa traga clopotul ..."
Serbiei, ţară care face parte din cercul al altui timp decât cel european, dar este contemporană cu noi, trebuie să i se ofere alternative speciale. România încă nu a făcut-o. Tot sperăm că se va "europeniza" dându-ne acordul să îşi ducă mai departe negocierile de aderare la UE. Însă o facem dând iarăşi ceva la schimb, în cazul de faţă drepturile elementare ale românilor din Timoc. Dincolo de întrebarea firească: cu ce drept statul român vorbeşte de drepturile românilor din vecinătatea apropiată abandonându-i? (mai bine îi lăsa în pace, în felul acesta nu mai stârnea pasiuni naţionaliste), se pune o altă chestiune - aceea a momentului mereu amânat al asumării asertive de către România a românităţii sud-dunărene.

Pentru criza europeană:
vezi
The Economist, Europe’s big two. The Nico and Angela show
Is Europe run by France and Germany, or by Germany alone?
Nov 12th 2011 | from the print edition
[http://www.economist.com/node/21536868]

Mediafax, 11 dec. 2011
[http://www.mediafax.ro/economic/basescu-deciziile-luate-la-summit-au-transformat-uniunea-europeana-intr-un-urias-santier-principalul-obiectiv-este-prezervarea-uniunii-9049911]
Băsescu: Deciziile luate la Summit au transformat Uniunea Europeană într-un uriaş şantier. Principalul obiectiv este prezervarea Uniunii
BBC [http://www.bbc.co.uk/news/business-16030374]
8 December 2011 Last updated at 00:30 GMT
What is Germany's vision for Europe?

BBC [http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-16086019]
11 December 2011 Last updated at 11:20 GMT
Q&A: David Cameron and the EU summit on the eurozone
UK Prime Minister David Cameron has effectively vetoed an EU-wide treaty change aimed at tackling the eurozone crisis, saying it was not in Britain's interest. Here is a guide to the position he finds himself in.

BBC [http://www.bbc.co.uk/news/business-14985256]
20 September 2011 Last updated at 15:17 GMT
The domino effect in Europe's debt crisis

Pentru problema românilor din Timoc:
RGN 11 dec 2011
[http://www.rgnpress.ro/categorii/politic/4059-o-noua-agresiune-antiromaneasca-in-timoc-la-s
picova.html]
O noua agresiune antiromânească în Timoc, la Spicova
Duminică, 11 Decembrie 2011 Spicova, Timoc, Serbia/Romanian Global News
ROMANIAN GLOBAL NEWS
[http://www.rgnpress.ro/categorii/politic/3861-am-avut-dreptatetadici-l-a-mintit-pe-presedin
tele-romaniei-inca-odata-negocierile-comisiei-mixte-cu-serbia-esuate.html]
Am avut dreptate!Tadici l-a mintit pe Presedintele Romaniei inca odata. Negocierile comisiei mixte cu Serbia esuate.
Marţi, 22 Noiembrie 2011

Etajele crizei

2011-12-11T00:26:00.003+02:00

Înclinăm să credem că "criza Euro" este primul eveniment la scară europeană care deja ne afectează sau care urmează să producă efecte în viitorul imediat. O fi. Cu siguranţă vom avea mai puţin din viitor pentru că ne împrumutăm cu peste 8% pe pieţele internaţionale. (Jurnalul Naţional, 7 dec. 2011)

Criza Euro este generată de creşterea costurilor pentru împrumuturi ale statelor europene dincolo de pragul de 7%. Italia, a patra economie europeană, deja se împrumută cu peste 8%. Băncile franceze au costuri sporite de împrumuturi din decembrie (Reuters, 9 dec. 2011), iar Germania nu a reuşit să îşi vândă ultima emisiune de bonuri de tezaur, fiind nevoită să îşi răscumpere o bună parte (35%) (Bloomberg, 23 nov. 2011).

Dar de ce trebuie să funcţionăm numai prin împrumuturi? De când lumea stă pe proiecte care au o realitate mai mică decât nevoile reale ale comunităţilor (popoarelor, mai exact)? De ce România trebuie să se împrumute? De ce nu putem lucra în România astfel încât să nu ne mai împrumutăm? România se împrumută în condiţiile în care jumătate din forţa de muncă lucrează pentru alţii (remiterile, măsurate chiar şi în miliarde de euro, nu se compară cu munca în ţară în raport cu calificarea, ca parte a PIB-ului potenţial). (Ziarul Financiar, 8 iunie 2011).

Împrumuturile generate de economia derivatelor au generat actuala criză. Este o criză de proiect economic şi de ideal social (pe care o vom discuta la alt etaj cu alt prilej, inclusiv situaţia particulară a României care se împrumută pentru că forţa de muncă este dată afară din ţară).

Franţa, de pildă, s-a transportat în economia irealităţii, a împrumuturilor care-i consumă din viitor, din 1974 (ultimul an când a avut buget echilibrat) (The Economist, 3 dec. 2011a). SUA, la rândul ei, înregistrează un deficit de 13% din PIB, apropiat de cel din timpul primului război mondial (16%) şi nu departe de cel din al doilea (24%). America a risipit banii ca la război începând cu 2003 (v. Chart4, Federal Deficit 1900-2015. US National Debt and Deficit History). Blocajul bancar nu reprezintă pur şi simplu epuizarea unor bani (că nu s-au epuizat deloc) ci, înglobarea societăţii de consum occidentale în mecanismul general al redistribuirii veniturilor: societatea occidentală se fracturează într-o masă de muncitori dependenţi (muncă dependentă) şi o minoritate foarte avută. Începutul prăbuşirii societăţii bunăstării este simultan cu căderea clasei de mijloc şi cu apariţia economiei superspeculative, a pieţei derivatelor din anii 1980 (The Economist, 2 aprilie 2009). (De altfel 1980 este anul până când economia SUA a reuşit să producă valoare pentru fiecare dolar împrumutat. După aceasta banii împrumutaţi au fost doar vehicol de declasare, de sărăcire în interiorul societăţii, fenomen marcat de stagnarea şi slăbirea clasei de mijloc - The Economist, 24 iun. 2010 - vezi figura "Stuck"). În "Europa civilizată", pe ţări, între 1980 şi 2000, coeficientul Gini al inegalităţii sociale a crescut cu aprox. 5-10% (cu excepţia Franţei care, a devenit puţin mai egalitară în acest interval). (vezi Louis Chauvel). În 2007, cei mai bogaţi 1% dintre americani câştigau cu 300% mai mult decât în 1979, în timp ce restul populaţiei ajungea la un plus de maxim de 55% (Congress of the United States. Congressional Budget Office, Trends in the Distribution of Household Income between 1979 and 2007, fig. 2, p.3 "Cumulative Growth in Average Average After-Tax Income, by Income Group").

Pe România, analizele încă rămân de făcut. Dar cu siguranţă ar pune multe întrebări "drumului spre democraţie" din 1990 încoace.

Societatea bunăstării devine o societate îndatorată. Mecanismul social al întreprinderilor americane extrage valoare şi o stochează sub forma unei cantităţi uriaşe de dolari (peste 2 mii de miliarde): nu-i dă nici la lume pentru consum, nici altor întreprinderi în lanţul productiv, nici băncilor - societatea îndatorată este una blocată, chiar atunci când "companiile stau pe cea mai mare cantitate de bani pe care au avut-o în ultimele luni" (Reuters, 8 dec. 2011). Unii ar fi tentaţi să vadă fenomenul ca pe o reiniţializare a izolaţionismului american. Pe lângă acumularea de dolari la nivelul corporaţiilor, America îşi retrage banii din Europa, iar în Congresul SUA chiar zilele acestea s-a discutat despre retragerea a 100 de miliarde de dolari, contribuţia americană la FMI (Ziarul Financiar, 10 dec. 2011). Interesant. Că FMI-ul până mai adineauri făcea geopolitica anacondei prin Europa (vezi postul din 24 nov. 2011: De la lume adunate). Şi nu este o furtună într-un pahar cu apă. Ca urmare a retragerii fondurilor americane, rezervele băncilor franceze au scăzut din iunie până în septembrie cu 22% (The Economist, 3 dec. 2011b).

Criza este încă o oportunitate pentru ca America să arate lumii că este prima putere: puterea financiară a SUA a crescut cu 1,5 mii de miliarde de dolari (The Economist, 3 dec. 2011b). În timp ce Europa se sufocă sub politici ciudate de austeritate, pe care doreşte să şi le introducă în constituţiile naţionale (Ziarul Financiar 9 dec. 2011), America "se îneacă în dolari" fără a avea inflaţie ("America's banking system is ... drowning in dollars" - ibidem). Problema este însă că, în dolari se îneacă corporaţiile şi băncile, nu omul de rând. Foarte puternic este agentul puterii financiare în America, nu omul de pe stradă, şi aceasta este diferenţa crucială între America de azi, şi cea care a eliberat Europa în două rânduri în secolul al XX-lea.

Jurnalul Naţional, 7 dec. 2011, [Băsescu:] "România plăteşte o factură grea"
http://www.jurnalul.ro/observator/romania-plateste-o-factura-grea-598627.htm

Reuters, 9 dec. 2011, "Moody's cuts three French banks"
http://www.reuters.com/article/2011/12/09/us-france-banks-moodys-idUSTRE7B80M420111209

Bloomberg, 23 nov. 2011, "German Auction ‘Disaster’ Stirs Crisis Concern"

http://www.bloomberg.com/news/2011-11-23/germany-fails-to-receive-bids-for-35-of-10-year-bunds-offered-at-auction.html

Ziarul Financiar, 8 iunie 2011, "Românii care muncesc în străinătate au strâns 100 mld euro în ultimul deceniu ...", http://www.zf.ro/eveniment/romanii-care-muncesc-in-strainatate-au-strans-100-mld-euro-in-ultimul-deceniu-bancile-romanesti-scoase-din-traseul-banilor-catre-romania-8325755

The Economist, 3 dec. 2011a, "France and the euro crisis. The ratings game. The perils of Nicolas Sarkozy ...", http://www.economist.com/node/21541027

US National Debt and Deficit History, "Two Centuries of Government Debt" (Chart 4)
http://www.usgovernmentspending.com/debt_deficit_brief.php

Reuters, 8 dec. 2011, "US Companies sat on their largest pile of cash on record during the third quarter ..."
http://www.reuters.com/article/2011/12/08/us-usa-economy-cash-idUSTRE7B71OS20111208

Ziarul Financiar, 10 dec. 2011, "SUA nu mai vrea să contribuie la salvarea "statelor burtoase" ale Europei. Republicanii propun retragerea a 100 mld. dolari puşi de SUA la dispoziţia FMI"
http://www.zf.ro/business-international/sua-nu-mai-vrea-sa-contribuie-la-salvarea-statelor-burtoase-ale-europei-republicanii-propun-retragerea-a-100-mld-dolari-pusi-de-sua-la-dispozitia-fmi-9047642

The Economist, 3dec. 2011b, "American Banks. Contagion? What Contagion? American banks have been strangely immune to Europe's crisis", http://www.economist.com/node/21541020

Ziarul Financiar, 9 dec. 2011, "Liderii europeni încheie săptămâna de foc. Vedeţi aici acordul final ..."
http://www.zf.ro/business-international/liderii-europeni-incheie-saptamana-de-foc-vedeti-aici-acordul-final-9045644/ [între altele, se instituie cvasiobligativitatea statelor de a nu avea deficit mai mare de 3%; fiind un Tratat European, acesta trebuie aprobat la nivel naţional, inclusiv prin introducerea unor cerinţe fiscale exprese în Constituţie]

The Economist, 2 apr.2009, "A special report on the rich. More or less equal?", http://www.economist.com/node/13356650

The Economist, 24 iunie 2010, „A special report on debt. Repent at leisure. Borrowing has been the answer to all economic troubles. in the past 25 years. Now debt itself has become the problem”
http://www.economist.com/node/16397110

Louis Chauvel [f.a.], "State retrenchments and class dynamics: the "new" middle class under strain, louis.chauvel.free.fr/toruninequalitystate5.ppt

The Economist, 2 apr. 2009b, A special report on the rich. The rich under attack, http://www.economist.com/node/13405314

Congress of the United States. Congressional Budget Office, Trends in the Distribution of Household Income between 1979 and 2007, October 2011, http://www.cbo.gov/doc.cfm?index=12485

1 Decembrie

2011-11-30T08:02:00.003+02:00

Andrei Saguna, la Sfantu Gheorghe, stalp de biserica pentru doua lumi, punte din Cer, intr-o istorie dominata de precar. Fata in fata, in marginile aceluiasi deal, stau doua cimitire -ortodox si catolic, picioarele unui pod tot mai indepartat. Imediat langa, in spatele marelui mitropolit, prima scoala romaneasca din oras, de la 1700.

De la lume adunate ...

2011-11-24T22:09:00.002+02:00

Annely Ute Gabanyi, de origine germană, născută în România, fost analist la Institutul de studii Sud-Est Europene de la Munchen, cercetător la Institutul pentru Studii de Securitate şi Relaţii Internaţionale din Berlin, citată de România Liberă din 22 noiembrie 2011: "FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de '89, pentru a-i scoate în stradă" - pentru cine mai credea că "Decembrie 1989" a fost "emanaţia străzii". În felul acesta, se vede şi de ce "societatea civilă" este avortivă în România: s-a născut împotriva propriei societăţi (pe granturi furnizate de comanditari internaţionali - folosiţi să constrângă România, chiar în numele libertăţii). În limbaj geopolitic, Occidentul a practicat cu România "geopolitica anacondei", a stors-o de puteri, pentru a o "elibera". S-o fi terminat această ... politică?
Armata SUA a ajuns să-şi susţină militarii prin cutia milei: "Requests for food assistance have doubled in the past two years" ("Cererea de ajutor pentru hrană s-a dublat în ultimii doi ani") în rândul familiilor de militari, scrie The Washington Post din 24 nov. 2011. Militari decoraţi stau la rând, cu alte sute de colegi, să primească "free Thanksgiving groceries" pentru că altfel nu se descurcă. Este adevărat, guvernul a reacţionat: deja 8000 de soţii au fost ajutate să-şi găsească un loc de muncă. Dar situaţia rămâne foarte serioasă pentru prima armată a lumii. Un gradat american câştigă aproximativ 22 000 de dolari pe an. Îndeajuns de puţin încât soţia gravidă a caporalului Matthew Jones "să fie îngrozită de fiecare dată când merge la piaţă." De ce şi-ar mai da viaţa cineva pentru un altul care-l lasă fără viaţă decentă în propria ţară: salariul mediu pe Wall Street este de 40 000 de dolari pe an, dar ajunge la 120 000 de dolari pe an pentru cei cu 10 ani vechime. (eHow Money)
Aflăm de la viceguvernatorul BNR, Adrian Vasilescu, că averea României este de 42 de miliarde de euro şi, din acest punct de vedere, suntem una dintre cele mai sărace ţări din Europa. În consecinţă, nu prea avem ce căuta în zona Euro din 2015 (Jurnalul Naţional, 23 nov. 2011). Cu excepţia cifrei averii României, nimic nou. Doar dacă uităm să facem comparaţia: în 1989, averea României era de 16 000 miliarde lei după Constantin Cojocaru. Cu un curs valutar de 15 lei pentru un dolar (http://www.freespace.ro/curs-valutar-istoric.html), ajungem la frumoasa sumă de 1066 miliarde de dolari. Să zicem că dolarul era supraevaluat. Dar oricum am judeca, de la 40 la 1000 de miliarde este o mare distanţă: acesta este costul democraţiei în România. Practic, ne-am dezvoltat prin autodevorare. În sociologia economică termenul folosit este cel de "redistribuire a veniturilor". (vezi Cojocaru în I. Bădescu, "Reforma Oligarhică versus Calea Corporativă", Ed. Romanitatea Orientală, Bucureşti, 1997, p.2)

România Liberă, 22 nov. 2011, "Interviu cu Annely Ute Gabany, cercetătoare: FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de '89, pentru a-i scoate în stradă",

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/fmi-a-vrut-sa-i-saraceasca-pe-romani-inainte-de-89-pentru-a-i-scoate-in-strada-245463.html#top_articol

The Washington Post, 24 nov. 2011, "Troops reach out for help feeding their families", http://www.washingtonpost.com/local/troops-reach-out-for-help-feeding-their-families/2011/11/22/gIQAQDtXpN_story_1.html

eHow Money, "Starting Salary for Wall Street Stockbrokers" [2011],

http://www.ehow.com/about_4673536_starting-salary-wall-street-stockbrokers.html

Jurnalul Naţional, 23 nov 2011, "Adrian Vasilescu: România este o ţară foarte săracă. E greu de spus dacă intrăm în zona euro în 2015", http://www.jurnalul.ro/economia/adrian-vasilescu-romania-este-o-tara-foarte-saraca-e-greu-de-spus-daca-intram-in-zona-euro-in-2015-597349.htm

Măştile şi competitivitatea

2011-11-20T18:21:00.003+02:00

la muncă, dar fără măşti şi pretenţii de a fi altceva decât suntem
(The Economist, 19 nov 2011)

Una dintre cele mai grăitoare desene de economie socială din ultima perioadă, vis-a-vis de prăbuşirea competitivităţii Franţei din ultimii zece ani. Locul de muncă ca şi înfăţişare a persoanei înseamnă pierdere de vreme. Insul înfăţişat se bucură de tratament special în sociologie (emulaţia pecuniară la Veblen şi jocul de scenă la Goffman). Ştiam de la Veblen că omul modern a renunţat să fie el însuşi, fiind un cocoş perpetuu care se iroseşte cu cucurigu-ul său cântat aiurea-n tramvai oriunde (ţigareta cu prelungitor "năucitor de sexy", "de sus"). Inclusiv la locul de muncă. Şi mai ştiam că insul modern nu mai e el însuşi, e un înfăţişat, de la Goffman (The Presentation of Self in Everyday life).

În Franţa irosirea a fost cuantificată. 46% dintre salariaţi se resimt de pe urma efortului de a nu fi ei înşişi la locul de muncă (The Economist, "Schumpeter", 19 nov. 2011). Problema nu e doar una psihologică, e geopolitică şi strategică: în 10 ani, ponderea Franţei în economia Germaniei a scăzut de la 55% la 40% (ponderea exporturilor industriale). (The Economist, 12 nov. 2011)

Omul închipuit nu e doar o strategie de succes pentru şmecheri, oamenii mici şi alţi homunculi mai mult sau mai puţin spălaţi, de prin mall-uri, parlamente sau universităţi. Este o problema naţională. Omul care uită de sine şi devine o mască, societatea ca joc culise, de şmenuri şi şmecherii ... costă.

