Despre lucrurile semnificative

Lucurile semnificative sunt acelea pe care, atunci când le "câştigăm" sau le "pierdem" începem să ne schimbăm. (Este aici un fenomen curios. Ca să te poţi schimba trebuie "loc". Să ai "loc în tine". Şi nu poţi avea loc în tine dacă nu faci puţin liber celuilalt. Apoi trebuie să poţi să te opreşti un pic "din drum" şi să vezi ce (ţi) se întâmplă. Să dai. Din tine.) De pe vremea chinezilor antici ştim că semnificativul este, de fapt, o constelaţie de lucruri mărunte. Dacă nu vă plictiseşte să fiţi un pic romantici, aş alătura semnificativul cu imaginea sumedeniilor de pietricele de pe marginea mării, care, udate de răsărit şi de stropii mării, devin "perle în soare" (măruntul devine semnificativ).

Este ceea ce instituţiile de azi, căzute într-o ciudată febră birocratică, pierd. Europenizarea instituţiilor noastre nu face decât să înlocuiască o birocraţie stupidă cu alta, centrată pe "memo"-uri şi "standarde", asasinând ideea şi deci funcţia pentru care au fost creeate (şi deci, se plasează în afara interesului public pe care pretind că-l deservesc). Pierd realitatea semnificativă. Măcar de s-ar mulţumi cu asta, dar promovează această realitate mortificată prin traininguri, fişe, chestionare şi alte chestii cu care "îmbunătăţesc" organizaţia, omorându-i şi pe oameni. Iar când instituţia astfel mortificată ajunge să producă curricula şcolară, de pildă, transmite virusul morţii şi la oamenii tineri.

Dar cum e cu viaţa, cu viaţa personală? Unii dintre noi dau alergatul după metrou, după semaforul verde, după burse sau după orice alte lucruri, pe faptele semnificative. Omul de rând este genial atunci, când, de pildă, alergând după metrou se gândeşte, fie şi o fracţiune de secundă, la parfumul trandafirului pe care tocmai l-a dăruit sau primit, continuând să alerge prin zloata grabei zilnice. Măruntul acesta semnificativ este lumina vieţii fiecăruia dintre noi. Gândiţi-vă doar că, adunate, aceste mărunturi, udate un pic de soare şi de mare, devin perlele vieţii noastre, ale fiecăruia.

Dincolo de "povestea" asta irealistă (oare?), rămâne însă dovada că viaţa este a lucrurilor semnificative (care prin semnificaţii devin parte din noi, adică din viaţă, deci, mai mult decât lucruri) - "vezi" fotografia.

(Dacă vă face plăcere să ascultaţi un "mix" între nostalgic şi o exprimare mai "hotărâtă" a acelui din viaţă care uneori ne poate face să mergem mai departe, uneori chiar "pe sub lume": Cronologia, partea a 6-a de Jarre, unde percuţia şi basul - chitară şi clape, punctează dreptul la decizie, iar acordeonul combinat cu armonia clapelor de fundal, frumuseţea drumului ca şirag al clipei - nostalgia ei. Fără nostalgie rămânem să alergăm la infinit după semafoare pe verde, metrouri şi oportunităţi financiare.)