The Economist, Schumpeter, The French way of work
Managers must shoulder some of the blame for France’s troubled relationship with work
Nov 19th 2011 | from the print edition
[http://www.economist.com/node/21538733]

The Economist, Europe’s big two, The Nico and Angela show. Is Europe run by France and Germany, or by Germany alone?
Nov 12th 2011 | from the print edition
[http://www.economist.com/node/21536868]

Statul român e plecat în Afganistan

2011-11-19T17:31:00.009+02:00

Statul român este "furnizor de securitate" în Irak şi Afaganistan. Are serviciile numai ochi şi urechi în problematica globalizării terorismului. Eventual, acestea au şi puncte de vedere privind criza, ca fenomen global, care ar putea produce daune, "dacă nu ar fi informaţi factorii competenţi în stat".

Numai că statul a plecat şi a rămas România să se descurce cum poate. Statul plecând, structura teritorială a societăţii româneşti este în plină dezmembrare. Dacă pe vremea lui Iliescu se aduceau bani grei din străinătate pentru a se schimba echilibrul etnic, economic şi geopolitic in Curbura Carpaţilor, astăzi, pentru că statul român e plecat, se iau, direct, de la buget, banii contribuabililor pentru aceleaşi obiective ne/antiromânești. Citiţi mai jos. În timp ce intelighenţia e într-o Europă fantasmagorică iar serviciile vânează terorişti la mările calde şi apără de criză o societate scufundată deja în subistorie, istoria din România cea fără de stat, fără instituţii, fără mass-media şi fără public (care stă bine manelizat, vip-uizat, europenizat), arată aşa:

"Recent, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a făcut o declaraţie de presă, conform căreia rezultatele încă neoficiale ale recensământului au arătat faptul că în Sfântu Gheorghe trăiesc peste 100 de ceangăi, motiv pentru care acesta s-a gândit la un parteneriat între „Ţinutul Secuiesc” şi „Ţara Ceangăilor” dorind astfel să extindă deja celebrul program „Diaspora” şi la zonele unde trăiesc ceangăi. Mass-media a remarcat imediat cadrul geografic în care urmează să fie implementat parteneriatul trans-carpatin, botezându-l extrem de sugestiv „coridor către Moscova”.

Actualmente, în judeţul Bacău sunt cîteva localităţi unde funcţionează paralel şcoli sau clase cu predare în limba română şi limba maghiară, unele dintre ele neavând autorizaţie. Scopul programului pe care administraţia publică din Sfântu Gheorghe doreşte să îl demareze este în special sprijinirea învăţământului în limba maghiară, pentru ca ceangăii să îşi păstreze şi să îşi consolideze identitatea.

„În bugetul de anul viitor vom aloca o sumă de bani către acest proiect, împreună cu cei de la Consiliul Judeţean Covasna. Probabil că vom înfiinţa o asociaţie, prin care se va demara programul, şi cu toate riscurile pe care le implică, tind să cred că scopul este unul nobil, care merită acest sacrificiu."" (Comunicat al Asociaţiei Romano-Catolicilor din Moldova "Dumitru Mărtinaş", 18 nov. 2011)

vezi RGN Press, 15 iunie 2011, "Cum se implica Budapesta in revizionismul maghiar din Romania. Document al unui serviciu secret", http://www.rgnpress.ro/categorii/politic/2222-cum-se-implica-budapesta-in-revizionismul-maghiar-din-romania-document-al-unui-serviciu-secret.html

Mamele ne spun că am pierdut vremea 21 de ani

2011-11-09T18:47:00.001+02:00

În darea de seamă a organizaţiei Salvaţi Copiii privind "situaţia mamelor" ni se spune că România se află pe locul 36 în "indexul mamelor" din lumea civilizată, care are în cap Norvegia (locul întâi) şi în celălalt Albania (locul 43) - iată, aflăm cu surprindere că Israelul, Argentina şi Brazilia sunt "ţări mai puţin dezvoltate" (Tier II: "Less developed countries) iar noi, ţara intrată în subistorie, de mână cu Albania şi Bosnia, am fi "ţări mai dezvoltate" ("Tier I: More developed Countries").

Indexul stării mamelor a apărut prima oară în 2010 şi are în compunere elemente precum: asistenţa la naştere de către personal calificat, mortalitatea la naştere, mortalitatea infantilă în primii 5 ani, malnutriţia infantilă, şansele de participare şcolară la copii sub 7 ani, diferenţele dintre fete şi băieţi în ceea priveşte şansele participării şcolare, educaţia feminină, discriminarea salarială între femei şi bărbaţi, şansele de a pierde un copil în timpul vieţii, speranţa de viaţă a femeilor-mamelor, accesul la apă potabilă şi alte facilităţi elementare etc.

România nu se poate compara cu nici o ţară occidentală: calitatea vieţii mamei şi copilului în România este aproape de două ori mai jos decât în Italia - "ultima" ţară occidentală europeană din clasament (locul 21, imediat lângă Ungaria). Dacă finalitatea societăţii este viaţa, maternitatea este principalul fenomen prin care viaţa merge mai departe, este principalul "loc" unde umanitatea se înnoiește. În tot acest timp, ţările vecine nouă stau mult mai bine: Ungaria - locul 22, Cehia - 24, Polonia - 28, Croaţia - 27. Serbia, cu 10 ani de război şi 20 de ani de embargou internaţional se află imediat în urma noastră - locul 37. De douăzeci de ani în România se face reformă prin risipirea cadrelor vieţii, politica şi economia consumând inclusiv resursa vitală a creşterii demografice naţionale: maternitatea.

Criza maternităţii corelează foarte bine cu faptul că mai bine de jumătate din forţa de muncă din România (2-4 milioane) alege să lucreze în străinătate pentru că nu-şi găseşte locul sub nici un regim politic. Cum mamele sunt parte a forţei de muncă active, tragismul situaţiei este evident: cum să îţi creşti un copil într-o ţară cu un sistem de economie politică inapt să îţi permită ca adult sa te întreţii, şi cum să reuşeşti să adaugi la România în afara ei fiind, lucrând şi dormind, crescând un copil, adeseori departe de el, pe drumurile străinătăţii, în condiţii insalubre şi adeseori nedemne? (vezi Dosarul de pe Ziare.com)

În România nici nu se poate dezvolta un sistem economic care să susţină viaţa atât timp funcţia statului a fost deturnată către pradă: "Administraţia Fiscală şi în general toate instituţiile de control au rol de japcă. Au rolul de a se duce, de a controla şi de a da o amendă." - a declarat Mihai Tănăsescu, fost ministru PSD de finanţe, actualmente reprezentantul României la FMI (Gândul, 4 nov. 2011). (nu putem să nu remarcăm caracterul paradoxal al afirmaţiei, în condiţiile în care opinia vine din partea unui funcţionar care serveşte principalul factor extern de dezordine economică pentru ţările în curs de dezvoltare: FMI).

Având una dintre cele mai teribile guvernări din istoria noastră, numai în Italia, la nivelul anului 2011, se pare că 6% din populaţia feminină a României cu vârsta între 20 şi 30 de ani aleg să se mărite în Italia. Dacă ştirea este adevărată înseamnă că baza de creştere demografică se mută în bună măsură din România în ... Italia.

Criza maternităţii mai are asociată o altă grozăvie: în primele 10 luni ale 2011, 2000 de medici au părăsit România, iar 25% din asistentele străine din Italia provin din România.

Maternitatea este pregătită de îngrijirea generală a sănătăţii. Pleacă medicii, pleacă şi sănătatea. De asemenea, maternitatea este printre cele mai sensibile fenomene sociale faţă de starea generală a economiei: de bine ce îi este, mai bine de jumătate din forţa de muncă pleacă din ţară. Emigrarea în masă a forţei de muncă active din România nu este doar o formă de alegere personală, cum încearcă să ne convingă unii şi alţii, ci o formă de refugiere din calea prădătorului din ţară care a ajuns să fure munca oamenilor printr-un sistem de înavuţire botezat "privatizare", chiar şi "economia de piaţă" (de pildă, jumătate din profitul OMV vine de la Petrom, în condiţiile în care scumpirea carburanţilor creşte costul vieţii, inflaţia, încetineşte circulaţia bunurilor, toate acestea având la bază petrolul românesc - România Liberă 9 nov. 2011). Prin vânzarea pe nimic a celor mai profitabile companii, prin irosirea resurselor materiale (petrol, cupru, grâu, autostrăzi etc.) şi spirituale (medicii, profesorii, artiştii) elitele reformei din România au pus bazele uneia dintre cele mai mari prăbuşiri de substanţă naţională (nu doar demografică) din istoria popoarelor moderne.

Aceasta este o primă lectură a crizei din perspectiva "stării maternităţii".

Save the Children, "The 2011 Mother's Index Rankings. Noway Tops List, Afganistan Ranks Last, United States Rnaks 31st", http://www.savethechildren.org/atf/cf/%7B9def2ebe-10ae-432c-9bd0-df91d2eba74a%7D/SOWM2011_INDEX.PDF

Notă: mai jos decât Italia în clasamentul la care facem referire este Austria, pe care însă o considerăm ţară central-europeană, nu occidentală.

News.ro, 27 oct. 2011, "Revista presei online", "2000 de medici au părăsit ţara în acest an", http://www.news20.ro/articol_2_000-de-medici-au-parasit-tara-in-acest-an_19474.html

Cancan.ro, 31 oct. 2011, "Ţara îşi pierde oamenii! 100.000 de românce, adică 6% din populaţia feminină între 20 şi 30 de ani, au devenit soţii de italieni"

GANDUL, 4nov2011, "Atac dur al reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, la adresa instituţiilor statului: <>

http://www.gandul.info/financiar/atac-dur-al-reprezentantului-romaniei-la-fmi-mihai-tanasescu-la-adresa-institutiilor-statului-au-rol-de-japca-se-duc-si-dau-amenzi-fara-sa-spuna-ce-s-a-gresit-8938696

Romanian Global News, 1 nov, 2011, "Raport OMS: În Italia, 25% dintre asistentele străine sunt românce", http://www.rgnpress.ro/categorii/economic--social/3645-raport-oms-in-italia-25-dintre-asistentele-strine-sunt-romance-.html

Ziare.com au o colecţie de câteva articole pe marginea condiţiilor de muncă ale românilor din Occident:

"Un român a intrat în greva foamei în Italia", 1 iulie 2011, http://www.ziare.com/diaspora/romani-italia/un-roman-a-intrat-in-greva-foamei-in-italia-1104731

"Zeci de muncitori români, trataţi ca sclavii în Cehia, Spania şi Italia", 2 iunie 2011, http://www.ziare.com/social/romani/zeci-de-muncitori-romani-tratati-ca-sclavii-in-cehia-spania-si-italia-1098691

"Copii români, sclavi pe câmp în Marea Britanie", 25 oct 2011, http://www.ziare.com/diaspora/romani-munca/copii-romani-sclavi-pe-camp-in-marea-britanie-1050875

etc.

România Liberă, 9 nov. 2011, Românii au ajuns să se bată pe benzina scumpă. Jumătate din profitul austriecilor de la OMV vine de la Petrom.

http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/companii/jumatate-din-profitul-austriecilor-de-la-omv-vine-de-la-petrom-244071.html

toamna dintre noi

2011-11-09T12:37:00.001+02:00

Neobisnuita anul acesta Toamna. Parca mai mult ca alte dati, isi lasa umbra despartelnica de noi, la vedere.

Published with Blogger-droid v2.0.1

Smecheria tragica cu "Tinutul Secuiesc"

2011-11-04T09:43:00.096+02:00

e o forma de retard, expresia unui intelect parasit de simtire si lenes rational.

Toata problema asa numitului Tinut Secuiesc e redusa azi in media la faptul ca ungurii nu vor pleca in Ungaria cu terenul respectiv.

Cand ministrii unguri zic asta, îşi pliaza discursul pe intelectul lenes al celor care cred ca teritorialitatea e o chestie de hipermarket, o întrecere care are mai multe sacose sa ia pamant. Asta e parerea lor despre mediul social-politic romanesc. Au fost conditionati sa gandeasca astfel de 20 de ani, cand, in loc sa fie adusi in sala de judecata, isi râd de cei pentru care Romania a rămas un crez.

Când un fost ministru-consilier prezidenţial zice acelaşi lucru, este limpede că se așează fără să-l doară nici măcar în fund pe istoria patriei sale. Omul în cauză se ejectează într-o identitate vidă, devenind apatrid în esenţă, chiar dacă legal e cetăţean român. Dar nu e doar vorba de lipsa consideraţiei faţă de cei care, dacă l-ar fi prins în tranşee, l-ar fi pus la ţintă pentru trăgătorii unguri, germani sau austrieci şi ruşi din cele două războaie mondiale. E vorba de o curioasă lene intelectuală. Cum să crezi că mintea celor care te privesc e incapabilă să nu priceapă că problema nu ţine de mutatul cu sacoşa a unui teritoriu?
Ii şi vad pe soldatii germani, cu catarama lor de la curea pe care scria "Dumnezeu e cu noi", dand buzna peste rusi, la 22 iunie 1941, cu sacosele în maini. Si il vad si pe vesnicul neîndestulat soldat sovietic făcând la fel, in Tarile Baltice, in Basarabia si in Polonia.

Pentru aceia care au impresia ca agresiunea e o problema de mutat fizic o bucata de pamant ii trimit la manualul de istorie de clasa a IV-a, nu asta de azi, mcdonaldizat, ci la acela dupa Giurescu. Pentru cei care au doar amnezie, ii invitam la literatura rezistentei, pentru inceput, la "Rugati-va pentru fratele Alexandru" de Noica. Teritorialitatea pe care o cer ungurii în aşa-numitul Ţinut Secuiesc nu are nici o legătură cu promovarea unei denumiri ce se vrea tradiţionale. Este vorba despre un conţinut purtător de structuri de stat străin în inima Carpaţilor, în logica geopoliticii hungariste a Bazinului Carpatic. Deşi situată la distanţă de Carpaţi, Budapesta este mult mai aproape de coloana vertebrală a spaţiului românesc decât este Bucureştiul prin acţiunile sale. Mai este vorba despre segregarea pe criterii etnice, de discriminarea medievală la care sunt supuşi românii în prefecturile dominate de maghiari. Este vorba despre aplicarea ad literam a unui Cod Werboczi de secol XV în plin secol XXI, unde singurii care aveau drepturi cetăţeneşti erau ungurii, saşii şi secuii, românii, cei mai mulţi dintre locuitori, fiind naţiune tolerată (Nota Bene: conceptul de tolerat pe care-l promovează o elită semidoctă azi trimite la socialitatea negativă de a nu împărtăşi, a fi în acelaşi loc cu cineva fără să-ţi pese de el etc.). E adevărat, românii de astăzi au ajuns să fie doar 40% în arealul revendicat de noua structură de stat UDMR-istă. Nu numai că nu sunt atât de puţini pentru a fi socotiţi pierderi colaterale pe altarul unui incert ideal de armonie interetnică, dar cifra impune tratarea lor ca minoritate şi protejarea lor imediată.

Dar pentru asemenea minţi iresponsabile nu există decât invitaţia la judecată. Atunci când o veni vremea.

Mai este o specie de inşi blocaţi toxic în raport cu interesul public. Aşa numiţii specialişti, de regulă sociologi rămaşi fete-bătrâne în clişeele multiculturalismului şi ai internaţionalismului global, acum când în toată lumea se pune, în sfârşit, problema pe dos. Sunt cei care schilodesc sufletele tinere prin universităţi, noi agenţi ai proletcultismului internaţionalist, produs secundar al integrării europene. Îi descoperi după ura (acesta este cuvântul) pe care o au faţă de propria cultură, incultura propriului domeniu - redus în mare măsură la articole de jurnal, dezorientarea teoretică şi, bineînţeles, limba de lemn a "integrării României în Europa". Am auzit-o pe una din aceste cercetătoare vorbind recent despre spaţiul românesc din Timoc. Ne zice, la o emisiune pe TVR internaţional, că apărarea drepturilor românilor din Timoc este o abordare depăşită. Că vremea naţiunilor a trecut şi că a venit vremea ... transnaţiunilor. Că transnaţionalismul acesta ar fi calea către înţelegere şi pace. Sunt multe şi grave erori aici. Cea mai serioasă este cea sufletească. Abandonul fraţilor de sânge în numele oricărui concept nu doar descalifică ştiinţific (logica socială e definită de comunităţile locale, deci, sociologia este mai întâi naţională). Dar nu e vorba numai despre deruta sufletească, ci şi de o crasă incultură: până la apariţia naţionalismului sârbo-bulgar din a doua parte a sec. XIX românii de pe cele două maluri ale Dunării formau o comunitate culturală, economică, chiar şi politică atunci când domnii români se înrudeau cu prinţii sârbi şi întemeiau biserici şi mânăstiri în adâncimea spaţiului balanic - a propos de "transnaţionalism". Mai este vorba şi de dezorientare în spaţiul regional actual: Bulgaria e în UE din 2007 şi nici până azi nu recunoaşte că ar avea minorităţi, alta decât cea turcă. Cine garantează că sârbii nu vor face la fel? În loc de încurcătura aceasta afectiv-emoţional ar fi fost mult mai simplu pentru ştiinţifica în cauză să spună: drepturile sârbilor din România să fie şi drepturile românilor din Serbia.

Published with Blogger-droid v2.0

Ăştia persistă

2011-11-01T15:03:00.002+02:00

Ceea ce ne determină, încă odată, să credem că au deficit neurologic sau-şi sunt şi pe ştatele de plată ale altora:

"[FMI] Ne presează să vindem Electrica şi nu să privatizăm termocentralele, cele care au cu adevărat nevoie de modernizări" - spune Alexandru Săndulescu, director în Ministerul Economiei (Ziarul Financiar, 31 oct. 2011)

"Cupru Min intră la privatizare cu profit record la jumătatea anului." (Ziarul Financiar, 30 oct 2011)

Bun. Până acum, cuvântul de ordine (a se interpreta literal) de la FMI era să privatizăm pentru că numai astfel vom avea intreprinderi (sic!) eficiente. Bineînţeles că s-a întâmplat pe dos, fabricile privatizate au ajuns în patria lui Wall-E. Acum interesul a ieşit la iveală, mai clar ca niciodată, în public. FMI şi interesele pe care acesta le deserveşte vor ce are mai bun România, nu ce e mai bun pentru România. Numai şefii care ne conduc se fac că nu văd asta.

Faptul că România vinde CupruMin Deva când duduie, arată că nici primul ministru, nici preşedintele, nu au reţinut nimic din dezastruoasa vânzare a Petrom. După CupruMin mai trebuie vândute CEC, Transelectrica şi Romgaz şi România va rămâne fără ultimele instrumente pe care le mai are asupra propriului spaţiu naţional, dându-le altora. Naţional? Acum când preşedintele grupului socialist european, neamţul Martin Schultz, spune că statul naţional este o iluzie în raport cu procesele inerente din cadrul Uniunii Europene? Da. Numai Franţa şi Germania au dreptul să nu rămână nişte iluzii. Nu? (Cotidianul, 31 oct.2011). Bun, atunci să ne plătească "ei" salariile şi pensiile, să intrăm, mai exact, în spaţiul lor de prosperitate. Nu de alta, dar instrumentele prosperităţii noastre nu mai sunt la noi, ci, la ei. Drama este însă că nu se va putea niciodată asta, tocmai pentru că nu mai avem nici un instrument prin care să ne manifestăm voinţa (naţională).

Ziarul Financiar, 31 oct. 2011, "Ne presează să vindem Electrica şi nu să privatizăm termocentralele, cele care au cu adevărat nevoie de modernizări",
http://www.zf.ro/companii/ne-preseaza-sa-vindem-electrica-si-nu-sa-privatizam-termocentralele-cele-care-au-cu-adevarat-nevoie-de-modernizari-8920619/

Ziarul Financiar, 30 oct. 2011, "Cupru Min intră la privatizare cu profit record la jumătatea anului ..."
http://www.zf.ro/companii/cupru-min-intra-la-privatizare-cu-profit-record-la-jumatatea-anului-cat-cere-statul-pe-compania-care-detine-drepturile-de-exploatare-a-celui-mai-mare-zacamant-de-cupru-din-romania-8918074/

Cotidianul, 31 oct 2011, "Preşedintele grupului socialist din Parlamentul European avertizează
Martin Schulz: Uniunea Europeană va fi împărţită în trei zone",

http://www.cotidianul.ro/martin-schulz-uniunea-europeana-va-fi-impartita-in-trei-zone-162399/

Adevăratul pragmatism

2011-10-25T17:19:00.000+03:00

este întemeiat pe cel mai înalt idealism, arăta Dimitrie Gusti, fondatorul Şcolii de Sociologie de la Bucureşti: "Lipsa valorilor spirituale şi morale în viaţa unui popor ne duce la constatări triste: micşorarea capacităţii producţiei economice, întunecarea înţelegerii politice, otrăvirea vieţii sociale.” (Gusti, Opere, vol. III, p.195)

Aceasta pentru că pragmatismul, ca şi specie a eficienţei, este întemeiat pe alegerea judicioasă a scopurilor şi a mijloacelor în raport cu acestea. Scopurile, însă, depind de cunoaştere şi de etică-morală. Scopurile depind de de stocul activ de idealuri. Locul idealurilor este în istorie. O societate fără scopuri este una cu care se joacă istoria ... altora. Suntem în plină a altora, deşi guguştiucii au impresia ca fac ce vor ei, cu viaţa lor şi cu a fraierilor. Stocul de idealuri active se află în familie, şcoală, biserică şi în corpurile profesionale. În momentul de faţă toate acestea se află sub mari constrângeri: politice, financiare, mediatice etc.

Tocmai despre aceasta a fost vorba în Discursul MS Regelui Mihai de astăzi, din Parlamentul României, primul de la instaurarea dictaturii comuniste.

Din acest punct de vedere, discursul Regelui Mihai I, de astăzi, 25 oct. 2011, deodată cu Ziua Armatei Române (eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia trupelor ungare şi germane) este, într-adevăr, crucial.

"Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru". - viitorul vine din istorie. Vrei să ştii pe unde o apuci, nu-ţi poţi permite să ai doar stocul de trecut al unei maimuţe, al propriei experienţe personale.

"Mersul României ... are ca fundament existenţa Parlamentului". România nu a avut o clipă de răgaz din acest punct de vedere. Ţara a fost guvernată până în regimul Băsescu prin ordonanţe de urgenţă, indiferent de orientarea politică. Astăzi se guvernează, în premieră, în pofida Parlamentului pur şi simplu.

"Personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului." - Democraţia se împlineşte prin instituţii şi prin mecanisme instituţionale. Personalizând puterea, statul este guvernat prin frică iar puterea îşi pierde legitimitatea.

"Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă,militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi ... şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor ...". Fără respect nu există demnitate. Fără demnitate nu există competenţă şi fără competenţă nu există ierarhie şi nici civilizaţie. Demnitatea este ingredientul major al insului-cetăţean, al omului care are îndreptăţire în societate pentru că ştie să facă ceva util altora (e competent). Există o ierarhie a utilurilor în raport cu care judecăm dacă o ţară este civilizată sau nu. În România, corpurile profesionale sunt supuse pentru a doua oară, după valul de incompetenţă comunistă, unui al doilea mare proces de destructurare. Stihia se numeşte "reformă", se produce în numele "integrării europene" sau, mai recent, al "crizei" şi este mânuit de către elite politice indolente, inculte, sau poate doar grăbite şi excesiv de prost informate. Cert este că reforma la noi are loc fără profesii, fără consultarea lor şi, aproape "firesc", împotriva lor. România este ţinută în viaţă prin eforturi cvasiindividuale şi în opoziţie cu reforma promovată de mielomul instituţional generalizat. Golite de simţul datoriei, o serie întreagă de instituţii sunt mecanisme sinistre ale "puterii personale" şi ascunzişuri ale omului mic, care acum este mai liber ca niciodată.

"Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea." Nu putem avea demnitate dacă nu avem identitate. Primul lucru abandonat de o bună parte dintre elite este identitatea. Identitatea naţională. Noi nu ştim cine suntem. Altfel nu se explică nici degringolada din Harghita-Covasna, nici cea de la Roşia Montană. Reacţionăm aproape reflex, deşi mai mult demagogic, la "pericolul rusesc", ca vietăţile fără trai diurn din peşteri când dau de o sursă de lumină.

"Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie ... oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare." Colapsul asistenţei sociale, gestionată demagogic şi al sistemului asistenţei medicale sunt expresia deraierii statului român de pe drumul civilizaţiei. Vânătoarea de bătrâni, ca şi când s-ar fi instaurat o bruscă amnezie, lipseşte instituţii vitale de experienţă şi înţelepciune ("cine nu are bătrâni să-şi cumpere"). Desigur, nu toţi bătrânii îmbătrânesc frumos. Dar ce te faci cu tinerii deja bătrâni?

Nu se poate guverna fără a pune în fruntea ţării oameni de vocaţie, care să definească, să trăiască prin interesul naţional. "România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos".

Există două componente majore practice ale renaşterii României. Ambele ţin de infrastructură: autostrăzi şi şcoli. Ele nu trebuie să fie drumurile neghiobiei, ci vectorii "continuităţii şi ai tradiţiilor ţării noastre", "ai credinţei şi ai memoriei".

Nu în ultimul rând, Regele, îşi repară eroarea istorică pe care a comis-o în vara lui 1989, semnând "Declaraţia de la Budapesta" pentru autonomia Transilvaniei. România nu e o moşie pe care o poţi împărţi cum vrei, ci care trebuie îmbogăţită, prin respect, unitate, credinţă. Mai mult decât atât, statul român trebuie să aibă grijă şi de românescul din afara frontierelor actuale: "Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați."

În rest, nu ne aşteaptă decât bestiarul terorii istoriei.

Antena 3, 25 oct. 2011, "Discursul Majoestăţii Sale Regelui Mihai I în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului Românie, 25 octombrie 2011, ora 10", http://www.antena3.ro/pictures/documents/130-discurs.pdf

Asociaţia Civic Media. 21 dec. 2008, "Document 1989: Declaraţia de la Budapesta - Autonomie pentru Transilvania", http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=766&Itemid=1

Bestiarum

2011-10-24T16:07:00.001+03:00

Sistemele anarhice fac societatea un bestiarum.

Anarhia nu îşi face simţită prezenţa neorganizat. Adeseori ia forma unor sisteme - cadre de interacţiune constantă. Sistemele sunt anarhice când acaparează resursa dar nu distribuie resursă, rămân consumatoare, risipitoare de resurse şi, în plus, transmit acest comportament altor sisteme. Societatea devine un bestiarum: fiecare pentru sine (unii în haită), supravieţuieşte cel mai puternic.

Este una dintre trăsăturile "mizerabilităţii" societăţii, în ansamblu, sau al unui proces de periferializare. Este cazul inşilor care stau pe resurse şi le risipesc, chiar atunci când spun că fac economie sau nu ştiu ce ideal ţintesc.

Să luăm de pildă cazul spitalului Floreasca, unul dintre aşezămintele de vârf din România. Reforma în sistemul sanitar a accentuat latura contabilicească a activităţii medicale până acolo unde, pentru oamenii fără vocaţie, a ajuns prima preocupare: "Noi vom decide să nu ne mai ocupăm de el! Spitalul are și așa prea multe datorii iar tratamentul lui costă”, a precizat dr. Macovei." - spune medicul (?) Macovei, al (?) tânărului poliţist adus în comă de un interlop în Târgovişte, anul trecut. Păi, domnule Macovei, dacă nu te mai ocupi de un bolnav, atunci nu mai eşti medic, eşti orice altceva, inclusiv vindecător de ocazie, adică pe banii bolnavilor şi ai rudelor acestora. Care este criteriul după care contează că un om merită atenţia continuă a unui medic?

Este cert că sistemul FMI introdus în România a crescut gradul de mizerabilitate accentuând anormal gândirea contabilă în detrimentul funcţiei sociale de îngrijire-vindecare-viaţă. Doar medicii de mare vocaţie, chiar dacă au funcţii mărunte, mai pot ţine în spinare sistemul care este, după cum vedem, împotriva propriei lor meserii ("noi nu ne vom mai ocupa de el!"). În plus, mutant fiind, sistemul a exacerbat practicile nesufleteşti, nevocaţionale, blocând alte iniţiative. Practicanţii fără suflet ai sistemului contabilicesc au devenit bestii: "Nu am voie să stau prea mult lângă copilul meu, iar medicii din Austria au recomandat să fiu lângă el, că este foarte important pentru starea lui psihologică. Dar aici nu înţelege nimeni. Mai repede mă înţelegeam cu medicii din Austria, chiar dacă nu ştiam germana. Mă luau lângă ei, îmi explicau şi îmi arătau şi vedeam şi eu că îşi dau toată silinţa să fie bine." (mama poliţistului)

Nota bene. Victima a primit "Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler". Dar în Bestiarum cinstirea nu e decât colţul unui rânjet. Respectul şi datoria sunt forme eroice şi singulare în Bestiarum.

Evenimentul Zilei, 24 oct. 2011, http://www.evz.ro/detalii/stiri/medicii-despre-politistul-bagat-in-coma-de-interlopi-donati-i-organele-951001.html
Drama poliţistului băgat în comă de interlopi - Reportaj > EVZ.ro

DEZBATERE EVZ. Ce se poate face în cazul polițistului Codruț Oprea?
[http://www.evz.ro/detalii/stiri/dezbatere-evz-ce-se-poate-face-in-cazul-politistului-codrut-oprea-951047.html]

"Da, să trăiţi!"

2011-10-23T00:07:00.002+03:00

Aşa spunea până în 1989 cel ce vroia să se pună la adăpost de anarhia unui şef inept. În timp, subordonatul a acumulat multă frustrare şi, când a devenit şef, cerea implicit celorlalţi să fie salutat întocmai. "Da, să trăiţi" era preşul roşu pe care fiecare şefuleţ şi-l dorea numai pentru el, aidoma celui oferit conducătorului mult iubit atunci când venea pe la diverse expoziţii şi întruniri şi populare şi tovărăşeşti.

Nu doar că şeful, şefuleţul era tratat cu exclusivităţi, dar, în funcţie de rang, i se putea rezerva un trotuar, o stradă. "Asta e intrarea primului"[secretar] se spunea, atunci când dădeai să intri pe o alee mai acătării, unde iarba era tunsă iar gardul viu mai îngrijit, eventual cu o fântână arteziană funcţională în preajmă. Strada era mereu bine asfaltată, iluminată şi marcată. Acelaşi obicei încă îl are primăria când vine vreun oaspete din străinătate. Şefuleţii au reflexul civilizaţiei ca vitrină, nu ca practică cotidiană. Ei trebuie salutaţi cu "Da, să trăiţi" şi ei, la rândul lor, pe alţii "mai mari" îi salută la fel. Să se protejeze.

"Da, să trăiţi!" zic şi mai marii noştri de astăzi problemelor (o veşnică criză). Aşa de pildă, debilitarea traficului bucureştean prin blocarea câtorva artere centrale dăruite unui ridicol Grand Prix local, este un "Da, să trăiţi" aruncat nu e clar cărei entităţi exterioare Bucureştiului, de către administratorii urbei. Poţi avea Grand Prix, chiar F1, aşa cum au ungurii la Budapesta, cu condiţia să nu muţi oamenii de pe trotuar şi de pe stradă, ci să faci noi trotuare şi noi străzi. Or, în 22 de ani de la "Revoluţie" centrul Bucureştiului a rămas acelaşi. Şi acum, singurul "trotuar disponibil" din centru îl dai pe post de covor roşu unui demnitar destul de firav, numit "Grand Prix". Nu faci cadou axa oraşului tău pur şi simplu decât dacă îţi asumi, orbeşte, trecerea în atemporal a vieţii care pulsează pe acolo.Reflexe comuniste, în numele unei civilizaţii debile.

Blocaj în Piaţa Unirii

Dar faceţi loc oameni buni: "Viteza se dezlantuie in inima Bucurestiului! ... Nu mai exista treceri de pietoni sau masini de oras. ..." Aşa scriu aplaudacii acestui prim-secretar numit Grand Prix pe site-ul oficial. Aşa s-a ajuns ca, în loc de 10 minute prin Piaţa Unirii, să faci 35-40 de minute, pentru ca 16 drifteri să se ia la întrecere prin mijlocul megaloman al unei urbe cu centru abandonat de autorităţi, dar rujat nevoie mare acum, "de vizită". Ar fi putut fi un fapt de civilizaţie. Dar nu este. E doar un "Da, să trăiţi!" pe care politicienii şi administratorii Bucureştilor îl tot spun realităţii care vine peste ei de 20 de ani. Şi peste noi.

http://www.bucharestgrandprix.ro/home/

Una ţie, trei lor

2011-10-20T12:32:00.003+03:00

Curioasă politică externă avem. Un fel de du-te vino dezechilibrată din motive încă neînţelese pe deplin, chiar dacă Larry Watts ne mai lămureşte cumva: America nu prea a fost cu adevărat pe aici, legătura dintre dorinţele sale şi fapte fiind ruptă de interpuşi care au servit alte interese. Chestiunea nu este nouă, ştim asta de la acad. Giurescu, prin Imposibila încercare (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999), de unde am aflat că începând cu Truman nu a putut să ia legătura cu spaţiul românesc datorită ... ministrului lui de externe, James Byrnes, care "l-a ţinut în întuneric pe preşedinte" în timpul crucialei Conferinţe de la Moscova (dec. 1946). Trebuie să precizăm că acela a fost momentul în care Moscova a primit verdele final pentru a-şi face de cap în România, anihilând astfel rezistenţa lui Maniu şi a Regelui (greva regală).

Acum, după ce ne umflarăm piepţii în faţa Moscovei în mod repetat, cu diverse prilejuri, ba folosindu-ne de Mareşalul Antonescu că mai trecem Prutul odată, ba cu scuturi americane la Deveselu, veni rândul faptelor. Şi faptele sună aşa: "Guvernul avizează noi acorduri petroliere în Marea Neagră, cu asocierea Lukoil-Vanco International" (Mediafax, 20 oct. 2011). Între "scut" şi petrolul din Marea Neagră diferenţa este enormă şi ţine de participarea la vitalitatea societăţii româneşti. Rusia este implicată profund în viaţa noastră, mult mai mult decât le-ar plăcea chiar lor să recunoască.

Americanilor le dădurăm loc să facă scut la Deveselu. Intereselor ruseşti le-am dat însă viaţa economică: petrolul, industria metalurgică în bună măsură şi consilierea financiară. Doar că nu le mai zice Sovromuri. Cine zicea că s-a terminat războiul în Est? Numai că acum îi zice economie de piaţă sau, după caz, "integrare". Problema este că Rusia este o uriaşă piaţă fără economie de piaţă. Adică un imperiu.

(Să ne amintim că Guvernul Boc a ales o firmă rusească pentru a scoate statul român din Petrom, Renaissance Capital, în aprilie 2011 - cf. Evenimentul Zilei, 12 apr. 2011, "Cât de oportun este să iasă statul din Petrom?")

Ziarişti Online, 24 mai 2011, "România, între KBG şi GRU. Larry Watts prezintă istoria nerăstălmăcită a românilor", http://www.ziaristionline.ro/2011/05/24/romania-intre-kgb-si-gru-larry-watts-prezinta-istoria-nerastalmacita-a-romanilor/
Dinu C. Giurescu, "Imposibila încercare", Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p.83 şi passim.

Evenimentul Zilei, 12 apr. 2011, "Cât de oportun este să iasă statul din Petrom?"
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cat-de-oportun-este-sa-iasa-statul-din-petrom-926610.html

Evenimentul Zilei, 14 sept. 2011, "Sătenii din Deveselu aşteaptă americanii învăţând engleza", http://www.evz.ro/detalii/stiri/satenii-din-deveselu-asteapta-americanii-invatand-engleza-945528.html

Ziare.com, 2011, "Dosarele istoriei. Sovromurile, revizitate via Oklahoma [Jaffrey Wallace, "Countries with non-market economies", 1965]", http://www.ziare.com/cultura/documentar/dosarele-istoriei-sovromurile-revizitate-via-oklahoma-1062202

Prostia ca cenzura

2011-10-20T11:14:00.001+03:00

Prostia funcţionează în dublu sens: te autocenzurezi şi te cenzurează.

Prostia mai funcţionează ca şi cezură, frontieră invizibilă în interiorul societăţii: iată de pildă, deşi lumea a luat-o în jos în cea mai gravă criză din 1930 încoace şi lumea disperată a ieşit în stradă chiar în faţa lor (pe Wall Street), traderii continuă pe drumul lor. În 2010 infracţionalitatea de un singur tip, "insider trading", a crescut pe Wall Street cu 40% faţă de 2009. (The Economista 15 oct. 2011). Ca să nu mai punem la socoteală genul lor acţiune economică, care, atunci când nu este ilegală este adeseori imorală. Pur şi simplu nu înţeleg că faptele lor duc la adâncirea crizei. Şi nu au cum să înţeleagă pentru că guvernele susţin economia monetară mai mult decât pe cea reală: principalii beneficiari ai suportului guvernamental, prin quantitative easing (injecţii financiare ale băncilor centrale ca atare în sistemul bancar, necorelate cu susţinerea economiei) sunt tocmai financiarii. (The Economistb 15 oct. 2011)

Dar să revenim. Una dintre marile funcţii ale prostiei în spaţiul public este, deci, cezura prin cenzură. Prostul râde de lucrurile care nu le pricepe, "superior", limitând astfel circulaţia ideilor şi a energiilor sociale. Când nu te poate opri prin zeflemea încearcă s-o facă prin bârfa resentimentară, prin alţii, desigur în numele binelui public: prostia morală este foarte atentă să fie în slujba unui ideal cosmetizat.
Chiar îţi aduce o avalanşă de argumente care pe el îl "înalţă separându-l". În felul acesta absoarbe, provocându-şi indigestie, ideea în faţa căreia s-a afirmat superior, chiar dacă nu o pricepe, sau o pricepe inform, ca ameninţare la adresa poziţiei sale sociale.
Din acest punct de vedere, prostia a fost unul dintre asistenţii cei mai silitori ai fricii în perioada dictaturii comuniste. Cum azi suntem într-o oarecare dictatură, prostia ca energie socială dominantă a reapărut în rolul său de mediocrizare socială în slujba oricărui potentat către care se supune.