America a pierdut România

A pierdut-o pe drum. În 1945, la Yalta, când a dat-o pe tavă ruşilor, să nu-i supere, să-şi poată retrage soldaţii acasă (nu a făcut-o datorită prostiei lui Stalin, care a făcut năzbâtii în Berlin, declanşând o criză care s-a întins aproape 20 de ani). După aceea, când s-a grăbit cu Ceauşescu, ba să-l facă oponent al ruşilor, ba să-l facă stalinist. A mai pierdut-o odată după 1989, încurajând spilcuiala agresivă, a aşa-numitei "societăţi civile" fără memorie istorică, venind peste noi cu câteva vapoare de cuvinte, în loc să vină cu fabrici şi autostrăzi, sau măcar cu management. S-a tot jucat cu noi pe mâna altora în Harghita şi Covasna, ca şi când românii de acolo i-ar fi asuprit pe unguri (vă mai amintiţi dintre primele preocupări ale secretarului american James Baker dimpreună cu senatorul Tom Lantos?). Toate astea se potriveau ca o minune cu dorinţele URSS-ului, ulterior ale Rusiei, de a nu ne "integra" în Vest. De ce? Pentru că încurajau orice, numai dorinţa de libertate a poporului român nu. Acuma ce fac? După ce îşi lansară socialismul care le va amaneta zilele şi odată cu el, liniştea economică mondială - vezi "America's public debt. Tomorrow's burden". The Economist, 22 oct.) zisără să meargă mai departe cu noua preocupare (socialistă): "Raportul pentru 2009 al Departamentului de Stat privind libertatea religioasa, lansat luni la Washington, aduce o critica dura la adresa Bisericii Ortodoxe Romane, careia Statele Unite ii reproseaza, in principal, ca isi foloseste influenta asupra politicienilor pentru a obtine decizii in favoarea sa si in detrimentul minoritatilor religioase, cum ar fi greco-catolicii, protestantii, romano-catolicii sau martorii lui Iehova. Cazurile semnalate cu precadere de raport sunt cele privind refuzul BOR de a restitui bisericile greco-catolice, accesul inegal la educatie religioasa si acordarea de fonduri disproportionate pentru bisericile ortodoxe." (9am.ro) Noi oprim aici cu comentariul. Poa' să-şi retragă "armata rotativă" (că e mică, că - sic! - stă aici după ce ne rugarăm nu ştiu cât de ei, că militarii sunt "aduşi prin rotaţie" după ce stau câteva luni la noi sau pe alte teatre, că ne legară de nişte condiţii foarte stranii ca să intrăm în NATO - e drept, nemărturisit publice, dar ne duce capul: fregatele cele învechite şi autostrada bechteliană). Pierzând Biserica, ai pierdut poporul. Ţine NATO cu ăştia de se tot înclinară în faţa lor până acuma, şi care au creierii făcuţi doar din ghiul şi vile. De aia zisărăm că pierdură România. Dar ce contează? Rămâne de văzut cât va conta, Doamne fereşte! Noi rămânem cu noi înşine, "Europa" de piaţă şi cu ruşii. Dar pentru a reevalua situaţia e cale lungă. Că opinia publică este rău informată, iar tinerele elite înţepenite în limba de lemn a "integrării euratlantice" şi a "ameninţării teroriste" (România nu are nici o prioritate în capetele lor.) şi de ăştia bătrânii nu am ce să zic - doar ei ne adusără acilea, bârfind ţara pe la coţurile istoriei.

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/141689/Raport-SUA-Statul-Roman-incurajeaza-abuzurile-Bisericii-Ortodoxe.html

Şoptirea neputinţei

Una dintre cele mai frumoase fotografii. Vă vine să credeţi că praful are momente când e mai puternic decât marea? Marea este în stânga, iar luminile din fundal dreapta parcă îşi şoptesc neputinţa.

Uneori, atunci când cuvintele nu mai au încărcătură, nici neputinţa nu mai poate fi mărturisită, e abia şoptită. Sunt momente, în viaţă, în care nici ţipătul nu se mai aude. Este clipa când te întrebi ce cauţi tu, din moment ce nici ce nu este nu poţi să spui. Lipsa nu mai poate fi numită. Ca golul acoperit de praf dintre luminile de pe marginea mării şi ocean.

Şi nu e vorba doar despre vreo "stare" psihologică. Praful îţi intră în sânge şi circulă prin suflet. Nu doar al tău. E vorba de momente în care şi mecanismul social se gripează. În care vorbim, dar nu ne spunem nimic. "Durerea nu mai circulă" prin lume. Şi nici bucuria. În fine, ne mai înveselim, pe ici pe colo. Dar relaţia socială se umple de praf care acoperă cu rugină tot. Iar logica socială devine una a neputinţei. Ştim - de la ştiinţă - câte ceva. Dar nimic nu se leagă. Ce folos?

Pentru că unul dintre imperativele omului este "legatul lucrurilor". A lucrurilor cu oamenii. Dar mai ales a oamenilor între ei. Când oamenii se leagă între ei într-o idee, pot apărea şcolile de gândire şi, dacă nu e vreun vifor prin istorie, pot chiar să (re)construiască societăţi.

În rest, aproape totul e praf. Vorba cântecului: Money for nothing. Adică praf.

(foto la http://www.flickr.com/photos/africadunc/3945923096/)

de la http://www.ajutorpentruana.info/. Vă rog să îl citiţi până la capăt

Eleva Boca Anamaria, de 10 ani, din clasa a III-a B, de la Scoala Generala Nr. 6 Hunedoara, are cancer la oasele piciorului, în forma avansata si galopanta, si necesita o operatie urgenta la un spital din Viena. Recomandarea medicului este ca în maxim 14 zile copilul sa fie operat. Pentru aceasta, conducerea Scolii Generale Nr. 6 Hunedoara, împreuna cu Dîsca Tiberiu, învatatorul clasei, au pornit o campanie de strângere de fonduri necesare operatiei (suma finala necesara fiind de minim 20.000 Euro).