Nu întâmplător zidul Berlinului a fost în Est. Zidul nu a fost decât expresia nevoii de autoprotecţie a prostiei ca sistem la scară continentală, în punctul său geopolitic cel mai sensibil.

La rândul ei, autocenzura apare ca autoprotecţie în faţa anunţatei cenzuri. Paradoxul este adunarea cenzurii cu autocenzura: ce rost are ultima, când deja există prima? Autocenzura apare atunci când îţi dai seama că nu ai cui vorbi. De aceea timidul este adeseori orgolios. Are impresia că nu vorbeşte pentru că ceilalţi nu-l înţeleg. De aceea, reacţia la prostie prin retragere creşte stocul de mediocritate în societate: necomunicând dar judecându-i şuşotit unii pe alţii, unii se cred mai deştepţi. Insul, care altfel, prin confruntare cu altul, ar deveni mai competent, verificându-şi cunoştinţele, devine un păun. În timp, mintea lui începe să se învârtă doar în cerc. În cercul şuşotelilor. Este realitatea minoră, veşnica umbră însoţitoare a societăţilor periferiale, provincii sărace ale hărţilor cognitive ale lumii. Dar nu numai a lor. Chat-ul nu este invenţia Răsăritului.

Mediocrizarea şi autocenzura sunt factorii care potenţează epocile în periferie. Birocratizarea şi autosuficienţa ... sunt locurile şobolanului de care vorbeşte Dostoievksi. Al omului mic. Nu, problema nu e de azi, de ieri. În preocupările noastre populare prostul, când nu e simpatic ca Păcală, nu face decât să sape groapa altuia oferind singur soluţia (cu ajutorul Domnului).

Prostia nu înseamnă neinteligenţă. Opus inteligenţei este idiotul. Prostul, cu tot cu fudulie, este în esenţă leneşul. Leneşul interesat. E leneş pentru că dacă ar munci constant ar şti cum stau lucrurile, nu ar rămâne mediocru. Este interesat pentru că omul trebuie să răzbată cumva în societate, deficitul generat de lene trebuie cumva compensat prin "manevre". De aici rezultă că prostia este o veşnică problemă din ordinul trufiei, scaietele din lunga rochie a acesteia. Prin interes, proştii se ţin de aceeaşi rochie a trufiei. De aceea, prostia este mai mult decât o problemă de neinformare. Este una de caracter. Întotdeauna omul a încercat să-şi acopere neştiinţa prin pene, adică prin status, sau să-şi umfle prestigiul prin prestigiu, nu prin competenţă. De aceea drama e mai mare în Est: instituţiile de aici sunt întemeiate pe deficitul de competenţă şi atunci sunt supuse, invariabil, mai abitir terorii prostiei.

(Această discuţie face parte dintr-un ciclu mai larg, dedicat realului diminuat. În acest spaţiu am mai scris în câteva rânduri despre omul mic, cu alte prilejuri. La noi Nicolae Filimon, Mihai Eminescu, Caragiale sunt printre maeştrii descrierii fenomenului. În cultura recentă, Heidegger alocă "spaţiului micşorat" prin preocupări "nefiinţiale" un loc important în discuţia despre fiinţă şi timp.)

The Economista, 15 oct. 2011

Insider trading

Tipping the scales

The fight against crooked trading gathers pace

Oct 15th 2011 | HONG KONG, LONDON AND NEW YORK | from the print edition

[http://www.economist.com/node/21532280]

The Economistb, 15 oct. 2011

Buttonwood

A trillion here, $500 billion there

The huge shortfalls in pension plans

Oct 15th 2011 | from the print edition

[http://www.economist.com/node/21532298]

Cele două mari pietre de moară ale crizei

2011-10-11T23:24:00.001+03:00

The Economist a făcut de-a lungul timpului mai multe analize-afirmaţii memorabile.

În ultimii trei ani cele mai importante două fraze mi se par acestea:

- piaţa economiei speculative a derivatelor în 2007 era de 11 ori mai mare decât producţia mondială (The Economist, 9 oct. 2008); (bolovanul banilor nemunciţi)

- peste 25% dintre gospodăriile americane şi-au pierdut în doar doi ani peste 50% din avere. (The Economist, 8 oct. 2011) (bolovanul sărăcirii clasei de mijloc americane).

Prima frază arată adevărata bestie care face ravagii în capitalismul modern: specula cu instrumente de pasare a riscului (derivatele) de la unul la altul până când se adună o masă critică de inşi care statistic trebuie să piardă.

Cea de-a doua trimite la efectul profund redistributiv, comprador şi deci decivilizator al celor mai rafinate instrumente economice: un sfert din gospodăriile americane au pierdut mai bine de jumătate din avere, în doi ani. Mai ceva decât la război. Societăţile se află în război cu conchistadorii creditului.

Redistribuţia veniturilor era un fenomen tipic societăţilor rămase în urmă, de tipul celor din America latină. Mutarea mecanismelor redistributive în interiorul celei mai dinamice societăţi a lumii arată adevărata gravitate a situaţiei în care ne aflăm. (Până anii trecuţi, în SUA se recreau 15% dintre locurile de muncă şi 550 mii de firme pe an. Nici o altă ţară nu avea această dinamică. Această dinamică a fost oprită în bună măsură de criză.The Economist, 28 mai 2009, respectiv 12 martie 2009) Euro va ma supravieţui o bună perioadă pentru că este expresia organizată a celor care deţin puterea. Nu popoarele deţin puterea, ele suferă doar de pe urma redistribuirii veniturilor. Va mai dura însă ceva până când lumea îşi va da seama cu adevărat despre ce este vorba. Învăţământul este la pământ în toată lumea (prins în capcana discursului minor prezentat ca fiind major), în special cel universitar, iar mass media vântură vorbe chiar şi atunci când prezintă realităţi majore.

The Economist, 12 martie 2009, „The United States of Entrepreneurs”, , http://www.economist.com/specialreports/displaystory.cfm?story_id=E1_TPNTGDPS

The Economist, 28 mai 2009, „Piling on. In his zeal to fix capitalism, Barack Obama must not stifle America’s dynamism”., http://www.economist.com/node/13740170?story_id=13740170

The Economist, 9 oct. 2008, Special Report: The World Economy. Taming the Beast. How far should finance be re-regulated?, http://www.economist.com/node/12373748

Octombrie

2011-10-08T22:22:00.003+03:00

Toamna, chiar şi cu soare, e mai linişte. Lumea fuge de toamnă, păcat că urbanul are prejudecata soarelui mai zgomotos, de vară. Mămicile se ascund şi ele prin case şi nu-şi mai scot la aer copiii, ca şi când toamna nu ar avea de oferit prea multe. Cu ploile odată venite, liniştea va fi adevăratul dialog. Cu ocazia asta se va vedea foarte bine că, de fapt, chiar şi atunci când inşii se văd, comunică prea puţin, inclusiv cei apropiaţi între ei. Ne comunicăm interesele interesaţi fiind, ca auditoriul să nu afle decât "scena" noastră, ca şi când celălalt nu ar veni şi el cu "scena lui". Dar graba ia cu ea chiar şi această comunicare, al cărei adevăr rămâne doar la nivelul sunetelor trimise către, nu al conţinutului. În fine, toamna, soarele e mai liniştit. Mai ales între cortinele a două ploi. Şi parcă mai vesel.

Maynard Dixon Peace of October (1945)

Marea ieşeală

2011-10-05T21:57:00.004+03:00

Vă mai amintiţi reclama bulversant de familiară, de îţi intra cu picioarele în intimitatea prin distanţă pe care fiecare dintre noi trebuie s-o avem unii faţă de alţii în spaţiul public, "Marea ieşeală" de la Vodafone, de anul trecut. Nici azi nu e pe deplin terminată, o "sechelă" (potrivit barbarism) continuă şi azi, cu www-ul lor tutuit, în formă de iepuraş de la Playboy.

Dar acum am priceput de unde tutuiala asta, familiaritatea ca o hoţie, grobianismul cu sclifos şi sclipici de extraminute, extrawww, extra extra până în etc.

Capitaliştii ăştia cu juma de normă, de periferie, care nu au depăşit faza unui intelect de pradă, de căutător de diplome la fără frecvenţă a unor cursuri trendy de "human resources" sau de "organisational behavior", de bani pe care "să-i spargă" cocoţaţi pe mese de Dorobanţi şi care, atunci când au vreun scop, acesta se reduce la "villa", sunt hoţi pe bune.

De aia sunt familiari până la grobian cu fiecare dintre noi. Doar hoţul îţi bagă mâna în buzunar, adică îţi intră în spaţiul tău de familiaritate. Sunt după cum ni s-au arătat. Doar "s-au combinat" (expresie centrală în "Marea Ieşeală") ... pe bune.

Circa 18 persoane, din care o serie de cocalari de occident ajunşi "manageri", sunt investigate pentru ... trafic cu maşini de lux.

Pentru începutul poveştii vezi Cotidianul, 5 oct. 2010, "Preşedintele Astra Asigurări şi un director al Vodafone, chemaţi la poliţie. Manageri de top, audiaţi în cazul reţelei de traficanţi cu maşini de lux".

Aş pune în oglindă acest fenomen cu conservatorismul publicului, pe care minţile netede îl consideră "extrem", pentru că merg la biserică şi nu le plac relaţiile extraconjugale, adică nu fură (bani şi suflete) şi prin intimitate înţeleg comunicare cu Dumnezeu (nu tutuială). Dacă asta înseamnă că mentalul românesc este "extrem", cum e al japonezilor care şi acum sunt singurii care omoară balene, sau al italienilor care se uită urât când aud vorbă românească, sau al palestinienilor care se aruncă în aer, sau, al englezilor care sună la poliţie dacă alergi cu vestă cu greutăţi pe stradă? Sunt deja, iată, 5 întrebări prin a căror rezolvare ar contribui la musculatura unor minţi inculte dar cu acces la spaţiul public de expresie. Cocalarii ăştia de occident, investigaţi pentru hoţie, care au relaţii extraconjugale cu tot publicul prin "marea lor ieşală", au ajuns unde au ajuns pentru că sunt cât se poate de ... flexibili, spirite libere, etc., etc., nici nu vreau să îmi imaginez cv-urile lor "grele" în totală opoziţie cu ... cuminţenia numită "conservatorism extrem". (vezi ProTv, Ştiri, 5 oct. 2011, "Studiu: aproape jumătate dintre români se declară împotriva sexului înainte de căsătorie")

Cotidianul, 5 oct. 2011, "Preşedintele Astra Asigurări şi un director al Vodafone, chemaţi la poliţie. Manageri de top, audiaţi în cazul reţelei de traficanţi cu maşini de lux". , http://www.cotidianul.ro/manageri-de-top-audiati-in-cazul-retelei-de-traficanti-cu-masini-de-lux-159993/
ProTv, Ştiri, 5 oct. 2011, "Studiu: aproape jumătate dintre români se declară împotriva sexului înainte de căsătorie"
http://stirileprotv.ro/stiri/social/studiu-aproape-jumatate-dintre-romani-se-declara-impotriva-sexului-inainte-de-casatorie.html

BBC, 7 mar. 2008, "Why Japan persists in hunting whales", http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia-pacific/7281989.stm
Gândul, 5 oct 2011, "Poliţştii britanici au confudat un doctorand la Oxford care făcea jogging cu un atentator sinucigaş",
http://www.gandul.info/international/politistii-britanici-au-confundat-un-doctorand-la-oxford-care-facea-jogging-cu-un-atentator-sinucigas-8840953

Criza crizelor

2011-09-28T23:44:00.004+03:00

Nu vom ieşi prea curând din criză. O spune tot mai multă lume. Dar mulţi o spun prin imitaţie: unul de la altul. Se aruncă prin presă estimări privind "revenirea". Ca şi când economia ar fi devenit o meserie de ghicitori.

Problema este că modelul economic de 40 de ani încoace este întemeiat pe o gravă confuzie, între adevăr (primesc după cât muncesc) şi exactitate (jocul pe bursă prin estimarea riscului). Reţeta succesului a fost şi încă este sinonimă cu pasarea riscului de la unul la altul, multiplicând riscul odată cu creşterea veniturilor. Economia mondială este o uriaşă schemă piramidală. Inovaţia aceasta a pornit din America, de undeva de la nişte universitari-brokeri din Chicago, prin anii 1970, când computerele şi-au dat mâna cu monetarismul (după care echilibrul economic rezidă în cantitatea de monedă aflată în circulaţie) şi s-au inventat instrumentele speculei bursiere de neimaginat până atunci (a ajuns la declanşarea crizei la 11x valoarea producţiei mondiale). (vezi The Economist, oct. 2008)

Problema este, deci, îndepărtarea intelectului de munca utilă. Mai exact, de separaţia ştiinţelor sociale de comunitate. Fenomenul a început odată cu postmodernismul. Inventat în Franţa anilor 1960 de Francois Lyotard, termenul nu este o simplă schimbare de paradigmă, ci un discurs îndreptat activ împotriva vieţii comunitare din ins. Identitatea insului devine astfel o problemă de alegere personală. Ca gustul. Orice dorinţă personală are valoare. În consecinţă, orice alegere are utilitate economică atâta vreme cât nu deranjează sau nu intră în conflict cu legea ("spiritul civic"). S-a uitat adevărul elementar că nu orice dorinţă are utilitate, doar cea concretizată în consum sau muncă productive, după cum arătau părinţii liberalismului ("labour which adds to the value of the subject upon which it is bestowed."

Iată de pildă, un prădător cu mintea cât o nucă, dar cu pofta cât un combinat zootehnic, care stă călare pe marile mecanismele economice, la ce salivează:
"Pe noi, traderii, nu ne intereseaza cum si daca vor rezolva problemele economice. Meseria noastra este sa facem bani de pe urma acestor evenimente. Personal, visez la momentul asta de trei ani, adorm in fiecare seara visand la o noua recesiune”, a declarat trader-ul. - în Wall Street, 28 sept. 2011

Smith, Bogăţia Naţiunilor). Neoliberalismul american a suferit o transformare radicală când s-a "întâlnit" cu obosita intelighentsie franceză, în spaţiul intelectual al postmodernismului, rezultând două direcţii: una practică - capitalismul s-a "decivilizat", redevenind de pradă pe Wall Street, prin deresponsabilizarea jocului pe bursă faţă de urgenţele colective - insul câştigător nu trebuia decât să-şi trăiască viaţa. Cealaltă, teoretică, are urmări politice nefaste, s-a concretizat prin 1989 în Consensul de la Washington, când elita cu acces la bani a convenit că lumea trebuie condusă centralizat, prin intermediul organizaţiilor internaţionale gen FMI, Banca Mondială, lumea fiind înţeleasă exclusiv în termeni contabili. Pe de o parte, anarhia poftei de bani, pe de cealaltă parte un centralism birocratic de tip fiscal mult mai eficient decât a visat ... comunismul.

Nu avem cum să ieşim din criză. Singurii care au prosperat în criză sunt tot cei care învârt banii şi care nici azi nu îşi pricep rosturile sociale (vezi bonusurile din banii alocaţi de guverne pentru proptirea marilor bănci americane şi britanice, vezi profiturile sectorului financiar din SUA care în continuare merg în timp ce economia e vai de capul ei, The Economist iunie 2011). În plus, guvernele occidentale de doi ani de zile nu au alt prim instrument de reacţie la criză decât aşa numita tehnică de quantitative easing, prin care statul tipăreşte bani chipurile pentru a stimula creşterea (The Economist, oct. 2010). Păi banii tipăriţi să fie sunt tot bani nemunciţi şi, în consecinţă, lichidează munca prin inflaţie. De altfel pompierii financiari din jurul Greciei pun benzină pe foc: problema Greciei este lipsa unei economii productive nu datoriile pur şi simplu. Actualele împrumuturi, la această scală de neimaginat, vor lega Grecia pe vecie de creditorii săi şi vor garanta un pol revoluţionar în Europa. Criza este produsul generaţiei "liberate" prin revoltele care au zguduit America şi Europa Occidentală din 1968 încoace. Oameni "liberi", ai uniunilor libere, ai muzicii în aer liber, ai rock-ului, redescoperitorii naturii, pacifişti dar anarhici, unii dintre ei paradoxal anticapitalişti. (De fapt nu e nici un paradox: capitalismul care produce civilizaţie are întotdeauna ca primă finalitate o esenţă de tip colectiv, nu una personală). Este rezultatul paradigmei neoliberal-monetariste crescute în intelectul postmodern, suficient sieşi, opus marilor proiecte colective numite naţiuni, pe care nu le înţelege, ba chiar le urăşte, considerându-le, ca într-o oglindă inversă, "produse ideologice" sau "metanaraţiuni". Cu un intelect fără scop, economia nu poate fi altfel. De fapt, criza este eşecul universităţilor, mai exact al ştiinţelor sociale. Postmodernismul este un produs universitar, cadrul mental, general. Criza este aspectul ... practic. Că tot ne place să vorbim de lucrurile "concrete".

Şi mai e un element de criză. China. China se pare că şi-a terminat aşa numita creştere capitalistă de tip brut ("brute force"), întemeiată pe munca ieftină şi investiţii colosale (în China ajung la 50% din PIB) în lipsa unei veritabile pieţe interne. Şi-a terminat-o într-un moment nefericit. Occidentul nu are stomac să-i susţină mai departe finanţarea creşterii prin achiziţia exporturilor sale (de aici are China banii, nu din propria piaţă, încă foarte infantă). Asia e într-un moment de cotitură şi cu un ecosistem social foarte fragil (are o clasă de mijloc puternic imitativă a consumului de status, avidă de cumpărături de tip occidental) şi deci, cu o soluţie incertă la provocările contemporane.

La noi, sub norii de la Vest şi de la Est s-a strecurat un subsistem foarte ciudat. O reluare a practicilor de imbecilizare colectivă prin legi numite "reformatoare" şi evident, în numele "europenizării". Prin acestea lumpenul ajuns în funcţii care solicită ramificaţiile fine ale intelectului taie şi spânzură, exact ca în perioada stalinizării României. Lumea nu vede, pentru că se află sub anestezia unei prese obscurantiste de multă vreme. Periferia, cum spuneam şi alte dăţi, are întotdeauna un "plus" faţă de ce-i oferă marile sisteme.

WALL-STREET.RO, 28sept2011, "Declaraţii şcoante ale unui trader."

http://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/109977/Declaratii-socante-ale-unui-trader-Adorm-sperand-la-inca-o-recesiune-Intr-un-an-economiile-se-evapora.html

pentru referirile privind China vezi de pildă, The Economist, 24 sept. 2011, Special report: The world economy. Converging economies. One-track bind
To become rich, the emerging markets must spring the middle-income trap
Sep 24th 2011 | from the print edition
http://www.economist.com/node/21528985

privind dimensiunile economiei speculative: “World Economy: When fortune frowned. A special report on the world economy. Taming the Beast”. The Economist, Oct. 11-17, 2008, p.10, http://www.economist.com/node/12373748

privind creşterea veniturilor în plină criză:

The Economist, Executive compensation. Pay up. Overpaid bosses are back
Jun 16th 2011 | NEW YORK | from the print edition
http://www.economist.com/node/18836886?story_id=18836886

pentru Quantiatative Easing vezi The Economist, Buttonwood. The magic bullet
How the bulls believe quantitative easing will boost asset prices
Oct 7th 2010, http://www.economist.com/node/17202341?story_id=17202341

Societatea deschisă cu energie se ţine

2011-09-23T00:28:00.001+03:00

George Soros este un ins pragmatic. După ce a pus în dificultate Anglia prin cel mai dur atac la o monedă suverană (1992, vezi Paul Krugman) de după al doilea război mondial , Soros, prin San Leon Energy Plc, a ajuns zilele acestea unul dintre cei mai importanţi exploratori ai gazului de şist din Polonia. (Bloomberg, 20 sept. 2011).

Nu toţi analiştii sunt de acord că Soros ar fi acţionat antibritanic în 1992. Unii consideră că atacul asupra lirei sterline a fost unul îndreptat împotriva consolidării mecanismului financiar al Uniunii Europene, mai exact asupra Sistemului de Schimb European. (William Engdahl). Anglia niciodată nu ar fi dorit un Bloc European solid, iar viitoarea monedă unică trebuia slăbită în fundamentele sale. Cert este că atacul speculativ din 1992 a întărit curentul anti-european din Anglia.

Trebuie precizat că gazul de şist din Polonia constituie una dintre cele mai puternice rezerve de energie din Europa (The Economist, 6 aug. 2011), suficientă pentru a elibera această ţară de presiunea geopolitică din jurul frontierelor sale (Rusia cu gazele, Germania cu transportul lor). Corporaţiile americane sunt cele care au prioritate în explorarea acestor zăcăminte. (Rezervele poloneze sunt apreciate la peste 5 mii de miliarde metri cubi de gaze de şist (The Economist, 6 august 2011), Polonia având în acelaşi timp un consum naţional de 16,33 miliarde metru cubi pe an în 2009 (CIA, The World Factbook 2011)

Dacă înţelegem de ce guvernul Poloniei preferă Exxon şi Chevron, printre cele mai puternice companii din lume, San Leon este o firmă creată prin 1995, cu sediul la Dublin, în Irlanda (Bloomberg Businessweek). Faţă de cei doi coloşi, firma lui Soros a rămâne una de apartament cu evoluţie interesant-fulminantă în doar doi ani, între 2009-2010, când îşi creşte activele totale de la 34 milioane la 127 milioane, probabil după ce a intrat cu afacerile în Spania, Albania, Maroc şi Italia (pentru portofoliul companiei vezi site-ul San Leon Energy). În 2008, San Leon nu era înregistrată pe bursă cu profit (vezi Morning Star Stock Report, Financials. Income Statement). Prin comparaţie, activele totale ale Chevron erau în 2009 de 164 miliarde dolari şi au urcat "încet" la 184 miliarde în 2010; activele totale ale Exxon erau în 2009 de 233 miliarde dolari, pentru a urca destul de strălucitor la peste 302 miliarde în 2010. Dar ceea ce este cu adevărat curios este intrarea în Polonia, o zonă sensibilă, a unei firme în această condiţie financiară, ştiut fiind că intrarea pe o piaţă sensibilă se face prin acordul formal sau tacit al guvernelor, în cazul nostru al administraţiei Obama şi al guvernului Poloniei (prim ministru Donald Tusk; cei doi au semnat documente importante în mai 2011). Caracterul politic al "economiei de piaţă" din domeniul energiei este cu atât mai limpede cu cât firma lui Soros nu are bani pentru a întreprinde ea însăşi explorări: este constant pe minus cu "cash flow-"ul operaţional, cu un deficit care se apropie de 2 milioane de dolari (Morningstar. San Leon Energy. Financials), în timp ce Chevron au un disponibil operaţional de peste 31 de miliarde, iar Exxon de peste 48 de miliarde de dolari. Întrebarea rămâne însă: de ce Soros? Ce funcţie are acest "manipulator al pieţelor", cum îi spune Krugman în materialul citat, în logica europeană a SUA şi în balanţa de putere a acesteia, prin Polonia, faţă de Rusia şi Germania?

The Economist, 16 iul. 2009 - reţeaua de distribuţie a gazelor ca reţea de putere

The Economist, 6 aug. 2011, rezervele de gaze: convenţionale şi "de şist"

Massachutes Institute of Technology, MIT, Krugman, "Currency Crises. Market Manipulation", http://web.mit.edu/krugman/www/crises.html

Bloomberg, 20 sept. 2011, "Soros-Backed San Leon Says Polish Shale Profits to Beat U.S."
By Marek Strzelecki

http://www.bloomberg.com/news/2011-09-20/soros-backed-san-leon-says-polish-shale-gas-profits-to-beat-u-s-.html

Investopedia, "Exchange Rate Mechanism - ERM", http://www.investopedia.com/terms/e/exchange-rate-mechanism.asp#axzz1YiMxLT9T

Questions.net, William Engdahl, "The Secret Financial Network Behind 'Wizard' Georghe Soros, http://www.questionsquestions.net/docs04/engdahl-soros.html

The Economist, 6 aug. 2011, "The future of natural gas. Coming soon to a terminal near you. Shale gas should make the world a cleaner, safer place", http://www.economist.com/node/21525381

The Economist, 16 iul 2011, "Energy in Europe. He who pays for the pipelines calls the tune", http://www.economist.com/node/14041672

CIA, Publications. The World Factbook, [2011], "Field Listing: Natural Gas. Consumption. Country Comparison to the World", https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/fields/2181.html

Date privind San Leon Energy:
Bloomberg Businessweek, 22 sept. 2011, "Energy sector. Oil, gas & consumable fuels industry. San Leon Energy PLC (SLE: London), http://investing.businessweek.com/research/stocks/snapshot/snapshot.asp?ticker=SLE:LN
San Leon Energy. Oil & Gas, http://www.sanleonenergy.com/sanleon/
vezi mai sus Bloomberg 20 sept

Date comparative contabile şi de piaţă:
pentru San Leon Energy:
Morning Star, "Stock Report. San Leon Energy PLC SLE. Financials", 22 sept. 2011, http://tools.morningstar.co.uk/uk/stockreport/default.aspx?Site=uk&source=HS&isin=IE00B3CLK236&LanguageId=en-GB&SecurityToken=0P0000HSJQ%5D3%5D0%5DE0GBR$$ALL

pentru Chevron
Morning Star, "Stock Report. Chevron Corp CVS. Financials", 22 sept. 2011,
http://tools.morningstar.co.uk/uk/stockreport/default.aspx?Site=uk&id=0P00000185&LanguageId=en-GB&SecurityToken=0P00000185]3]0]E0GBR$$ALL

pentru Exxon,
Morning Star, "Stock Report. Exxon Mobil Corporation XOM. Financials", 22 sept. 2011,
http://tools.morningstar.co.uk/uk/stockreport/default.aspx?Site=uk&id=0P00000220&LanguageId=en-GB&SecurityToken=0P00000220]3]0]E0GBR$$ALL

Relaţiile SUA-Polonia:
BBC News Europe, "Obama reafirms US-Poland ties as Europe tour ends", 28 mai 2011, http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-13582922

Dacă vreţi un job ...

2011-09-17T22:31:00.001+03:00

Va trebui să vă pregătiţi să vă prezentaţi într-un anume fel, în funcţie de ce credeţi că vrea angajatorul. (Asta cu fii tu însuţi e bună, e bună rău). După 30 de ani de globalizare accelerată, aflăm câteva lucruri interesante:

Globalizare? Ce globalizare? Aa, asta!

- cel mai important angajator este fie armata SUA, fie armata chineză, nu e glumă! După ei vine McDonalds!
- nu vă pregătiţi să fiţi prea dedicaţi: tot mai multe dintre posturile care vor fi create în următorii ani vor fi part-time (58% în SUA);
- dacă aveţi sub 30 de ani, mai staţi cu mama şi cu tata pe-acasă: rata şomajului e mult mai mare în rândul tinerilor peste tot în lume, mai puţin în Brazilia, unde e cu vreo 5% mai scăzută decât media naţională (ar mai fi Germania cu 1% sub); în Irlanda, "tigrul Europei" până acum un an, diferenţa este de 313%!!! (aşa că, grijă la "entuziasmele blonde" (sic!) care ne tot complexau cu Irlanda, "tranziţia ei de succes");

extras din The Economist, 10 sept. "The future of jobs ..."

- speranţa, ce facem cu ea? Inegalitatea socială a crescut în ultimii 30 de ani, deci, aşteptaţi-vă să câştigaţi mult mai puţin decât colegii voştri mai mari pentru acelaşi post, altul decât în IT, bănci, secretariat. Aşa că băieţi, arătarea laturii feminine va ajuta în carieră;

The Economist 10 sept. Winners and loosers ...

- în ce ţări e mai bine, acum, să te gândeşti totuşi la ceva stabil? Mai ales că stabilitatea, organizarea sedentară a spaţiului (locuinţe permanente şi munca nu departe de casă) sunt una dintre trăsăturile care ne diferenţiază de maimuţe. Surprinzător, Polonia o duce semnificativ mai bine la stabilitatea locurilor muncă. Nici o altă ţară importantă nu înregistrează creşterea în stabilitatea perspectivei ca Polonia. Germania are o creştere firavă, urmată de Rusia şi Brazilia.

Dar senzaţional este că cea mai mare parte a angajatorilor de forţă sunt companii de stat, sau fără nici o legătură cu manifestarea personală a insului. 98% dintre locurile de muncă create în ultimii 20 de ani în SUA nu sunt opera mediului privat globalizat ci a statului sau a firmelor care se sprijină puternic pe stat. De altfel, în lume, cei mai mari angajatori sunt guvernul SUA şi guvernul Chinei:

extras din The Economist, 10 sept. "The future of jobs ..."

Aşa că, lăsaţi visele de libertate. Şi chiar cele de bunăstare. "Cu cântec înainte, marş!"

The Economist, 10 sept. 2011, "Special report: The future of jobs. The great mismatch...", http://www.economist.com/node/21528433
The Economist 10 sept. "Special report: The future of jobs. Winners and lossers. ...", http://www.economist.com/node/21528434

vezi McDonaldization, "What is McDonaldization?", http://www.mcdonaldization.com/whatisit.shtml

privind Irlanda - "tigrul Europei" - sintagmă lansată de Kevin Gardiner în 1994, economist britanic în lucrarea "The Irish Economy: a Celtic tiger", 1994), http://www.finfacts.ie/irecon.htm

Dincolo de relaţiile cu publicul

2011-09-14T22:04:00.001+03:00

... se află atitudinile şi feţele reale, simboluri ale configuraţiei puterii.

Lisabona, 20 nov 2010, summitul Nato, Sarkozy cu Traian Băsescu
(cadru preluat de pe youtube)

Traian Băsescu şi preşedintele Obama al Statelor Unite, pe 14 sept. 2011, Casa Albă
Gândul, 14 sept. 2011

În prima imagine, Nicolas Sarkozy încerca să-şi construiască discursul despre ţigani-romi, pe seama lor şi a României. În fine, se pare că nu a fost îndeajuns pentru refacerea imaginii sale politice şi s-a hotărât să atace Libia începând cu primăvara lui 2011. În "drama" jucată cu preşedintele Băsescu nu ştiu dacă Sarkozy a fost sfătuit de consilierii de imagine să arate ca Mr Bean. Indiferent, sfătuit sau nu, postura preşedintelui francez este aproape medicală. Preşedintele României nu are cui întinde mâna (de fapt acesta este titlul filmuleţului, "Sarkozy refuse de saluer le président roumain Basescu"). Nici o problemă, "Franţa luminilor" tocmai înarmează Rusia cu nave de desant bune pentru strategia apropiată, adică pentru ţinerea la respect a Georgiei şi a Japoniei (cazul Mistral).

Mai jos, în ţara unde s-au inventat marketingul politic, relaţiile cu publicul şi psihologia socială, Obama dă ambele mâini preşedintelui Băsescu. Nu cred că e doar pentru baza de la Deveselu. Trebuie să fie ceva mai mult. De fapt, e vorba despre primul pas concret, după intrarea României în NATO, prin care Parteneriatul Strategic oferit României de către Bill Clinton, în 1997, prinde viaţă. După 13 ani. (Şi după piedici mari în calea relaţiilor româno-americane, spun asta gândindu-mă inclusiv la "Autostrada Transilvania" cu Bechtel (cea mai mare ţeapă din Europa, în loc de "cel mai mare proiect de infrastructură din Europa")).

Este cert că Franţa are o problemă. Este cert că relaţia dintre preşedintele american şi cel român este una de mare încredere (noroc cu două mâini). Şi dacă Franţa are o problemă, se cheamă că suntem cam singuri în Europa. ...

Cadrul cu preşedintele Băsescu şi preşedintele Sarkozy la Lisabona, preluat de pe youtube: http://www.youtube.com/watch?v=Qey1GPShbZQ

Los Angeles Times, "As France takes the reins on Libya, Sarkozy triumphs", 20 mart. 2011, http://articles.latimes.com/2011/mar/20/world/la-fg-libya-sarkozy-20110320

Afacerea Mistral: The Jamestown Foundation. "Nato discinclined to debate Mistral Affair", 9 dec. 2010, http://www.jamestown.org/single/?no_cache=1&tx_ttnews%5Btt_news%5D=37260

Firma Bechtel numeşte "Autostrada Transilvania" pe site-ul proiectului "Cel mai mare proiect de infrastructură din Europa". vezi http://www.autostradatransilvania.ro/page/11/Intrebari-frecvente.html

despre costurile neverosimile ale Autostrăzii Bechtel, vezi, de pildă, Cotidianul, 28 iulie 2011, "Afacerea Strousberg a secolului XXI, aproape de final. Bechtel mai face câţiva kilometri l apreţ redus şi pleacă", http://www.cotidianul.ro/bechtel-mai-face-cativa-kilometri-la-pret-redus-si-pleaca-153182/

Duminicile bărbaţilor

2011-09-13T22:53:00.001+03:00

"Nu mai înjuraţi" este mesajul de pe "gazonul" dintr-un parc, de lângă blocuri.

În fiecare duminică, bărbaţii cartierului se adună la fotbal. Practic, parcul se transformă într-un soi de motodrom, un traseu foarte compact în care bărbaţii strigă unii la alţii, foarte tare. Unii, harnici, cum se face mai călduţ pe-afară, încă de prin mai îşi fac timp şi de la 8, hop!, merg la tenis. Ţipă, evident. Nu atât de tare ca la fotbal. Fotbalul începe odată cu căldurile, de prin iunie. Duminicile, de pe la 10, parcul devine motodrom. "Motoarele" sunt plămânii lipsiţi de intelect ai bărbaţilor din cartier.

Problema: ce fel de preocupări ai "peste săptămână", dacă tu, bărbatul, chiar şi atunci când te bucuri zici "vino în mă-ta" partenerului de "fotbal"? Dar în viaţă?
Cum o fi viaţa unui om care ajunge la supărare mai repede decât un BMW HP2 Sport la 100 km pe oră, şi, pentru care, sentimentul "precarităţii" se exprimă prin "sugi pxxx". Cum o arăta lumea pentru acest om când are treabă, dacă așa arată când se relaxează? (nu ai "din ce" te relaxa dacă nu ai "din ce" munci mental; prin "sentimentul precarităţii" se înţelege starea pe care tu, ca om, vrei s-o faci "la loc" sau "mai bună").

Bărbaţii au rolul important pe lume, acela de a te baza pe ei faţă de lume, în lume. Pentru aceasta sunt înzestraţi cu o capacitate de abstractizare fenomenală (şi putere fizică). Aşa apar ştiinţele, maşinăriile, filosofia etc. ... Dar pentru aceasta trebuie materie primă. Aceasta se numeşte preocupare, care, la rândul ei, derivă din grijă. Ca şi femeile, şi barbaţii au griji, grijă. Din grijă iese preocuparea. Iar preocuparea înseamnă gând. Gândirea trimite la succesiunea de idei şi gesturi prin care închidem mereu câte un cerc al preocupărilor noastre. Dar dacă nu ne preocupă mai nimic? Atunci urlăm, în genere, facem mişto. Distanţa dintre energia disponibilă în om şi forma pe care o poate lua aceasta prin răspunsurile date la preocupări este foarte mare. E o viaţă de om. Ea poate fi acoperită prin fapte şi idei. Sau, mai "ieftin", prin urlet. Vă daţi seama cât de tare poate urla un ins de 90 de kile fără preocupări? Toată fiinţa lui netranspusă în vreo preocupare îi iese, comod, prin gură.

Grea tranziţia. Grea tare. Asta da geopolitică (puterea unui stat constă în modul în care resursa materială şi umană sunt organizate către scop. Ce scop poţi urmări cu inşi dezorganizaţi până la urlet?)

Criza x2, "la pachet"

2011-09-09T13:24:00.005+03:00

De ceva vreme, suntem într-o stare foarte ciudată, de precaritate. Nu e pentru prima dată când se întâmplă. E tura a doua care, de data aceasta, ţinteşte cunoaşterea. Mai exact, este vorba despre dislocarea mecanismelor care fac posibilă cunoaşterea. Este aici încă un faliment al fostelor structuri care, deşi şcolite în occident, au dat faliment şi în economie (economie de piaţă? infrastructură? turism? industrie? agricultură?) şi în politica externă (Schengen? romii din Franţa?). Cele mai slabe structuri de securitate din Europa am impresia că le-am avut noi. Numai securitate nu am avut şi nu avem. Acum e rândul învăţământului. Insecuritatea, de data aceasta, se referă la separarea fiinţei de cunoaştere, prin suprimarea procesului de maturizare în învăţământul superior şi înlocuirea lui cu un calcul contabil, oricum prost plasat, al numărării "legăturilor de articole ISI". Ca şi când cunoaşterea ar fi o succesiune de itemi numărabili, ca legătura de ceapă, fie ea şi internaţională. Plasarea în exteriorul corpului profesional producător de cunoaştere a evaluării profesionale, în zona unor corpuri birocratice străine de obiectul cercetat, atât din România (aşa numite comitete, agenţii etc., cu oameni bine intenţionaţi, dar care nu cunosc cunoaşterea pe care o evaluează), cât şi în străinătate (care au alte priorităţi şi alte paradigme) este ultimul gest de cedare a suveranităţii României, mai mare şi mai adânc ca ruptură decât discuţia despre Roşia Montană. Nu în ultimul rând, încurajarea celor lipsiţi de experienţă, a celor nematurizaţi, să evalueze ceea ce sunt puşi să înveţe, este un ultim gest care trimite învăţământul superior românesc în neantul descris de Heidegger, al unei noi mediocrităţi al unei noi dezrădăcinări. Nici nu au apucat să se înlumească cunoscându-se pe sine, şi deja sunt puşi să dezlumească prin judecata grăbită, inchizitorială. Nici nu ştiu că a fi tânăr înseamnă a învăţa, adică a asculta de, iar nu a asculta pe. Scopul fiinţei, arată marele reîntemeietor al filosofiei, este înţelegerea. Cunoaşterea tăcută, cu alte cuvinte, este condiţie a fiinţării. Dar nu poţi cunoaşte flecărind, pentru că flecăreala este o atitudine tipică pentru cei care cred că se pricep la orice şi la oricine. Flecăreala închide faptul de a fi laolaltă cu aproapele, adică cu societatea. Cunoşti doar ocupându-te de logos, adică de marile adevăruri. Marile adevăruri sunt acele lucruri care fac posibilă fiinţarea-împreună. Carierismul, mutarea calităţii actului didactic înspre numărul de articole măsurate de străini faţă de domeniu şi faţă de nevoile locului desfiinţează cunoaşterea din România.