Oricine vrea sa o ajute, poate dona bani în conturile:

Banca Transilvania Hunedoara

În Lei: RO 61BTRL06301201U10990XX

În Euro: RO 36BTRL06304201U10990XX

Cod Swift Banca Transilvania BTRLRO21HD1

Banca Comerciala Romana Deva

În Lei: RO 19RNCB0160112281640001

În Euro: RO 89RNCB0160112281640002
Cod Swift BCR, RNCBROBUXXX

Conturile sunt pe numele mamei: Boca Zenaida Daniela

Pentru orice relatii, sunati la 0746115665

0741084430

Despre recunoaşterea de prin vecini a stimei noastre de sine

Stima noastră de sine se numeşte România. Iar nivelul ei, în vecini, adică aproape, colea, unde ni se văd isprăvile cu ochiul liber, e următorul: sârbii au interzis de ieri după amiază intrarea românilor în Serbia, cu excepţia celor care au bilet la meciul de fotbal româno-sârb de la Belgrad. Motivul nemărturisit: să nu iasă bătăi la meciul România-Serbia. Statul sârb a luat autorităţile române prin surprindere.

E duminică, şi chiar avem altele de făcut, dar văd că se tot adună lucruri care ne arată cât de "departe" am ajuns. Mai deunăzi, am aflat că la Calea Ferată am rămas fără revizori - oamenii care se plimbă zilnic pe şină şi văd starea ei - reforma poc-berceanu în căile ferate a lămurit problema - e nevoie să amintim că e primul an în care CFR are două deraieri majore pe săptămână? Atât înţeleg ăştia din România (la capitolul căi ferate).

Dar să revenim. Serbia, stat făcut knock out de NATO în Kosovo, dă cu tifla unei ţări NATO. Serbia, ţară purtată în genunchi de UE pe motiv de negăsire de criminali de război, dă una, fain şi neanunţat, unei ţări UE. Ţara respectivă, are eticheta de România. Dar sârbii ştiu că orice nume are un conţinut: o serie de atitudini-aptitudini, în primul rând politice, care se bazează pe putere economică, influenţă culturală şi militară. Faptul că sârbii au făcut acest gest fără precedent (după ce o altă ţară fantomă o făcu, Republica Moldova, în aprilie), arată cum se vede statul român din afară. Pentru că demnitatea noastră cea comună şi de toate zilele este în sarcina mecanismului politic. Este drept, politicienii frământă din aluatul care-l dăm noi. Cum noi suntem fericiţi şi chiar excitaţi atunci când România arată ca în "moartea dlui Lăzărescu", atunci, normal, că nu avem faţă de ţară - nici faţă de noi înşine, nici faţă de ăilalţi. Gestul sârbilor este firesc. România, ca stat, este o imagine colectivă infectată, e un mare apendice inflamat. Ce s-a întâmplat este normal. Ce-şi pot închipui nişte analişti ai MAE sârb despre un organism politic al cărui prim ministru taie panglici la pasaje pietonale şi autostrăzi suspendate în geografia ţării şi neterminate? Despre o opoziţie care are doar mize minore, care face comerţ cu ideea naţională şi o "societate civilă" care crede în orice, numai în valorile identităţii româneşti nu, care vorbeşte despre toate minoratele posibile, numai despre suferinţele românului nu.
Pe de altă parte, sârbii au o imagine deplasată despre ei înşişi. Chiar cred că se pot purta oricum. Dar cine le-a dat nas? Nu faptul că UE şi NATO s-au purtat arbitrar cu ei? I-au tot bombardat cu faptul că sunt lupul cel rău al Europei, după ce, să nu uităm, au pompat în Yugoslavia (SUA în special) miliarde de dolari în toată perioada guvernării comunistului croat Tito.

Imaginea stabilităţii regionale este, într-adevăr, jalnică. Parcă nişte ciori au sărit la un hoit de pe marginea autostrăzii.

E timpul să ne ridicăm un pic pretenţiile privind stima noastră de sine. E chiar imperios necesar.

Nota:
"pasaj pietonal" - mă refer la pasajul Băneasa care, chiar dacă nu e pietonal, e şi rutier, la cât de mic e în raport cu urgenţele urbane ale Bucureştilor e o glumă. Iar faptul că primul ministru vrea neapărat să-l inaugureze, arată că stăm tare rău la înţelegerea urgenţelor oraşului, nu mai vorbesc de misiunea unui prim ministru.
"autostradă suspendată şi neterminată" - este vorba de afacerea Bechtel în Transilvania. Omul politic se va duce cu elicopterul (arătând astfel cum se circulă în România) să inaugureze un smoc de autostradă (42 de km) care nu prea leagă ceva de ceva în Transilvania. Eu în locul lor m-aş fi ascuns de ruşine.

http://www.mediafax.ro/sport/mae-romanii-au-interdictie-la-intrarea-in-serbia-mai-putin-cei-care-au-deja-bilet-la-meci-4978351
http://www.gandul.info/news/miniautostrada-de-42-de-kilometri-si-pasajul-baneasa-de-500-de-metri-inaugurate-fix-de-alegeri-laudand-infrastructura-rutiera-boc-fuge-cu-elicopterul-ca-sa-taie-panglicile-4955353

Când a avut timp?