Fenomenul acesta este a celei de-a doua componente a crizei prin care trecem. Nu este doar criza "pieţelor" din centrul sistemului mondial - aspect punctat în postul anterior şi care pe noi ne afectează prin ricoşeu, că nu avem "piaţă" (această discuţie, poate, o vom face altă dată). Este criza generată de un nou val de comisari de tip sovietic, treziţi la viaţă de un sistem politic care, incult fiind, stă rău în ordinea valorilor. Întotdeauna periferia face "complicaţii". Cum ajunge microbul mumiei staliniste să se reînfiripe în oameni tineri e o discuţie care trimite la tehnici de cunoaştere acum oropsite tare, de genul sociologiei şi filosofiei culturii. Cum ajunge necesitatea înfăptuirii ordinii sub puterea unei voinţe precare e, la rândul său, un alt subiect. Dar să ne bucurăm. În loc de una, avem două (crize).

După această foarte succintă trecere în revistă a "crizei la pachet" din Est, facem legătura cu "Asupra ierarhizării universităţilor", scrisă de fostul ministru Marga, de la Cluj, în Cotidianul din 9 sept. 2011.

Cotidianul.ro, 9 sept. 2011, Asupra ierarhizării universităţilor

de Andrei Marga

http://www.cotidianul.ro/asupra-ierarhizarii-universitatilor-157262/

Criza

2011-09-03T17:11:00.000+03:00

În 2007, annus horribilis, economia speculativă, neacoperită în bunuri, era de 11 ori producţia mondială (The Economist, 9 oct.2008). Lăsând deoparte ce ne-a adus în necaz, economiştii zic că încă nu am ieşit din criză pentru că (sic!):
Casele,
Automobilele,
Stocul de produse
(nu ar avea un "ciclu" corespunzător).

terifiate de (cutremurul natural din 23 august 2011, din Washington).
The Economist, 27 aug. 2011

migrator hun. Reconstituire de Radu Oltean.
Nomazii capitalului speculativ de azi fac şi ei victime,
chiar mai multe. Nomad - ins fără loc (uprooted) care
trăieşte din raiduri (financiare). Foarte conectaţi între ei,
dar nu cu lumea, în sensul că nu au nici un fel
de ataşament-loialitate în afara
cercului lor

Aceştia trei sunt indicatorii majori după care economiştii îşi dau seama dacă o economie intră în criză, anunţă cei de la "The Economist"(27 aug. 2011). Evoluţia acestora, de fapt consumul lor, arată încrederea consumatorilor în propria economie. Cam circulară definiţia: consum ca urmare a încrederii, deci există încredere. În fine, asta e ştiinţa economică azi.

Deşi se joacă pe bursă foarte sofisticat în afara oricărei legături cu producţia, economiştii şi copiii teribili de pe wall-street ai paradigmei dominante neoliberal-monetariste, declară starea de criză folosind indicatori ai economiei reale pe care nu o pot gestiona practic pentru că au abandonat-o teoretic. Economia reală, cea care face banii prin muncă s-a refugiat în ceea ce azi îi zice "microeconomie" - adică doar p-acilea mai găsim trimiteri la noţiunea de întreprindere, de pildă. În rest, totul e bani, mai exact plăcere şi profit. Din punct de vedere cognitiv cele două concepte - plăcerea şi profitul - sunt tot atât de limitate pe cât sunt poftele migratorului din poză. Problema a lămurit-o Simmel, în Filosofia banilor, care a arătat că centrarea vieţii sociale pe bani conduce, de fapt, la descentrarea insului în raport cu propria viaţă socială şi a comunităţii în raport cu membrii săi, societatea devenind o adunare de inşi aflaţi în goana după ... ce cred ei că oferă banii în sine. Nici o altă epocă nu a cunoscut o aşa de amplă lipsire de sens şi de dislocare a scopurilor ca epoca noastră. (Simmel, "Philosophy of Money", Third Enlarged Edition, Routledge, 2004, p.484)

Avem deci, consumul de case, automobile, stocul de produse al companiilor şi încrederea. Deci judecăm criza după lucruri palpabile şi la limită neraţionale, încrederea în propriul chef de consum al respectivelor produse. Economiştii măsoară încrederea fără să ştie psihologie socială. Reduc elementele economiei reale la aparent ignorând, încă odată, punctul de plecare al oricărei economii: producţia. Este adevărat, consumul de locuinţe, locuirea şi hrănirea sunt scopuri majore ale oricărei activităţi economice. Dar economia este cert mai mult decât consum, asta o ştie orice elev de liceu, care a aflat că economia înseamnă producţie, distribuţie, consum. Deci, problemele sunt:
1. nu vom putea niciodată înţelege problema crizei dacă vom refuza să construim un aparat critic pe măsura "economiei speculative";

2. ignorarea la nesfârşit a aspectelelor producţiei şi ale distribuţiei nu trimit economia doar într-un curios primitivism intelectual, dar obligă la renunţarea la un strălucitor aparat teoretic curios abadonat de mulţi dintre economiştii cu acces în cabinetele prezidenţiale;
3. nu în ultimul rând, economia ca ştiinţă ajunge la ridicol, se autoexclude din cercul ştiinţelor atâta vreme cât face sociologie şi psihologie, nu economie. Poate să se împrumute din aceste ştiinţe, dar responsabil, nu după ureche: de 50 de ani şi mai bine a redus omul la activitatea economică (homo oeconomicus), iar în ultima vreme îl ţine agăţat în regnul animal prin pofta de bani, inclusiv la nivelul politicii de stat (cazul FMI e tipic, prin fixaţia echilibrelor bugetare).

The Economist,
The economy’s prospects
Waiting for the earth to open
The usual accelerators of recession are absent—but so are the brakes
Aug 27th 2011 | WASHINGTON, DC | from the print edition
http://www.economist.com/node/21526901.

The Economist
Taming the beast
How far should finance be re-regulated?
Oct 9th 2008 | from the print edition

http://www.economist.com/node/12373748

desenul războinicului hun de Radu Oltean, de la http://www.enciclopedia-dacica.ro/invaziile/turanicii/hunii.htm

Ştiaţi că ...

2011-08-27T13:17:00.000+03:00

http://www.economist.com/blogs/
dailychart/2011/08/
apple-and-samsungs-symbiotic-relationship

aproape un sfert din Apple iPhone4 este ... Samsung?

Apple colaborează foarte bine cu Samsung chiar şi după ce a obţinut blocarea vânzărilor Samsung Galaxy în Europa şi Australia pentru că acestea ar imita prea bine produsele ... Apple - iPhone şi iPad.

China şi Apple
Apple asamblează produsele în China, prin Foxconn, companie care se confrunta anul trecut cu un val fără precedent de sinucideri (vezi Reuters, de pildă din 27 mai 2010). Înţelegem acum mai bine ... sinuciderile. Deşi Apple "vine" din China, Foxconn rămâne doar cu 7 dolari pentru fiecare telefon (din 560).

Succesul şi profitul Apple
Pentru mulţi analişti, produsele i de la Apple sunt în special lovituri de imagine, servind un public avid de glamour, produse plăcute, cu magie - o nişă neexploatată până în momentul de faţă decât de cei de la Apple. Nu este vorba de gadget-uri, de jucării, ci de a te simţi bine cu un produs care, tehnic, poate avea multe carenţe. Între util, ludic şi plăcut, Apple a construit cea mai bună combinaţie. Aşa încât din mai 2010 Apple devine cea mai valoroasă companie tehnologică, detronând Microsoft (The Economist, 27 aug. 2011). Pentru scurt timp, în vara lui 2011, Apple a fost mai puternică pe bursă decât gigantul Exxon Mobil - cea mai bine capitalizată companie de pe piaţă. (The Economist Blogs, 10 aug. 2011).

Un telefon Apple, iPhone4, se vinde, în medie, cu 560 de dolari. Apple rămâne cu 368 de dolari, 7 revin fabricantului Foxconn din China, restul de 178 dolari împărţindu-se între Samsung şi alţi cel puţin 9 fabricanţi din Taiwan, SUA, Italia şi Japonia.

The Economist Blogs, 10 aug. 2011, "Apple and Samsung's symbiotic relationship. Slicing an Apple",
http://www.economist.com/blogs/dailychart/2011/08/apple-and-samsungs-symbiotic-relationship

The Economist, 27 aug. 2011, "The minister of magic steps down"
http://www.economist.com/node/21526948

Reuters, 27 mai 2010, "Another death at China iPhone maker's plant"
http://www.reuters.com/article/2010/05/27/us-china-foxconn-death-idUSTRE64Q14420100527

Deşi

2011-08-27T12:16:00.002+03:00

modelul occidental este centrat pe emanciparea femeii în direcţii pe care nu le comentăm acum, aflăm că rezultatul a peste 50 de ani de "eliberare" este, în cel mai bun caz ... interesant. Mai mult decât atât, societăţile considerate tradiţionale intrate în cursa pieţelor stau mult mai bine.
Aşa de pildă, din cele mai bogate 14 femei din lume, 7 sunt chinezoaice. În timp ce în SUA şi Anglia femeile ocupă 23%, respectiv 19% din posturile de conducere (senior manager), în China ponderea este de 32%. În India, 11% dintre preşedinţii celor mai mari companii sunt femei. În SUA doar 3% (din "Fortune 500 bosses"). Dar nu doar SUA şi Anglia stau mai puţin bine cu fapta decât cu gura. "Europa", prin atletele sale - Finlanda şi Norvegia, are mai puţine femei în funcţii de conducere decât Turcia şi Brazilia.

Supranumite "tigerwomen", acestea lucrează cu 8-18 ore mai mult pe săptămână decât o făceau anul trecut.

Autorii studiului arată că, în continuare, în Est, femeia poartă cea mai mare responsabilitate familială.

Atât în Emiratele Arabe Unite - unde femeile trebuie să meargă însoţite, cât şi în Rusia, Brazilia, China, numărul studentelor este egal sau mai mare decât cel al studenţilor, undeva între 65% (studenţi fete în UAE) şi 47% (studenţi fete în Rusia).

Într-adevăr, business-ul se feminizează. Să sperăm că nu doar prin demografia sexului ci şi prin comportamentele grijii, aferente feminităţii neînstrăinătate de grozăvia ideologiei unei false egalităţi. Sperăm. Trebuie văzut de care capitalism vorbim în Est pentru a vedea în feminizare şansa. Lumea a mai stat sub semnul feminităţii în câteva momente: Civilizaţia Cucuteni, de acum 7000 de ani şi naşterea Domnului. Cifrele acestea ne mai îndeamnă la un gând: după ce model femeile sunt încurajate să iasă în lume în România?

The Economist

The daughter also rises

Women are storming emerging-world boardrooms

Aug 27th 2011 | from the print edition

[http://www.economist.com/node/21526872]

Valea Plopului

2011-08-25T22:59:00.005+03:00

Epicentrul unor energii rare, necreate, cum ar spune unul dintre profesorii mei, Valea Plopului este locul unde acestea ies la iveală, ca viul apei din viul muntelui. Am mai dat de oameni cu puteri, dar o aşa inflorescenţă roditoare este în sine o experienţă pe care abia de acum încolo urmează să o înţelegem cum se cuvine. Am avut ocazia să ajung aici, împreună cu o echipă de colegi şi studenţi, pentru a ne testa, aşa, văratec, puterile, de a ne "da măsura", întrecându-ne unii pe alţii în ce putem fiecare mai bine pentru celălalt. Mică ştiinţa în faţa acestor puteri atât de recuperatoare şi de primitoare! Azi, ştiinţa nu prea mai face casă bună cu generozitatea, darămite cu aproapele. O demonstraţie la scară (deci dincolo de individual) că Mircea Vulcănescu a avut o frumoasă dreptate, parafrazându-l: una dintre condiţiile obligatorii ale intelectualului român este să se ţină de dimensiunea românească a existenţei pentru a nu aluneca în nefiresc. Pentru că Valea Plopului este locul unde ies în lume, la iveală, energiile omeniei noastre. Cu alte cuvinte, cine caută repere, le găseşte.

Un punct de plecare:

Povestea părintelui Tănase, tată pentru 328 de copii from provita on Vimeo.

Aceasta ca şi multe altele

2011-08-15T13:01:00.005+03:00

nu se află printre preocupările societăţii civile dupe (sic!) la noi.

Science et Vie, mai 2011, nr. 1124, p.29. Câte luni din viaţă se pierd în oraşele europene datorită particulelor de poluare fine? De la 22,1 luni la Bucureşti la 0,4 la Dublin. Cu verde: pragul acceptat de OMS, cu roz: nivelul actual de poluare

Aerul este vitalul nostru de fiecare clipă. Dar mai întâi de toate, preocuparea faţă de vitalul material are nevoie de încă un altul, ideal. Fiind făcută din vorbe, având ca scop, probabil, opoziţia controlată faţă de anumite figuri politice (în favoarea nemărturisită a acestora, adică - aceasta este definiţia "dizidenţei controlate"), "societatea civilă" nu doar că nu are nici o grijă față de lucrurile importante, vitale, dar ocupă spațiul civic al altora, lăsându-le fără aer (bani şi spaţiu media). Existența civicilor în societățile rămase în urmă este mai degrabă un alt câmp de împiedicare a evoluțiilor firești, prin ideologizare excesivă şi fabrici de vorbe.

Sunt prea mulţi bugetari (sau ...)

2011-08-12T17:12:00.009+03:00

ce se întâmplă când statul intră pe mâna celor care cuvântă în afara demnităţii de stat.

"Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Mangalia, că la ora actuală sunt prea mulţi bugetari, aproximativ 1,2 milioane, şi că numărul acestora trebuie redus pentru a diminua cheltuielile pentru funcţionarea statului." (Mediafax, 12 aug. 2011)

Demnitatea de stat este un atribut al celor mai importante funcţii în societate. Cele mai înalte funcţii în societate sunt acelea care reprezintă interesul public în acţiune directă şi nemijlocită. Funcţia publică exercitată direct, cu impact imediat se află la nivelul Guvernului şi al Preşedinţiei. De aceea li se spune celor care ocupă cele mai înalte funcţii în Guvern şi la Preşedinţie demnitari. Demnitatea derivă din mândria de a reprezenta câteva milioane de oameni în raport cu ei înşişi, cu legea şi cu alte societăţi şi organisme internaţionale. Dacă nu porţi cu mândrie responsabilitatea celor câtorva milioane, se cheamă că nu eşti la înălţimea funcţiei şi trebuie să îţi dai demisia. Mândria cu responsabilitate, pe de altă parte, este condiţionată de două aspecte: guvernarea prin cunoaştere şi guvernarea cu dreptate (morală). (Demnitatea reprezintă o cerinţă expresă şi pentru alte tipuri de servicii publice, precum cel militar. Militarii nu ocupă însă funcţii de "demnitar" decât în cadrul unui aparat civil).

Demnitatea în stat fiind funcţia publică de cea mai înaltă răspundere, înseamnă că nici Preşedinţia şi nici miniştrii nu vorbesc despre orice, oricum şi oricând. Politicul nu este decât dimensiunea acţională a eticului. În caz contrar, regimul devine nelegitim şi, după o vreme, nici securitatea, nici armata (locale sau ale altor puteri) şi nici internaţionalele, nu vor putea susţine guvernarea numită licenţios "regimul lui ...". De aceea există experţi şi consilieri şi, mai mult decât atât, de aceea există Universitate şi Academie. Omul politic nu trebuie să vorbească decât în raport cu funcţia sa socială, care este de tip etic-organizator: atunci când sunt de trasat-urmat direcţii majore de acţiune socială. Şi nici atunci întotdeauna, ci numai de câteva ori pe an, când are de dat seama naţiunii. Guvernarea se produce nu prin impunere, ci prin dat seama nevoilor colective.

Din acest punct de vedere, afirmaţia răspicată a preşedintelui Băsescu, de undeva de la marginea Mării aflate în concediu, că trebuie daţi afară bugetari este în dezacord cu:
1. funcţia pe care o are de exercitat - preşedintele nu are a face cu detalii, nici plăcute nici neplăcute, în faţa publicului, ci cu direcţia MARE a României, mare în raport cu ceea ce este Bine. Nu are decât să discute detalii cu consilierii şi miniştrii dacă doreşte. Mai ales că competenţa detaliilor practice nu o au politicienii ci oamenii de ştiinţă şi organele de informaţii (împreună, nu separat, că informaţii fără ştiinţă ...). Ceea ce este bine este tot ceea ce este sursă de solidaritate. Din acest punct de vedere, vorbitul pentru detalii antrenează scăderea nivelului de respect general faţă de Preşedinţie. (Contradicţie cu funcţia etică a politicului - Gusti)
2. buna guvernare presupune reforma continuă a societăţii pe baze ştiinţifice. Altfel, politica devine politicianism (făcută după ureche în cel mai bun caz) iar omul de ştiinţă devine fără voie ... parazit (doar aşa este şi cvasicatalogat). De unde ştie (pentru a câta oară punem această întrebare) Preşedinţia că asta e problema majoră a bugetului de stat? Are atribuţii de cercetare în acest sens? Eventual de agregare a datelor? Nu. Singurul moment în care Preşedinţia ar putea vorbi astfel despre bugetari (şi deci cumva despre statul însuşi în fruntea căruia se află) doar dacă bugetarii ar fi un pericol iminent, major pentru societate. În caz contrar, discuţia despre bugetari, ca parte componentă a statului, nu antrenează decât slăbirea statului şi cu aceasta a societăţii pe ansamblu. (Punerea greşită a problemei în principiu)
3. în virtutea puterii pe care o deţine o asemenea funcţie, comentariile şi deciziile sunt de natură să tulbure societatea, economia, chiar siguranţa naţională. Din câte ştim noi, problema în România este că se munceşte mult şi fără socoteală, şi la bugetari şi la privaţi. Mai departe, se creează falsa impresie că mediul privat este cel care trage în sus România. Da de unde? Faptul că, într-adevăr, statistic, PIB-ul este construit în special de mediul privat înseamnă sigur că statul, interesul public, nu mai au nici o putere economică, deci nu se pot manifesta: doar am lichidat aproape complet economia, industria, băncile, proprietate de stat, în totală contradicţie cu starea de lucruri din lumea dezvoltată. Mai departe, una dintre cele mai grave probleme ale societăţii româneşti este dimensiunea redusă a serviciilor publice: în sănătate, educaţie, finanţe, securitate. Problema cea mai serioasă este organizarea. Preşedintele omite că cea mai gravă problemă la adresa siguranţei naţionale este capitalismul aflat în solda statului, pe bani publici. Se numeşte "capitalism de pradă", în sociologia sistemului mondial modern sau, în proprii termeni ai începutului primului mandat al preşedintelui: "sistemul ticăloşit".

Şi, în final, centrarea discuţiei despre criză, şi în general, în problema economică, pe ideea de număr este excesiv de reducţionistă. Numărul este atât de deficitar ca expresie a realului încât, atunci când pune stăpânire pe discursul politic, devine el însuşi o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Toate acestea la un loc au sens, însă, dacă îi vedem pe cei mai înalţi demnitari români ca lectori ai unor programe făcute de alţii, după o paradigmă care nu are nici o legătură cu ocuparea deplină a forţei de muncă. În cazul de faţă, "sună a FMI".

Mediafax, 12 aug. 2011, "Băsescu: Sunt prea mulţi bugetari. Trebuie redus numărul lor"
http://www.mediafax.ro/social/basescu-sunt-prea-multi-bugetari-trebuie-redus-numarul-lor-8608728

"El e Deivid ..."

2011-08-07T12:33:00.001+03:00

sau De ce nu avem elite.

Aşa îşi prezenta o tânără mămică copiluţul, de 11 luni, în parc, unei alte mămici, al cărei copil era Eric (sau Erik?). Zicând de două ori Deivid, şi văzând-o aşa, mai sport şi cu tutun, adică mai detaşată de preocupările feminităţii (tradiţionale), am aşteptat să zică ceva mai departe, în engleză. Şi zvelta mai sport zise: "adu dragă biberonul", deci nu "bring the nipple/feeder etc."

Imitaţia până la maimuţăreală este una dintre principalele caracteristici ale elitelor dependente şi, totodată, una dintre caracteristicile tipice ale retardului societăţilor periferiale. Culmea imitaţiei a fost atinsă la noi de Lovinescu cu paradigma sincronismului. Acesta era atât de supărat pe românesc încât spunea că "nimic românesc n-a ieşit din umbra şi din liniştea primelor noastre locaşuri sfinte". Adica zvelteţea mânăstirii Cozia şi albastrul de Voroneţ ar fi fost un soi de kitch peste adevărata noastră vocaţie.
A învăţa de la alţii e mai mult decât a repeta ca un papagal traseul istoric al altora, inclusiv pronunţia unor cuvinte nume proprii. Înţelegem că spunem Washington ca americanii, dar David nu are nici o problemă să fie ... David în România. Iar soluţia se află în cuprinderea locului nu în neglijarea lui. Ieşirea din criza prelungită în care ne aflăm este cu tot cu loc, nu în afara lui, pentru că fiinţa noastră este din acest loc, este a locului. Faptul că ne facem că nu e aşa, nu înseamnă că vom reuşi. Nu avem cum. Chestiunea relaţiei dintre loc şi fiinţă, dintre spaţiu şi timpul nostru a primit una din ultimele lămuriri definitive prin fenomenologia heideggeriană, pentru care Fiinţa (şi deci calitatea de a fi om) înseamnă, între altele, grija şi exemplaritatea sălășluirii în, care la rândul ei reprezintă capacitatea de a "fi prezent laolaltă".
România se află într-un triplu impas din punctul de vedere al elitelor: de-asupra avem iniţiatorii unei reforme hidoase, şcoliţi în cel mai dur stil leninist, astăzi modele de echilibru şi înţelepciune politică, dintre care doar unii ar putea fi "săraci dar cinstiţi" (dacă comunismul poate fi cinstit...); la mijloc avem pătura capitalului de pradă, a aşa-numiţilor pragmatici care trăiesc şi acum din contracte grase cu statul, foşti membri ai Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist până în 1989, unii dintre ei fiii garniturii staliniştilor feroce, adesea de altă etnie, reciclaţi în bună măsură de serviciile speciale occidentale ("profesori"); şi, în final, avem ca rezultat o clasă de guguştiuci, aşa numita clasă de mijloc, care înghite pe nemestecate atât produsele ideologice toxice ale primilor (a făcut deja carte sub oblăduirea acestora, de regulă studii politice, de relaţii cu publicul şi de marketing) cât şi mâncarea deloc ecologică a globalizării universale, care-şi ţin viaţa după agendă şi după consumul de calorii de pe etichetele "iaurturilor bio" - bune de cosmetica auto. Cu alte cuvinte, locul gândirii libere în România nu este neocupat, este ars. Primii au avut grijă să ardă orice resursă intelectuală şi demografică, mai exact accesul acesteia la tribuna exprimării libere (în presă, în educaţie, în ştiinţă, în politică), iar guguştiucii au pus o mochetă peste mormântul propriului destin crezând că e îndeajuns importul limbii engleze în propria viaţă în loc de bine, adevăr, frumos. Neamul e mort. Pentru unii e sursă de jaf, pentru ceilalţi nu există.

Dar nu doar la noi e problema. Mediocritatea latentă care ajunge în zona elitelor domină şi alte societăţi. În SUA mediocritatea latentă are o curioasă aplecare spre dominaţia financiară a lumii, după cum în nordul Europei o are spre violenţa etnică (vezi ultimul şi cel mai răsunător caz, al lui Anders Breivik). Iată de pildă, America şi-a dat economia (şi astfel, economia lumii) pe mâna uneia dintre cele mai inculte pături de snobi, care face la modul propriu confuzia dintre bani şi viaţă, dintre matematica financiară şi ştiinţă. Doctrinar, oamenii îşi spun "neoliberali", în frunte cu fostul trezorier şef (Allan Greenspan, The Guardian, 24 oct. 2008). Iar ca doctrină, neoliberalismul este prima specie de cunoaştere ca non-cunoaştere care nu cunoaşte frontiere: din Germania în Franţa şi din Italia în Spania. Măcar Lenin îl citise bine pe Marx, ştia omul bine pe Heggel şi putea aduce în discuţie ultimele descoperiri în diverse domenii pentru a-şi susţine (pervers) ideologia. Ba chiar şi Ana Pauker, cea cu urmaşi curios de mulţi printre tinerii de la noi, era un personaj citit. Erau deasupra lui "El e Deivid".

Lovinescu, Istoria civilizaţiei române moderne, Minerva, Bucureşti, 1997, p.8
Heidegger, Fiinţă şi Timp, Humanitas, 2008
Guardian.co.uk, 24 oct. 2008, Greenspan - I was wrong about the economy. Sort of, http://www.guardian.co.uk/business/2008/oct/24/economics-creditcrunch-federal-reserve-greenspan

Matrix e în toate, şi?

2011-08-03T17:46:00.013+03:00

spunem noi şi?, dar asta înseamnă finalul libertăţii noastre. (Ce a mai rămas din ea). Firmele sunt primele compromise.
Dar să vedem mai întâi faptele: vicepreşedintele McAfee, unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii de securitate informatică, declara azi, 3 aug. 2011, că "fiecare companie din orice domeniu, cu oarecare dimensiuni şi cu oarecare valoare în termenii proprietăţii intelectuale şi ai secretului comercial, a fost compromisă [informatic-informativ] sau va fi foarte curând." Iată textul original din SC Magazine UK: "According to an investigation named Operation Shady RAT led by Dimitri Alperovitch, vice president of threat research at McAfee, 'every company in every conceivable industry with significant size and valuable intellectual property and trade secrets has been compromised, or will be shortly'."
Ce înseamnă acest lucru? Alperovitch (nume rusesc. Interesanţi ruşii. Avem rus vicepreşedinte la McAfee şi preşedinte la Google dar şi prin alte părţi importante al ciberspaţiului sau ciberafacerilor) spune că "în ultimii şase ani au avut loc transferuri fără precedent de plusvaloare" (what has been witnessed over the ‘past five to six years has been nothing short of a historically unprecedented transfer of wealth'.). Adică unii fac bani furând prin mijloace informatice secrete, în special cunoaştere şi tehnici despre cum să faci (o specie a cunoaşterii "tehnologice", pe nume savoir faire sau know how).
O fi. Dintotdeauna s-a furat. Problema este cu ce folos? Nu e o noutate că guvernele, Google (vezi "Microsoft Office 365: Gmail Man), Facebook au printre ocupaţiile principale "captarea" de date personale fără acordul persoanei vizate. Azi însă au ajuns până la faţa noastră, astfel încât, cât de curând, pe baza celor postate de noi acolo, vom putea fi identificaţi rapid drept cine se presupune că am fi. (Ciberspaţiul nu doar e virtual, poate fi foarte bine fals, dar util şi funcţional). Dar nu numai guvernele şi firmele în cauză pot ajunge la noi ci, oricine are acces la serverele din subteranele marilor furnizori de date (The Economist 30 iulie 2011, "Face recognition. Anonymous no more ..."). Şi cum tocmai aflarăm că "băieţii răi" au acces la cam tot ce mişcă pe pământ ( 'every company in every conceivable industry with significant size and valuable intellectual property and trade secrets has been compromised, or will be shortly'.), înseamnă că oricine cu acces la asemenea tehnologie poate să facă ce doreşte cu faţa noastră digitală. Da, dar faţa noastră digitală este destul de ridicolă. E îndeajuns să intri pe facebook. Reclama antigmail de la Microsoft este foarte explicită. Problema e că "băieţii răi" o duc foarte bine construind şi o lume a rateului, fără sens. Discursul furat din ciberspaţiu, ciberspaţiul însuşi, cu excepţia datelor numerice (conturi, planuri inginereşti şi militare etc.) şi a funcţiei depozit (vezi de pildă cărţile online) este dezarticulat. Aceasta pentru că ciberspaţiul este încă inept (şi poate aşa va şi rămâne, datorită limitelor logicii sale: binare, succesiune de 0 şi 1) în raport cu ideea de umanitate. Dracu chiar şi când e foarte foarte rău, nu depăşeşte cadrele propriei neputinţe, anume dezorganizarea. Chiar dacă e foarte deştept. El cu asta se ocupă. Într-adevăr, acesta este marele pericol în ciberspaţiu. Pericolul de fond. Să ne dezorganizăm şi mai tare. Se pare că deja am început. Până una alta tocmai aflarăm că miliardele de dolari, de euro etc. investiţi în securitate s-au dus pe apa sâmbetei. Că miliardele de dolari şi de euro investiţi în educaţia inginerilor şi a trainingurilor pe securitate IT şi resursa umană asociată s-au dus pe apa sâmbetei. Şi mai aflarăm că "băieţii răi" chiar nu pot fi localizaţi dincolo de un anumit nivel al hoţiei (peste găinăriile de pe ebay unde dăm şi de nişte "ai noştri", de pildă). Matrix-ul este peste tot în sfera comercială şi monetară. Adică chiar în "ochiul drăcesc", simpatic anunţat nouă şi de Mordor din Stăpânul Inelelor. Şi mai aflarăm că ceea ce contează nu este aruncatul în aer al centralelor nucleare şi al trenurilor, ci stoarcerea lor economică. Ceva nou? (pentru unii, poate fi).
Dacă ce spune responsabilul de la McAfee este real, implicaţiile pentru state şi serviciile lor sunt de colosală importanţă. Lumea a intrat în vestul sălbatic pentru a doua oară după 11 sept. 2001 în 10 ani. Dar pentru asta trebuie specialişti cu pregătire în filosofia fiinţei, nu ingineri pur şi simplu (ca să-şi dea seama de pericolul real - necuantificabil, nu doar de cel material - numărabil). Momentul e prost. Nu ai lideri, nu ai etică, nu ai ideal pentru care să lupţi, nu ai resurse umane, ai pomanagii şi literatori ai condeiului în loc de eroi şi mercenari în loc de angajaţi. Nu merge să dai spre "Mordor" cu maneaua.

Post Scriptum
Reuters, pe aceeaşi ştire, tot din 3 august, dă de înţeles că, de fapt, China ar fi cea care a penetrat mai toate organizaţiile financiare, economice şi politice occidentale. Este o mare realizare. Ca de obicei, şi-au însuşit o tehnică occidentală şi au dus pe culmile ... cui? Rămâne de văzut ce pot face chinezii cu ce află, dacă pot depăşi stadiul de copie tehnologică: poate societatea lor să ducă tensiunea socială care a făcut posibil supremaţia tehnologică occidentală? Societatea supravegheată digital nu este invenţia lor. Dar cred că "spărtura" (breach, hack) făcută de China este mai mică decât Matrix-ul făcut de Wall Street cu economiile noastre (tot prin ciberspaţiu). Cred că problema se pune cam aşa: Matrix e în toate. Cât din China este în toate?

Nota: Clipul de mai sus nu este postat ca reclamă la Microsoft. Este o ilustrare veselă a "relaţiilor de supraveghere" (obţinerea de date fără consimţământ) din "societate supravegheată" în care am intrat de ceva vreme. Dacă America mai are forţa să facă business pe baze etice ar fi una din ultimele minuni ale lumii. Mai credeţi în minuni?

SC Magazine UK > News > McAfee's Shady RAT reveals mass infections over five year period
McAfee's Shady RAT reveals mass infections over five year period
Dan RaywoodAugust 03, 2011

http://www.scmagazineuk.com/mcafees-shady-rat-reveals-mass-infections-over-five-year-period/article/208973/

The Economist 30 iulie 2011, "Face recognition. Anonymous no more ..."
http://www.economist.com/node/21524829

Reuters,
"State actor" behind slew of cyber attacks

Wed, Aug 3 2011
By Jim Finkle

http://www.reuters.com/article/2011/08/03/us-cyberattacks-idUSTRE7720HU20110803

puse cap la cap

2011-08-02T12:48:00.009+03:00

Una dintre cele mai elementare etape în înţelegerea informaţiei este punerea cap la cap a unor lucruri. Apoi urmează interpretarea. Vă vom oferi un cockteil de lucruri de pus cap-la-cap:

- în teritoriu, într-o zonă de maxim interes (aşa-numitul "Ţinut Secuiesc" sau "Ungaria din interior" cum o numesc unii oficiali de peste frontieră), avem un român, şef de poliţie judeţeană, care promovează o simbolistică care, cel puţin iniţial, reprezenta trimiterea în afara drepturilor elementare a populaţiei vorbitoare de limbă română (parte a conceptului de "naţiune tolerată" vs. "naţiune privilegiată"). E vorba de integrarea în stema poliţiei judeţului Covasna a unor conţinuturi heraldice mai vechi, devenite acum parte a stemei aşa-numitului "Ţinut secuiesc", cu acordul Ministerului Administraţiei şi Internelor. (RGN Press, 1 aug. 2011) Punct ochit, punct lovit, modernizarea istoriei o reuşită, făcută de ... instituţiile româneşti. De ce ne pasă de istorie? Dar lor de ce l-o fi păsând? Istoria abandonată produce consecinţe favorabile doar celor care "o recuperează".
- în plan naţional, prin Legea Educaţiei susţinută de ministrul Funeriu şi preşedintele Băsescu au reuşit să consacre discriminarea cu metodă de lagăr în favoarea majorităţii locale a celorlalţi locuitori, ba, başca, au introdus pe uşa din dos în lege şi conceptul de "autonomie colectivă", respins acum câţiva ani de Comisia de la Veneţia ca fiind ... "neeuropean". Desigur, în plan naţional, ei au stat foarte bine de mai demult, aşa cum reiese din declaraţiile unor foşti ofiţeri de informaţii (general SRI Aurel Rogojan şi col. Ioan Rusan) au avut oameni chiar în cancelaria primului ministru! (http://www.ziaristionline.ro/2011/07/27/secretele-um-0110-ii-nastase-a-stiut-alin-teodorescu-seful-cancelariei-primului-ministru-a-fost-agent-al-ungariei/)
- în plan "european", aflăm că dl. Ivan Szekely (lit. Ion Secuiul), negociatorul-şef al Comisiei Europene în România ştie care este randamentul infrastructurii şi al sectorului energetic în România şi e foarte preocupat de asta (Evenimentul Zilei, 2 aug. 2011). Dar cine este dl Szekely? Expert în ... informaţii! :) Desigur, nu e ce credeţi dvs., este "expert în protejarea datelor şi libertatea informaţiei". ("Dr. Iván Székely, social informatist [!?], is an internationally known expert in the multidisciplinary fields of data protection and freedom of information." - cf. 5th International Conference, 25, 26, 27 January 2012, Brussels. Computers, Privacy and Data Protection, European Data Protection: Coming of Age. CPDP Conference Who is Who. Totodată, Dl Szekely este specialist pe domeniul "Privacy protection and Minority Rights".)

Avem spaţiile administrativ, politic şi cibernetic-logistic supravegheate (controlate) direct şi legitim de experţi ai unei ţări, sau care lucrează pentru o ţară, ai cărei înalţi oficiali au militat deschis, în România, la Tuşnad, pentru autonomia teritorială pe criterii etnice (Semjen Zsolt, viceprim-ministru, pe 20 iulie, cf. Cotidianul.ro)

Nu mai pomenim de reprezentanţii OSCE şi ai UE în problema Transnistriei şi a R. Moldova. Ne oprim aici cu pusul "cap-la-cap".

Iată cum se integrează administrativ şi informaţional un spaţiu. Bravo lor. Noi ce facem cu "Ion Românul"? Naţionalismul pute, pute, dar numai nouă.

Evenimentul Zilei, Marţi, 02 August 2011.
UE: Unde sunt rezultatele investiţiilor în infrastructură
Autor: Raluca Florescu

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ue-unde-sunt-rezultatele-investitiilor-in-infrastructura-940178.html

Cotidianul [material datat probabil între 20 şi 28 iulie] Marţi, 02 august 2011, 12:42
La Tuşnad oficiali din Ungaria au cântat din nou aria autonomiei
Teodor Baconschi şi celelalte autorităţi române nu au avut nicio reacţie, http://www.cotidianul.ro/teodor-baconschi-si-celelalte-autoritati-romane-nu-au-avut-nicio-reactie-152791/

5th International Conference, 25, 26, 27 January 2012, Brussels. Computers, Privacy and Data Protection, European Data Protection: Coming of Age. CPDP Conference Who is Who, Ivan Szekely, http://www.cpdpconferences.org/R-Z/szekely.html

RGN Press, 1 aug. 2011, IPJ Covasna “a imprumutat”, in noua sigla, semnele iredentistilor maghiari, http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/2729-ipj-covasna-a-imprumutat-in-noua-sigla-semnele-iredentistilor-maghiari.html

Berea de 4,8% nu e whiskey

2011-08-01T23:49:00.012+03:00

Presa de la noi citează pe preşedintele Consiliului Europei, Manuel Barosso, cum că reducerea contribuţiei naţionale bugetare la proiectele cu finanţare europeană de la 15 la 5% e "un fel de Plan Marshall pentru redresare economică" (citat, de pildă, de Gândul, 1 august 2011). Suma la care ne referim este de 2,8 miliarde euro pentru 6 state. E mult, e puţin? Să comparăm cu Planul Marshall din 1947.