Este preşedintele cele mai mari puteri al lumii ăsteia, văzute. E clar că e altceva decât administraţia Bush, dar când, Doamne iartă-mă, a avut timp să se mişte, să facă atâtea, încât să "consolideze diplomaţia şi pacea între popoare", de-i dai Nobelul pentru pace? Şi apoi, chiar cuvintele astea, fără supărare, sună a limbă de lemn de care s-ar feri până şi fosta administraţie de la Cotroceni (că astalalată nu are nici una identificabilă). Ce înseamnă "consolidarea diplomaţiei", dar "pace între popoare"? Cu asta se ocupa şi Brejnev, zău aşa, cel puţin declarativ. Ne trebuie fapte. Să ni le arate şi nouă cineva. Dar nu a trecut nici un an de când e investit în funcţie. Măcar Gorbaciov luă premiul ca recunoştinţă că şi-a pus pe butuci imperiul (ciudat lider!, dar, în fine, şi-a meritat premiul) şi ne "dădu drumul" şi nouă la democraţie p'acilea, prin Est, după ce fu la putere 5 ani (1985-1991, premiul luându-l în 1990). Dar dl Obama? Şi de ce aşa de repede? O fi mai tare ca Gorby.

http://www.mediafax.ro/externe/barack-obama-premiul-nobel-pentru-pace-4974913
http://www.army.mil/-news/2008/01/09/6927-surge-strategy-working-in-iraq-but-challenges-remain/
http://www.economist.com/world/unitedstates/displaystory.cfm?story_id=14505443

PS. Şi să lămurim câteva lucruri:
1. dacă e pentru Irak, pacificarea a început din vara lui 2008, odată cu operaţiunea Surge, condusă de generalul Petreus.
2. Afganistan - situaţia a fost mult mai bună acum câteva luni, se înrăutăţeşte de la zi la zi, lipsa de hotărâre a administraţiei americane spunându-şi cuvântul (nu mai vorbim de lipsa de hotărâre a aliaţilor europeni)
3. scutul antirachetă? cel la care a renunţat pentru o presupusă bunăvoinţă a ruşilor în cazul Iranian?
4. poate spuneţi dumneavoastră. Dincolo de aşteptările proiectate în noul preşedinte al SUA ... e ceva?

Votaţi. Votaţi. Hai, Votaţi! Votaţi măi odată să arătaţi cât de cetăţeni sunteţi!!

"Că noi oricum facem treabă." Şi vă arăt imediat de ce:

(Redăm textul unui comentariu mai bun decât l-am face noi. Eu doar i-aş întreba pe unii şi pe alţii, care îşi muta conştiinţa de pe umeri "poporului", zicând că "poporul e de vină": "E maică, şi acuma cine e de vină?")
"Nu putem vorbi de tehnocraţi înainte de 1989, pentru că experţii nu aveau putere, erau executanţi călăriţi de activişti şi biciuiţi cu termene heirupiste de predare. Ca să urce în sistem, specialistul era forţat să intre în partid şi uneori primea şi funcţii politice, dacă şi le dorea. Dar niciodată PCR nu s-a apucat să înlocuiască specialiştii cu activişti de meserie, cu atât mai puţin în funcţii cheie de execuţie. Această minimă raţiune responsabilă, care nu i-a părăsit pe comunişti, a fost aruncată cât colo de PNL şi comisiile parlamentare. Este încremenitor răspunsul d-lui Crin Antonescu, şeful de partid al d-lui Olteanu, la întrebarea în legătură cu competenţa în finanţe-bănci a unui om care, în cei 10 ani de când e în câmpul muncii, n-a fost decât politician, fiind avocat la bază: "Este problema sa"! Adică prezenţa în Consiliul de Administraţie al BNR a unui ins care habar n-are cât e nivelul la zi al dobânzii de politică monetară nu e problema d-lui Antonescu, nu e problema PNL, nu e problema Băncii Naţionale şi nici problema României, e problema personală a d-lui Olteanu."
Cristian Tudor Popescu în http://www.gandul.info/opinii/mai-tari-decat-partidul-comunist-4973391