Fără supărare, iar râde istoria de noi şi cu asta, viitorul. Proiectele europene au două mari probleme: cota de 15% contribuţie bugetară din partea instituţiilor naţionale şi birocratizarea dincolo chiar de instituţiile totale ale lui Foucault (societatea închisă de nebuni şi nu invers). Ignorarea birocratizării care blochează proiectul şi-l aruncă în derizoriul unui cvasiexerciţiu funcţionăresc este în cel mai fericit caz ... o glumă bună. Desigur, sunt unii care chiar cred că fac ceva cu excerciţiile acelea, pe hârtie, dar ne oprim aici cu comentariul pe direcţia aceasta.

Să le punem cu "liniuţă", ce desparte planul Marshall de anunţul lui Baroso:

- Planul Marshall a avut un buget de miliarde de dolari, nu milioane (13 miliarde în 1948, la valoarea de astăzi, circa 130 miliarde, cf. $ DolarTimes. Inflation calculator). A fost gândit la scară continentală (au beneficiat direct în final 17 state, după ce tot acestea primiseră un ajutor de 12 miliarde de dolari după 1945.)
- Planul Marshall a avut ca obiectiv imediat relansarea economică a Europei devastate de război, iar ca obiectiv final stabilizarea socială şi democratizarea prin eliberarea energiilor individuale şi naţionale PRODUCTIVE de sub teroarea înfometării şi a comunismului.
- UE nu a recunoscut niciodată că tranziţia a însemnat devastarea economiilor estice, deci nu are nici în ziua de azi proiecte de refacere a producţiei pe scară mare, cu excepţia unor proiecte punctuale (cei care "au câştigat proiecte").
- "Europa" acţionează astăzi fără proiect. Criza, care nu a trecut, este un moment crucial, dar Europa nu are lideri (şi nu numai ea) pe măsura provocării. (The Economist, 30 iulie 2011, The absence of leadership in the West is frightening ...). Dovada cea mai clară este ponderea FMI în gestionarea crizei europene, la invitaţia "Europei". Luaţi presa şi veţi vedea că reprezentantul FMI în România discută (hotărăşte?) despre cam tot: de la gigacalorie, la ce trebuie să facă BNR (care are autonomie şi faţă de guvern şi faţă de parlament, dar nu faţă de FMI), spitale, educaţie, pensii. În cazul planului Marshall, America a dat banii, dar iniţiativa economică au avut-o guvernele naţionale. Azi, FMI nu crede decât în "liberalizarea pieţelor de capital", "stabilizarea monetară", "privatizare". America credea în "libertate". E o mare diferenţă, cel puţin conceptuală. (Truman, cu prilejul declanşării procedurilor de ajutorare pentru Grecia, în martie 1947, declara în faţa Congresului: "Statele Unite a primit de la Guvernul Greciei un apel urgent pentru asistenţă financiară şi economică. Rapoartele preliminare de la Misiunea Economică Americană, care se află în acest moment în Grecia, şi rapoartele primite de la ambasadorul american în Grecia întăresc afirmaţia guvernului grec potrivit căreia acordarea asistenţei este imperativă pentru supravieţuirea Greciei ca naţiune liberă." Comparaţi cu ce spune ministrul german de finanţe azi - Gândul 28 iulie).
- Lipsa unui garant-model de dezvoltare. UE nu funcţionează ca model de dezvoltare. "Statul bunăstării" s-a dus încă înainte de 2000, iar "statul social" mai funcţionează doar în Suedia şi parţial în Franţa. În plus, UE nu are nici o doctrină economică. UE lasă pe mâna FMI-ului şi a Germaniei iniţiativele economice, incomplete, tardive şi extrem de constrângătoare, privind "revigorarea" economiilor cu probleme din UE.
- În raport cu măsurile generale constrângătoare pe care trebuie să le ia ţările vizate (România, Grecia, Spania, Portugalia etc.), reducerea propriilor contribuţii la nişte proiecte care trebuie agreeate de UE este puţin probabil să repornească economia.
- Birocratizarea ca blocare a iniţiativei şi a libertăţii de gândire; sunt proiecte în care vii efectiv cu bani de acasă altfel tot tu vei fi sancţionat că ... proiectul nu merge; principalul om din proiect nu este cel ce gândeşte un ceva util societăţii, ci acela care se pricepe să scrie proiectul (care aproape că nu se mai ocupă cu altceva, foarte chinuit de altfel, pentru că birocraţia instituţiei finanţatoare ştie arareori ce vrea) - aceşti "scriitori" devin centrul de putere al proiectului, împreună cu contabilul. Subordonarea cunoaşterii scopului birocratic este cvasitotală şi, în consecinţă, conduce la apariţia unui produs fără conţinut în raport cu necesitatea publică, dar agreeat de birocraţia finanţatoare şi, eventual, de "stăpânii discursului" în care se încadrează proiectul "de succes."
- Proiectul de succes, acceptat mai exact, arareori are vreo legătură cu problemele reale ale ţării, fiind făcut "să sune", să fie pe placul noii intelighentsii-birocraţii ancorată în reflexe de limbaj (limba de lemn) "europene". Foarte puţine proiecte au în vedere resuscitarea producţiei sau analiza marilor fluxuri social-economice. Prea multe pun boii înaintea căruţei, punând probleme postmoderne într-o ţară devastată de tranziţia unei modernităţi neterminate. (Fără să intrăm în detalii, dăm ca exemplu fixaţia "problematicii genului", a egalităţii dintre sexe, ca şi când sexul ar fi identificator principal al retardului istoric în care ne aflăm, iar societatea în care suntem ar fi preocupată în primul rând cu suprimarea drepturilor femeilor şi copiilor. Chiar dacă ar fi o problemă, eventuala ierarhie tradiţională a sexelor la locul de muncă, aceasta ar trebui să fie subordonată problematicii situării societăţii la potenţialul ei productiv.)

Deci, prin dimensiune şi scop, prin lipsa modelului, reducerea contribuţiei la proiectele cu finanţare europeană nu are nici în clin nici în mânecă cu planul Marshall. Este adevărat, scade presiunea pe un buget şi aşa haotic gestionat de nişte elite transfigurate sub presiunea conceptului economic falimentar cu care operează FMI-ul. Ne bucură sensibilitatea presei, care tot aşteaptă ("să vină americanii" - sic!, ce altceva e "planul Marshall"?). Dar ne întristează incultura care face din orice ţânţar armăsar. Nu de alta, dar armăsarul chiar este un animal foarte frumos, capabil să ducă în spinare istoria.

"Doctrina Truman" în Tuathail G, Dalby S, Routledge P (ed.), „The Geopolitics Reader”, 2001, p.58-60 („The Truman Doctrine”)

Gandul,
UN NOU "PLAN MARSHALL" PENTRU ŞASE ŢĂRI INCLUDE ŞI ROMÂNIA. UE ne întinde o mână de ajutor de 714 milioane euro
de Andrei Luca POPESCU Postat la: 01.08.2011 20:00 Ultima actualizare: 01.08.2011 20:01

Gândul, 28 iulie 2011, "Ţările din zona euro cu datorii mari trebuie sancționate cu pierderea suveranităţii - ministrul german de finanţe", http://www.gandul.info/financiar/tarile-din-zona-euro-cu-datorii-mari-trebuie-sanctionate-cu-pierderea-suveranitatii-ministrul-german-de-finante-8537737

http://www.gandul.info/news/un-nou-plan-marshall-pentru-sase-tari-include-si-romania-ue-ne-intinde-o-mana-de-ajutor-de-714-milioane-euro-8554644

Dollar Times.com. Inflation Calculator. The Changing Value of a Dollar.
http://www.dollartimes.com/calculators/inflation.htm

The Economist, 30 iulie 2011, Debt and politics in America and Europe. Turning Japanese. The absence of leadership in the West is frightening ..., http://www.economist.com/node/21524874

S-au trezit, dar prost

2011-07-28T22:48:00.003+03:00

Dumnezeu nu dă cu parul. Am mai spus şi cu alt prilej. Îţi arată (vezi, de pildă, Monocularitate, din oct. 2010). Acum nu facem nici o teorie privind regăsirea Germaniei ca mare putere, o făcurăm cu alte prilejuri (vezi de pildă Contabilul periculos al Europei sau Protector sau gropar?, posturi din iulie, respectiv mai 2010). Dar am remarcat pe loc asemănarea dintre cele două imagini. Cea de sus, reprezintă percepţia britanică asupra Germaniei, în mai 2010 (27 mai 2010, Charlemagne. Those damned sceptical Germans). Cea de-a doua, imaginea concretă a "vulturului" german, în persoana ministrului de finanţe Schauble. Acesta, din poziţia sa de vultur pe deasupra Europei-vai-de-capul-ei, a decretat (pentru a doua oară în doi ani), că statele din zona euro cu probleme mari ar trebui să-şi piardă suveranitatea. Nici un cuvânt despre faptul că economia germană îşi datorează avântul recent (pentru că până în 2003 se afla în recesiune de 13 ani) tocmai schimburilor inechivalente cu sudul Europei (care a cumpărat împrumutându-se produse industriale germane). Şi apoi, în numele cui îşi permite un ministru, fie el şi al Germaniei, să decidă în numele altor popoare? Schauble şi-a pus în cap toată istoria zbuciumată a Europei numai prin această frază. Istorie care, ministrul a uitat, s-a clădit tocmai în numele recuperării suveranităţii unor popoare mici (Grecia de pildă) în faţa altora puternice (Germania de pildă) E mai important Euro decât suveranitatea? Dacă da, atunci Germania ar trebui să dea primul exemplu de subordonare a politicilor sale fiscale, monetare faţă de Banca Centrală Europeană.

Desigur, este pur subiectivă asemănarea. Dar cine zice că semnele trebuie să aibă relevanţă statistică?

Gândul, 28 iulie 2011, "Ţările din zona euro cu datorii mari trebuie sancționate cu pierderea suveranităţii - ministrul german de finanţe", http://www.gandul.info/financiar/tarile-din-zona-euro-cu-datorii-mari-trebuie-sanctionate-cu-pierderea-suveranitatii-ministrul-german-de-finante-8537737,
The Economist, 27 mai 2010, "Charlemagne. Those damned sceptical Germans
Europe faces a new variant on an old conundrum: a German problem", http://www.economist.com/node/16214215?story_id=16214215 [din păcate desenul a fost eliminat între timp].

Aberaţii cartografice

2011-07-11T23:40:00.000+03:00

Reprezentările cartografice subiective (hărţile mentale) sunt reperele subiective din teren ale insului. Totodată, hărţile mentale reprezintă desfăşurarea în geografie a ADN-ului colectiv din sinele insului. Reperele acelea sunt rezultatul unor interacţiuni cu mulţi alţii. În raport cu insul, deci, harta mentală ilustrează ce-l interesează, ce şi de unde îşi extrage "resursele" materiale şi spirituale, reperele, "intersectările" cu alţii, şi, nu în ultimul rând, calitatea identităţii sale aparente (profesionale şi de locuire) dar şi a celei "maximale", naţionale. Avem o întreagă literatură în sociologia urbană despre "potecile" pe care omul, fără să gândească prea mult, se deplasează, întocmai ca pinguinii de la Pol sau berzele în timpul excepţionalelor migraţii păsăreşti. Potecile acestea sunt marcate de repere. Multe foarte discrete. Aici fresca, colo fântâna, parfumul de tei verile, în altă parte balconul de deasupra cafenelei. De aceea, de pildă, între blocurile care arată la fel, între magazinele care arată la fel, interesecţiile care sunt la fel, e tare greu să găseşti vreun reper şi, în consecinţă, oraşul se mortifică nu doar în reprezentarea sa cartografică, dar şi ca atracţie - este "mortul din casa" multora dintre locuitorii oraşelor rău administrate de arhitecţi, primari etc. de pe la noi. Omul fuge de la oraş şi pentru a-şi regăsi reperele ... (pe care le foloseşte pentru a se orienta în spaţiul urban).

Dar ce te faci când, jurnalist fiind, pui Borş în Ungaria şi Făgăraşul la Silistra-Durostor, iar Braşovul sugerezi că-şi are locul în locul Istanbulului? Şi apoi, în mintea jurnalistului, România pe diagonală e tot aia cu Autostrada Transilvania? Başca, ia cam jumate din Ungaria (Borş e pusă cam pe Tisa) şi pune drumul pe frontiera cu Bulgaria. Halucinogen subiectul.


Mai uşor cu "Autostrada Transilvania". Ungurii lucrează, e adevărat, dar Borş e în România, iar turcii încă nu vor una pe sub Marea Neagră, chiar dacă sunt principali subcontractori ai americanilor de la Bechtel

Ciprian Milat, "Autostrada de lux a României: 16 milioane de euro/km. Vezi ce s-a făcut în şapte ani", în Capital, 11 iulie 2011, http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/autostrada-de-lux-a-romaniei-16-milioane-de-eurokm-149794.html

Ştiaţi că ...?

2011-07-08T18:35:00.008+03:00

- Germania va renunţa, se pare, la taxele din învăţământul superior. Acesta urmează să fie subvenţionat în întregime. Deşi e criză, deşi în Germania acum vine valul băieţilor care nu mai prind serviciul militar obligatoriu (desfiinţat anul trecut). Toate acestea, chiar dacă guvernele locale au fost prevenite că "taxele încurajează seriozitatea studenţilor faţă de ceea ce vor să facă şi respectul faţă de aceasta din partea universităţilor." În momentul de faţă nici o universitate germană nu se află între primele din lume. Poate că o fi mai bine.(The Economist, 30 iunie 2011)
- în SUA, faţă de 2009, veniturile fat cats au crescut cu 23% (The Economist, 7 iulie 2011). "Socialismul lui Obama", cum i se mai spune răutăcios programului de redresare al preşedintelui american, a reuşit să redistribuie o bună parte din venituri, dar nu unde trebuie. De pildă, unii consideră că persistenţa şomajului de aproape 10% în SUA denotă un fenomen foarte periculos, numit "prăbuşirea muncii" - collapse of work (The Economist, 28 apr. 2011). Cârcotaşii din Anglia numesc creşterea salariilor pisicilor grase de pe Wall-Street şi din corporaţii "mouth-watering". Cred şi eu că-ţi curg balele după atâţia bani. Problema e că după colţ aşteptă China. E drept, ei preferă câinii, dar nu se ştie, gusturile se pot schimba cu vremurile.
- paşi rapizi către confirmarea mitologiei conspiraţiei. Basel 3, - runda de negocieri privind stabilirea de noi reguli sistemului bancar, pe cale de a se încheia, nu doar că creşte cerinţa asigurării activităţilor de risc ale băncilor la 7% (core capital), dar este pe punctul de a institui aşa-numitele systemic important financial institutions. Acestea sunt cele mai importante bănci din sistemul financiar mondial. Cele care vor avea privilegiul de a fi recunoscute astfel vor institui, oficial, o nouă realitate a distribuţiei coordonate a veniturilor în lume. (Piaţă, piaţă, dar coordonată. Nu, nu de state, ci de unii din "piaţă"). Başca, vor lua credit mai ieftin decât alealalte. Pentru că aceste "instituţii financiare de importanţă sistemică" sunt, aţi ghicit, "prea mari să fie lăsate să se prăbuşească" ("too big to fail"). Şi aşa ajungem la ... fat cats şi la o bună parte din explicaţia obiectivă a subiectivităţii care stă la originea crizei care se pare că intră în al 3-lea act. (The Economist, 30 iun. 2011)
***
- ştiaţi că cea mai mare parte a migraţiei din Austro-Ungaria de SE a avut loc înspre România (în special Moldova) şi, cei mai mulţi dintre emigranţi erau ... secui? Discutăm deci, despre sec. XIX-XX (până la 1916). Nu e glumă. Dovada că secuii o duceau foarte foarte rău acum 100 de ani este un raport al armatei austroungare din 1909 care, arată negru-pe alb că, din 3474 tineri din comitatul Odorheiului care trebuiau să fie înrolaţi, au respins 2174 datorită condiţiei fizice retardate. Ce e tragicomic, că Budapesta arunca (de pe atunci) cu banii pe fereastră pentru "fixarea identităţii" şi a "conştiinţei maghiare" a secuilor. Datele sunt culese din statistica oficială austro-ungară din 1910, la rândul lor preluate din Vilică Munteanu şi Ioan Lăcătuşu (coord.), "Românii în dezbaterile Congresului secuiesc din 1902 ...", Magic Print, Oneşti, 2011, vezi pp.58-73, de pildă. "Un flash" din presa vremii:

"Câte parale s-au cheltuit si se cheltuiesc degeaba pentru utopii de maghiarizare, ar contribui mult la usurarea sorţii popoarelor nemulţumite, ferindu-le de curentele periculoase ca si socialismul, care ia dimensiuni mari si care cu măsuri opresive nu va fi stârpit. Să dezvolte guvernul ungar activitatea, ce-o pune în interesul maghiarizării, pentru ridicarea sorţii poporului si atunci cetăţenii nu vor lua lumea-n cap [câteva mii pe an]. Nimeni nu-si părăseste vatra fără o cauză si nu-i atras acolo, unde-i mai rău ca acasă”.

Toate-s noi si vechi sunt toate. Cine are urechi de auzit si ochi de văzut să

ia aminte.» („Românii … 1902”, p.87, citat din „Editorialul din „Telegraful Român”,

numărul din 4/16 August 1898, intitulat Secuii”)

The Economist, 30 iun. 2011, German universities
Mediocre, but at least they're free
One by one, German states are scrapping university tuition fees
Jun 30th 2011 | BERLIN | from the print edition

http://www.economist.com/node/18898286?story_id=18898286

The Economist, 28 apr. 2011
America's jobless men
Decline of the working man
Why ever fewer low-skilled American men have jobs
Apr 28th 2011 | PHILADELPHIA | from the print editionhttp://www.economist.com/node/18618613

The Economist, 7 iulie 2011
Lexington
Fat cats and corporate jets. Why is it so unrewarding for politicians to bash the rich in America?
Jul 7th 2011 | from the print editionhttp://www.economist.com/node/18928384

The Economist, 30 iun. 2011
Regulating finance
Patchwork planet
The rule-book governing international finance is slowly taking shape
Jun 30th 2011 | BERLIN | from the print editionhttp://www.economist.com/node/18897988?story_id=18897988